Articol de GSP - Publicat sambata, 14 iunie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 14 iunie 2014 12:54
Spania s-a făcut de rîs în faţa Olandei, scor 1-5, iar cifrele partidei arată suferinţa ibericilor. Campioana mondială şi-a păstrat însă tradiţionala posesie, dar care nu i-a folosit de această dată la nimic.
Echipa de luptători a lui Van Gaal, care a folosit 5 fundaşi, s-a impus nu numai prin realizările tehnice ale lui Robben şi Van Persie. Olanda a avut 6 jucători care au alergat peste 10 km! În schimb, la spanioli, singurul peste acest prag a fost Xavi, lider la acest capitol în meciul de aseară, cu 11,115 km.
La "Portocala mecanică", fundaşul dreapta Janmaat a fost cel mai muncitor din echipa sa, cu 11 km alergaţi. Stilul agresiv al olandezilor este evidenţiat şi de numărul faulturilor comise, 18, faţă de cele 5 ale adversarilor.
Cele mai importante cifre ale partidei:
Posesie 58% - 42%
Şuturi pe poartă 6-11
Cornere 4-1
Faulturi 5-18
Media km alergaţi 8,697 - 9,355