INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  BRAZILIA

Kaka: "Nu mai am nevoie de mult pentru a reveni la forma optimă"

Articol de GSP - Publicat joi, 13 mai 2010 00:00

Mijlocaşul brazilian al formaţiei Real Madrid, Kaka, este convins că va fi într-o formă foarte bună la Cupa Mondială care debutează pe 11 iunie, în ciuda accidentării la muşchii aductori de la coapsa stângă care l-a ţinut departe de teren o lună şi jumătate în acest sezon, informează AFP.

"Voi ajunge acolo într-o formă foarte bună. Mai sunt 33 de zile până la primul meci şi mai am timp pentru a mă pregăti", a precizat Kaka, care a revenit pe teren în luna aprilie.

După ce a fost transferat de la AC Milan, pentru suma de 65 de milioane de euro, Kaka a avut dificultăţi în a se impune la Real Madrid, din cauza accidentărilor şi a faptului că nu s-a adaptat la noua echipă. El a recunoscut, la sfârşitul lunii aprilie, că nu este mulţumit de performanţele sale.

"Nu mai am nevoie de mult pentru a reveni la forma optimă", a spus, joi, brazilianul în vârstă de 28 de ani.

Brazilia face parte din grupa G a CM-2010, alături de Coreea de Nord, Coasta de Fildeş şi Portugalia.

Citește și:
Aryna Sabalenka i-a lăsat mască pe reporterii americani: „Pot să spun asta? Am crezut că Badosa e o «cățea»”
Tenis

Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
Noutati auto
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
HORROR! Rapidistul Antoine Baroan și-a rupt piciorul chiar la debutul pentru noua echipă » Imagini greu de privit
Campionate

Cristi Chivu are oferta pe masă! Șefii lui Inter s-au hotărât după 8 luni: ce salariu va avea

EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (1)
 •  14 Mai 2010, 01:12

lol frate, l-a chemat pe pardafu asta la nationala, pe rhony nu. kaka n-a mai jucat nimic de cand a venit la real.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează