Articol de Răzvan Luțac - Publicat joi, 24 noiembrie 2022 14:03 / Actualizat joi, 24 noiembrie 2022 14:03
Elveția a învins naționala Camerunului, scor 1-0, la debutul în grupa G de la Campionatul Mondial. Adversara „tricolorilor” din preliminariile Euro 2024 a oferit o lecție de pragmatism.
- Elveția și Camerun sunt în grupa G la Campionatul Mondial, alături de Serbia și Brazilia
- Elveția este adversara României în grupa din preliminariile EURO 2024. Din grupa „tricolorilor” mai fac parte Israel, Kosovo, Belarus și Andorra
- Rezultatele etapei #1 din grupele Campionatului Mondial
Născut în Yaounde, capitala Camerunului, Breel Donald Embolo a rămas cu mama sa încă din primii ani de viață, după divorțul părinților. La 5 ani, a plecat împreună cu ea în Franța. Tatăl i-a rămas în țara africană, se arată pe site-ul Bundesliga. În Europa, mama a cunoscut un cetățean elvețian, iar noua familie s-a mutat la Basel. Pe când avea nouă ani, Breel a început să joace fotbal la Nordstern, "Steaua Nordului", o echipă din oraș.
![Spitalul de Șoimi din Doha arată mai bine decât spitalele de oameni din România! » Reportaj spectaculos de la trimișii speciali GSP la Mondial](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/24112022/5ff4eefa-6446-4b69-8f3f-5415eb1e76e9.jpg?width=195&height=130)
Elveția, lecție de pragmatism la Campionatul Mondial
În 2014, Embolo a fost curtat de naționala africană, după ce fusese internațional U16 al Elveției. Însă a primit cetățenia și, apoi, a debutat la echipa națională.
Azi, la 8 ani distanță de alegerea făcută, Embolo a înscris primul său gol la un Campionat Mondial. Chiar împotriva Camerunului!
Chiar în debutul reprizei secunde, vârful lui Monaco a primit, în centrul careului, de la Shaqiri. O centrare care l-a pus pe picior greșit pe N'Koulou, rămas țintuit în fața porții. Iar Embolo n-a greșit. A tras tare, în stânga unui Onana plecat, în disperare, către dreapta porții.
A fost și scorul final al unui meci modest, în care Elveția și-a văzut de obiectiv. Iar "optimile" se văd mult mai clar.
3 plusuri și 3 minusuri în dreptul Elveției
PLUSURI
- CALITATE. Akanji de la Manchester City, Xhaka de la Arsenal sau Embolo rămân jucători la câteva paliere peste oricare jucător "tricolor"
- ROTAȚIE. Shaqiri și Vargas, cele două extreme ofensive ale lui Yakin, au făcut des schimb de părți. Așa a venit și golul lui Embolo
- PORTAR. Sommer e mereu sigur, un portar de nădejde care poate fi oricând înlocuit cu succes de Kobel.
MINUSURI
- DEPENDENȚI. De ani de zile, jocul Elveției depinde prea mult de forma lui Shaqiri
- ÎMBĂTRÂNIT. Rodriguez, fundașul stânga, e departe de forma arătată pe când atrăgea atenția Milanului ca jucător al nemților de la Wolfsburg
- TONUS. Elveția a obosit repede și a preferat să închidă jocul și să păstreze de 1-0, atacând sumar până la final.
FINAL » Elveția - Camerun 1-0
- A marcat: Embolo '49
- Click AICI pentru statistici
Elveția - Camerun, echipele de start:
Elveția: Sommer - Widmer, Akanji, Elvedi, Rodriguez - Freuler, Xhaka - Shaqiri, Sow, Vargas - Embolo
Rezerve: Kobel, Omlin, Kohn - Aebischer, Comert, Fassnacht, Fernades, Frei, Jashari, Okafor, Rieder, Schar, Seferovic, Zakaria
Selecționer: Murat Yakin
Camerun: Onana - Fai, Castelletto, N'Koulou, Tolo - Hongla, Oum Gouet, Anguissa - Mbeumo, Chupo-Moting, Toko Ekambi
Rezerve: Epassy, Ngapandouetnbu - Aboubakar, Bassogog, Ebosse, Kunde, Marou, Mbaizo, Ngamaleu, Ngom Mbekeli, N'Koudou, Nsame, Ntcham, Ondoua, Wooh
Selecționer: Rigobert Song
Stadion: Al Janoub
Arbitru: Facundo Tello (Argentina)
Citește și alte știri despre Campionatul Mondial
![„Și-a bătut joc de adversar?” » Bild îl acuză pe Rudiger de un gest penibil făcut în fața eroului Japoniei](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/23112022/d540afa7-d3cd-4183-848a-fa3fcb295907.jpg?width=195&height=130)
![Ministrul Germaniei, gest sfidător în fața lui Infantino și a șeicilor! Imaginea din tribune e virală](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/23112022/a93f7699-9cb6-48fa-b582-efe67a452218.jpg?width=195&height=130)
![Dan Petrescu, invidios pe rivali: „FCSB cumpără pe bandă rulantă toți jucătorii buni din România” » Ce a spus despre succesul de la PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/1bc86ff7-b490-40e6-acee-f428f4c14217.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Spaniolii scriu din nou despre transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona » Cât vor să achite catalanii pentru el + Ce alte cluburi îl mai urmăresc](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/08022025/b3f3a977-9f16-4dec-bcbf-9bc76b76bfd9.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul