Articol de GSP - Publicat marti, 06 decembrie 2022 23:40 / Actualizat miercuri, 07 decembrie 2022 00:03
Fanii marocani au făcut prăpăd pe străzile din Belgia și Spania, urmare a calificării în sferturile de finală ale Campionatului Mondial. Africanii au trecut de Spania, 0-0 în timpul regulamentar, 3-0 la loviturile de departajare.
Ultrașii marocani sunt unii dintre cei mai duri din lume. Derby-urile orașului Casablanca, între Raja și Wydad, se lasă mereu cu bătăi generale și cu intervenții în forță din partea forțelor de ordine. După calificarea în „sferturi”, scene violente au izbucnit pe străzile mai mult orașe europene.
Fanii marocani, prăpăd după calificarea în „sferturi” la Campionatul Mondial
Poliția din Bruxelles a fost în alertă maximă astăzi, pusă în gardă de evenimentele reprobabile de săptămâna trecută, când marocanii au provocat haos după victoria cu Belgia. La scurt timp după calificarea în „sferturi”, sute de susținători ai africanilor au ieșit pe străzi.
Au aprins torțe, au aruncat cu petarde și pietre spre forțele de ordine. Răspunsul a venit prompt, tunuri cu apă îndreptate în direcția lor.
Poliția a închis mai multe străzi, după cum se arată într-un comunicat citat de Nieuwsblad: „După meci, un aflux mare de persoane a fost raportat. După o perioadă de liniște, persoanele în cauză au început să arunce cu obiecte spre forțele de ordine. A fost nevoie de o intervenție în forță, folosirea gazelor lacrimogene și a tunurilor de apă”.
Cele mai violente scene au fost însă în Bilbao, Spania:
🔴#URGENTE EMPIEZAN los altercados, cientos de Aficionados marroquíes🇲🇦 DESTROZAN escaparates y paralizan el tráfico en Bilbao.pic.twitter.com/G5cmWHINT8
— El Puntual 24H (@Puntual24H) December 6, 2022
Scene asemănătoare au avut loc în mai multe orașe din Belgia, Țările de Jos sau Anglia.