Articol de Aurelian Botezatu - Publicat joi, 19 iunie 2014 00:00 / Actualizat joi, 19 iunie 2014 00:03
Fostul coleg al lui Mutu în Ligue 1, 28 de ani, a făcut ”meciul vieţii” şi aşteaptă oferte pe măsură: ”Vreau să joc în Liga Campionilor”.
Înaintea turneului final, selecţionerul mexican Miguel Herrera avea trei candidaţi pentru postul de portar: Moises Munoz, cu care lucrase şi la Club America, Jose Corona şi Guillermo Ochoa. Pe Munoz l-a lăsat acasă, iar în Brazilia i-a acordat credit lui Ochoa, deşi fanii l-ar fi vrut între buturi pe Corona: "Am hotărît cu capul, nu cu inima".
Decizia lui Herrera a surprins. Retrogradat cu Ajaccio şi rămas şomer, Ochoa nu prea mai inspira încredere. Dar a fost justă. Dacă Mexicul are 4 puncte în cont după două meciuri şi n-a primit gol i se datorează şi fostului coleg al lui Mutu în Franţa.
Contra Braziliei, "Memo", cum îl strigau de mic părinţii, a fost imperial. Lui Neymar i-a refuzat două goluri, pe Paulinho şi pe Thiago Silva i-a adus la disperare. Din cauza lui, Selecao a întrerupt o serie de 40 de meciuri cu gol marcat!
"A fost meciul vieţii", a mărturisit Ochoa la final. Dar şi un excelent interviu pentru un nou job. Dacă înaintea Mondialului declara cotidianului L'Equipe că-şi doreşte să rămînă în Franţa şi e deschis oricărei oferte, mai nou a ridicat ştacheta: "Vreau să joc în Ligă!".
6 parade a avut marţi Ochoa în meciul cu Brazilia. Gazdele i-au tras de opt ori pe spaţiul porţii
"Ne-a salvat astăzi. Uneori, în timpul meciului, aveam senzaţia că brazilienii pot să facă orice şi nu vor reuşi să-i dea gol" (Andres Guardado, internaţional mexican)
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”