INTERNATIONAL  »  CM 2018  »  ROMÂNIA - POLONIA 0-3

Cel mai vândut tabloid polonez ne desființează: ”Românii nici n-au știut ce li se întâmplă”

Grosicki pătrunde prin șvaițerul apărării lui Daum // FOTO Raed Krishan
Grosicki pătrunde prin șvaițerul apărării lui Daum // FOTO Raed Krishan

Articol de - Publicat duminica, 13 noiembrie 2016 00:00

Tabloidul Fakt, cel mai bine vândut ziar din Polonia, ne desființează: ”Când și-au dat seama că românii nu sunt periculoși, ai noștri au aplicat planul ucigaș”.

Dacă selecționerului Adam Nawalka și jucătorilor săi le-a fost de ajuns corecția pe care ne-au aplicat-o pe teren, jurnaliștii polonezi nu i-au menajat deloc pe "tricolori".

"În primele minute, băieții noștri i-au luat pulsul adversarului. Iar când și-au dat seama că nu e atât de periculos au aplicat planul ucigaș. Românii nici n-au știut ce li se întâmplă. Până să-și dea seama, tabela arăta deja 0-1", a notat trimisul tabloidului Fakt, cel mai bine vândut ziar polonez, cu un tiraj zilnic de 600.000 de exemplare.

"Presiune incredibilă"

Același ziar scrie că, în prima repriză, alb-roșiii "nu le-au lăsat gazdelor nicio șansă să-și tragă răsuflarea. I-au pus pe jucătorii lui Christoph Daum sub o presiune incredibilă, la care n-au avut replică. România, considerată cea mai periculoasă adversară din grupă, n-a știut cum să contracareze agresivitatea noastră. Doar o singură dată a amenințat poarta lui Fabianski".

"Nervoși și haotici"

Iar despre petarda care a explodat lângă Lewandowski (55), presa împărtășește părerea căpitanului. "Deși se putea încheia cu o tragedie, incidentul ce a întrerupt partida câteva minute a picat exact la momentul potrivit pentru a rupe elanul românilor, care au avut o perioadă foarte bună în debutul reprizei secunde", a punctat Fakt: "Apoi, cu fiecare minut care a trecut, adversarii noștri au părut din ce în ce mai nervoși și au jucat tot mai haotic. Ceea ce i-a permis lui Lewa să dea două goluri".

" Piszczek i-a dat o lecție lui Alexandru Chipciu în prima repriză. La fiecare duel cu românul s-a dovedit mai inteligent"
Przeglad Sportowi, cotidian polonez

"FIFA trebuie să-i pedepsească drastic pe români pentru incidentele de la meci. Dacă nu reacționează, Federația poloneză ar fi cazul să protesteze"
Fakt, tabloid polonez

51la sută posesie au avut polonezii, care ne-au fost superiori și la acuratețea paselor: 82 la sută, față de 76 la sută

18faulturi am comis noi, polonezii doar 12. Iar raportul șuturilor pe poartă a fost 3-7

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali l-a deconspirat pe Călin Georgescu: „Dacă nu le spun... eu trebuie să îmi repar acum greșeala”
Stiri extrasport
Gigi Becali l-a deconspirat pe Călin Georgescu: „Dacă nu le spun... eu trebuie să îmi repar acum greșeala”
David Popovici, o nouă achiziție » În ce a investit campionul olimpic
Altele
David Popovici, o nouă achiziție » În ce a investit campionul olimpic
Gabriela Ruse și Marta Kostyuk, ipostaze virale la Australian Open: „Îți mulțumesc, partenero! Hahahah!”
Tenis
Gabriela Ruse și Marta Kostyuk, ipostaze virale la Australian Open: „Îți mulțumesc, partenero! Hahahah!”

Forban reloaded » Steaua trage tare la munte, pe rit vechi: „Calcă pe urmele «viteziștilor»”. George Ogăraru dezvăluie: „E ceva fascinant pentru ei, sunt multe beneficii!”

Imperiul sub asediu: chinezii vor fabricile din Germania la care renunță Volkswagen


Comentarii (1)
epon
epon  •  13 Noiembrie 2016, 11:07

Exceptand faptul ca polonezii au fost 5 clase peste noi la fotbal, tocmai ei arata cu degetul despre incidentele de la meci si despre petarde, cand au fost suspendati ei... sa fim seriosi meritam "sa ne prezentam" pe stadionul gol si fara protestul polonezilor sau a interventiei FIFA

Vezi toate comentariile (1)
Comentează