Articol de Dan Udrea - Publicat duminica, 20 noiembrie 2022 20:00 / Actualizat duminica, 20 noiembrie 2022 20:27
Qatar - Ecuador, meciul de deschidere de la Campionatul Mondial din Qatar, s-a încheiat cu victoria sud-americanilor, scor 2-0. Țara gazdă a lăsat de dorit la prima apariție din istorie la un Mondial, ecuadorienii tranșând partida încă din prima repriză. 50.000 de fani au fost prezenți la primul meci din cadrul celui mai atipic turneu final din istorie.
- Dan Udrea, redactorul-șef adjunct al Gazetei, a urmărit Qatar - Ecuador de la masa presei, de unde a transmis cele mai tari informații din stadion.
- Senegal - Olanda, cealaltă confruntare din Grupa A, se joacă luni, de la ora 18:00, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TVR 1.
Doar 20 de grade Celsius se înregistrau pe stadion la startul partidei, cu 10 în minus față de temperatura resimțită în afara arenei. Asta datorită instalației impresionante de aer condiționat montată de qatarezi în fiecare stadion al Mondialului, la marginea terenurilor.
Disputa inaugurală de Mondialul qatarez, care a stârnit discuții aprinse din cauza presupusei tentative de mituire a ecuadorienilor - variantă lansată de un jurnalist britanic de origine arabă - a curs într-o singură direcție, cea dictată de selecționata lui Gustavo Alfaro.
Ecuadorul a început ca din tun confruntarea de pe „Al Bayt Stadium”, deschizând scorul după doar trei minute. Reușita lui Valencia a fost anulată însă în mod corect, după intervenția VAR. Situația nu s-a schimbat, sud-americanii nu s-au demoralizat și au continuat să-i domine pe qatarezi la toate capitolele.
Inevitabilul s-a produs în minutul 16. În cele din urmă, Enner Valencia și-a trecut numele pe lista marcatorilor în minutul 31, dintr-un penalty pe care l-a transformat fără pic de emoție, în stânga portarului, care plecase pe colțul opus.
Qatarul nu s-a dezmeticit nici după primirea golului, iar nesincronizările mari din defensivă au mai fost taxate o dată în minutul 31. Centrare de manual Preciado, cap și „dublă” Valencia, moment în care moment în care Dan Udrea, corespondentul Gazetei prezent la masa presei, a transmis că fanii gazdelor începeau deja să părăsească arena.
Cu 5 titulari antrenați de Petrescu și Olăroiu, Qatar a cedat lamentabil cu Ecuador
A fost golul care a așternut definitiv tăcerea pe stadion. Numeroși fani de-ai gazdelor au început să părăsească arena, iar la începutul reprizei secunde stadionul era aproape gol. Repriza secundă a fost „seacă”, fără ocazii notabile la cele două porți. Ecuadorienii n-au mai „livrat” fotbalul modern și spectaculos din prima repriză, au preferat doar să controleze partida, în timp ce Qatarul a rămas tot în zodia neputinței, fără absolut nicio oportunitate importantă la poarta sud-americanilor.
Cinci dintre titularii din naționala Qatarului au fost antrenați la un moment dat tehnicieni români.
Olăroiu i-a pregătit în urmă cu un deceniu la Al Saad pe Saad Al Sheeb, Abdelkarim Hassan și Hasan Al-Haydos, în timp ce Dan Petrescu i-a pregătit la Al Arabi pe Boualem Khoukhi și Abdulaziz Hatem. Pe banca naționalei gazdă au mai fost și Ali Asad și și Mohammed Muntari, antenați în trecut de Olăroiu, respectiv Răzvan Lucescu.
FINAL Qatar - Ecuador 0-2
- A marcat: Enner Valencia '16 p. , '31
- Click AICI pentru live+statistici!
- 20 de grade a fost temperatura resimțită în interiorul stadionului, a transmis Dan Udrea, unul dintre corespondenții Gazetei în Qatar. Asta datorită sistemului de climatizare la care a apelat țara gazdă pentru a mai atenua din căldura infernală din Qatar. În afara arenei, diferența e sesizabilă: 10 grade în plus, adică 30 de grade.
- Imediat după golul secund marcat de Enner Valencia, mai mulți suporteri qatarezi au început deja să părăsească stadionul.
- În tabăra adversă, starea de spirit a fost complet diferită. La adăpostul celor două goluri de pe tabelă, fanii ecuadorieni au început să facă valuri mexicane, în dulcele stil sud-american. Fanii Qatarului n-au gustat show-ul ecuadorienilor și nu au „preluat” valurile.
- Aproximativ 50.000 de spectatori au asistat la acest duel. La reluarea partidei, în repriza secundă, stadionul era pe jumătate gol!
Qatar - Ecuador, echipe de start:
Qatar: Al Sheeb - Al Rawi, Khoukhi, A. Hassan - Pedro Miguel, Bouadif, Hatem, Ahmed - Al Haydos, Almoez, Afif
Rezerve: Abdulsallam, Alaaaedin, Al Hadhramani, Al Hajiri, Assadalla, Barsham, Hassa, Khoder, Madibo, Mazeed, Meshaal, Mohammmad, Muntari, Salman, Waad
Selecționer: Felix Sanchez
Ecuador: Galindez - Preciado, Torres, Hincapié, Estupiñán - Plata, Mendez, Caicedo, Ibarra Mina - E. Valencia, Estrada
Rezerve: Arana, Arreaga, Cifuentes, Dominguez, Fanco, Guuenzo, Mena, Pacho, Palacios, Porozo, Preciado, Reasco, Robert Arboleda, K. Rodriguez, Sarmiento
Selecționer: Gustavo Alfaro
Stadion: Al Bayt (capacitate: 60.000 de locuri)
- Arbitru: Daniele Orsato (ITA)
- Asistent 1: Ciro Carbone (ITA)
- Asistent 2: Alessandro Giallatini (ITA)
- Rezervă: István Kovács (ROU)
- VAR: Massimiliano Irrati (ITA) AVAR1: Paolo Valeri (ITA) AVAR 2: Tomasz Listkiewicz (POL)
Meciul Qatar - Ecuador, prefațat de un discurs al lui Infantino
Cu aproximativ 10 minute înainte de startul partideui, Gianni Infantino, președintele FIFA, a ținut un scurt discurs în care le-a urat succes țărilor participante, totodată urându-le bun venit și spectatorilor veniți în Qatar.
„Bine ați venit în Qatar, bine ați venit în casa fotbalului, bine ați venit la Mondial! Bine ați venit la această ediție a Cupei Mondiale, haideți să sărbătorim și să celebrăm fotbalul! Să înceapă spectacolul!”, a spus Infantino.
UPDATE 16:45 » Echipa GSP îți prezintă cum arată drumul din Doha către stadion
UPDATE 15:30. Cum arată intrarea principală a stadionului Al Bayt
UPDATE 15:15. Imagini inedite din Qatar, din mijlocul fanilor
Redactorul-șef adjunct al Gazetei Sporturilor, Dan Udrea, a călătorit spre stadionul „Al Bayt” alături de fani mexicani și ecuadorieni, care au făcut o atmosferă spectaculoasă.
VIDEO Corespondență GSP din Qatar / Mondialul se joacă într-un cuptor Star Trek
Citește și alte știri de la Campionatul Mondial din Qatar:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”