Articol de GSP - Publicat luni, 18 iunie 2018 20:17
Anglia și Tunisia se înfruntă în această seară pentru a doua oară în ultimii 20 de ani, cele două dueluându-se și la Mondialul din 1998, la care se aflau în grupă cu România.
Puțini își mai amintesc însă că acel meci a stat sub amenințarea teroristă a grupării Al-Qaeda, care plănuia un atentat îndreptat spre naționala Angliei. Evenimentele de atunci au fost relatate pe larg de jurnalistul Adam Robinson, care a scris cartea "Teroare în câmp".
"Şeicul Osama bin Laden ne-a cerut să observăm toate mişcările lui David Seaman, Alan Shearer sau Glenn Hoodle. Atenţia lui era îndreptată şi spre Michael Owen şi David Beckham.
Noi am sugerat ca omul principal să fie Seaman, însă ni s-a spus să ne concentrăm pe cei doi jucători tineri. Planul era să infiltrăm trei persoane pe stadion, ca voluntari. Unul trebuia să detoneze o bombă lângă poarta lui Seaman, cu ajutorul vestei pe care o purta, altul urma să arunce o bombă lângă banca de rezerve, unde erau Owen, Beckham sau Hoddle, iar ultimul trebuia să-l împuște pe Shearer, apoi să continue să tragă focuri asupra băncilor de rezerve", se arată în cartea "Teroare în câmp", scrisă de jurnalistul Adam Robinson pe baza notițelor teroristului Al-Qaeda Ahmed Zaoui.
Disputa dintre Anglia și Tunisia, din Grupa G a Mondialului din Rusia, va avea loc azi, de la ora 21:00, liveTEXT&VIDEO&FOTO pe GSP.ro și în direct la TVR.