Articol de GSP - Publicat sambata, 17 decembrie 2022 14:28 / Actualizat sambata, 17 decembrie 2022 14:59
Didier Deschamps (54 de ani) a susținut conferința de presă premergătoare finalei Campionatului Mondial, Argentina - Franța, programată duminică, de la ora 17:00.
Franța și Argentina s-au întâlnit ultima dată în 2018, în optimile Campionatului Mondial din Rusia. Europenii s-au impus la finalul unui meci spectaculos, 4-3, și au câștigat trofeul în cele din urmă.
Deschamps se așteaptă la un meci diferit acum, dar asigură că i-a studiat pe sud-americani.
Ce spune Didier Deschamps înainte de Argentina - Franța, finala Campionatului Mondial din Qatar
„Nu am nicio grijă, nu am stres. Este important ca în pregătirea meciului să rămânem liniștiți. Avem în față o finală, un titlu pe masă. Știu că argentinienii, poate și unii francezi vor ca ei să câștige trofeul. Dar vom face totul să învingem.
Sunt conștient că Argentina va avea parte de un sprijin important, majoritatea fanilor vor fi argentinieni. Mă aștept la o atmosferă festivă, argentinienii sunt pasionați, își susțin echipa, e un lucru bun că vom avea o astfel de atmosferă. Adversarii noștri vor fi pe teren, nu în tribune. La ei trebuie să ne concentrăm.
Doar 7 jucători ai Argentinei din 2018 mai sunt în lotul de acum, nu e aceeași echipă, nu are sens să facem comparații. Cele 6 meciuri pe care le-au jucat până acum, cu jucători și sisteme diferite, ne pot ajuta.
Avem 3 observatori care i-au analizat, care ne oferă informații precise. Chiar dacă Argentina va încerca ceva diferit mâine, și noi putem face asta. Trebuie să fim pregătiți pentru orice situație”, a precizat Deschamps, citat de Le Figaro.
Didier Deschamps, despre Karim Benzema
Întrebat din nou despre Karim Benzema și despre invitația primită de acesta de a asista la finală, Deschamps a zâmbit: „Dacă nu vă răspund, oamenii vor zice că sunt supărat”.
„Unii jucători s-au accidentat, Karim este unul dintre ei, Lucas (n.r. - Hernandez) la fel. De atunci, mă bazez pe 24 de jucători.
Să întrebați despre acești jucători este cel puțin stânjenitor pentru ei, dacă nu chiar mai rău.
Nu mă ocup de invitațiile pentru foștii jucători și cei accidentați, nu știu”, a adăugat selecționerul Franței.
Mai multe știri despre Argentina - Franța:
O nouă tragedie în Qatar! Un agent de securitate a căzut de pe stadionul Lusail