INTERNATIONAL  »  CM 2018  »  FRANȚA - BELGIA 1-0

VIDEO + FOTO A 3-a finală din istorie! FRANȚA elimină Belgia și pregătește cucerirea Moscovei

FOTO: Guliver/ Getty Images +35   FOTO
FOTO: Guliver/ Getty Images

Articol de - Publicat marti, 10 iulie 2018 16:32

Franța a învins-o la limită pe Belgia, 1-0, și e prima finalistă a Mondialului din Rusia. Unicul gol al partidei a fost reușit de Samuel Umtiti, în minutul 51.

Belgienii au privit mereu dincolo de graniță, sperând să prindă din urmă fotbalul francez. Puștii valoni țineau cu vecinii, ca frații Hazard, care-și îmbrăcau tricourile cu numele lui Zidane pe spate și scandau "Allez Les Bleus". Zizou era idolul lor, mai mult decât Luc Nilis. Iubeau "generația 1998" albastră, în loc să admire naționala roșie. "Dracii roșii" erau cam palizi la acea vreme. Și treceau în nordul Hexagonului, alegând să învețe tainele sportului preferat la Lille, nu la Anderlecht.

De ce nu titlul?

Dar timpul a trecut, Eden a ajuns mare, mare fotbalist, într-o generație splendidă, cu un selecționer spaniol, Roberto Martínez, și un asistent francez, Thierry Henry, golgeter all-time al Franței. Acum era timpul lor, credeau ei. Erau în semifinalele Mondialului după 32 de ani. De ce n-ar juca și prima lor finală din istorie? Și de ce nu titlul?

"Cocoșii" voiau și ei o performanță, un trofeu. Nu afirmarea, pentru că, în 2016, fuseseră la un pas de succes la Euro, ci confirmarea. Griezmann și Pogba, Lloris și Kanté. Plus acest irezistibil Mbappé, steaua viitorului.

Albastru tactic. Roșu are mingea

Cum a început meciul de la Sankt Petersburg, cum a primit mingea, Mbappé a sprintat ca un mustang. Pentru el, nu există limite.

Numai că Franța n-a plonjat spre careul advers precum Kylian. A așteptat. S-a apărat calm, calculat, aglomerând zona centrală și încercând să reducă spațiile la minimum. Contrele însă blitz, din câteva pase ori chiar dintr-una, erau în careu, totul în viteză, totul vertical, pe poartă. Deschamps miza pe surpriză, nu pe posesie.

I-a cedat premeditat balonul Belgiei, care a condus meciul și care putea deschide scorul înainte de pauză. De câteva ori: Hazard, mereu cu o fentă subtilă, mereu cu un pas înaintea lui Pavard, a creat panică printre albaștri. Numai finalizarea a eșuat. Nu a fost ce îi sfătuise Titi Henry. "Dracii roșii" au ratat sau Lloris a fost mai inspirat decât ei.

Cu Giroud, victorie la limită

În final de repriză, albaștrii și-au creat o ocazie uriașă, pentru că Mbappé știe și să paseze inteligent, nu doar să alerge și să șuteze. O deschidere perfectă și Pavard a rămas singur cu portarul rival. Piciorul drept al lui Courtois a interzis golul. Numai atunci. L-a amânat.

Imediat după pauză, n-a mai putut evita golul. La un corner, Umtiti a sărit mai sus decât Fellaini, deviind în plasă. 1-0 era exact ce își dorea Deschamps. O victorie la limită.(VIDEO)

Când îl ai vârf pe Giroud, care nu înscrie deloc la Mondial, indiferent de adversar, e dificil să aștepți mai mult într-o semifinală de Mondial. Te rogi ca Lloris să fie în formă, iar marile talente belgiene să nu iasă din rețeaua apărării tale în fața careului. Ceea ce s-a și întâmplat.

După 12 ani, Franța joacă din nou finala Mondialului. După 20 de ani, Griezmann visează să-l imite pe Zidane. Și să câștige trofeul. Iar Deschamps poate să fie campion mondial și ca jucător, și ca selecționer.

32 de goluri
s-au marcat cu capul în acest Mondial; ultimul, Umtiti; în 2002 s-au înscris 35 de goluri cu capul

14 jucători
din Premier League au fost titulari aseară, la semifinala de la Sankt Petersburg: 4 la francezi, 10 la belgien

20 de ani
au trecut de la unicul Mondial cucerit de Franța.

64.286 de spectatoriau fost prezenți pe arena din Sankt Petersburg

Franța - Belgia 1-0

A marcat: Umtiti '51

Echipele de start

Franța: Lloris, Pavard, Varane, Umtiti, Hernandez -  Pogba, Kante, Matuidi, Mbappe, Giroud,  Griezmann 

Belgia: Courtois - Alderweireld, Kompany, Vertonghen -  Chadli, Fellaini, Dembele,  Witsel - De Bruyne, Lukaku, Hazard
Antrenor: Roberto Martinez

Arbitru: Andres Cunha (Uruguay)
Stadion: Sankt Petersburg

 
 

Intră pe Mondial2018.GSP.ro - meciuri LIVE, program complet, infografii și statistici real-time - totul AICI!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (170)
xnread
xnread  •  10 Iulie 2018, 23:23
Postat de cpt.ahab pe 10 Iulie 2018, 23:10

:)))) Corect.

Vă mai tastez două? ,, De ce un blindat francez dispune de o oglindă retrovizoare? E singura modalitate pentru tanchist să observe frontul " 2. De ce are Franța o infrastructură rutieră atât de dezvoltată? Deoarece germanului nu-i place să marșeze în soare. " :))

baruch
baruch  •  10 Iulie 2018, 21:42

pentru aparatorii puritatilor rasiale: cati jucatori romani a avut steaua in '86? ah, da. duckadam. boloni. belodedici. weisenbacher. lacatus. pe bune, acum, le canta marseilleza inainte de meci? este bifata victoria in palmaresul frantei?

314turca
314turca  •  11 Iulie 2018, 12:26

Eu am văzut un fault cât roata carului asupra lui Hazard la marginea careului, prin minutul 80, nesancționat de arbitru. Nu zic că o lovitură liberă putea schimba soarta meciului, dar acel fault trebuia fluierat. Franța a ajuns în finală (trebuie să existe un învingător, nu-i așa?) fără prea mare strălucire. Belgienii au jucat mai bine...

Vezi toate comentariile (170)
Comentează