Articol de Theodor Jumătate - Publicat luni, 16 iulie 2018 12:42
Antoine Griezmann a contribuit din plin la succesul Franței la Campionatul Mondial din 2018. În finala cu Croația (4-2), Grizou a marcat un gol și a centrat la autogolul lui Mandzukic.
În urmă cu doi ani, atacantul Antoine Griezmann era învins și în Liga Campionilor, și la Euro. Astăzi, sărbătorește a doua victorie a anului, după Europa League cu Atletico. Și speră să cucerească Balonul de Aur.
O mare dezamăgire, acesta a fost 2016 pentru Antoine Griezmann. Cobora scările pe Stade de France, cu medalia de argint ascunsă în mâna dreaptă, și era cel mai trist golgeter al turneului. Marcase șase goluri pentru Franța lui, dar pierduse ultimul act al Euro în prelungirile de coșmar cu Portugalia (0-1).
Era a doua finală în care eșuase în acel an. În Champions League, a fost cel mai bun jucător al lui Atletico. Totuși, în fața lui Real, în meciul esențial, a ratat un penalty în timpul regulamentar și "colchoneros" au fost învinși: 1-1, 3-5 la 11 metri.
"Am pierdut două finale în numai 43 de zile. E îngrozitor", spunea el atunci. De fiecare dată, Cristiano Ronaldo a fost primul.
"Când ești mic, visezi doar la Cupa Mondială"
În 2018, Antoine Griezmann sărbătorește. Și-a luat revanșa. Tocmai a cucerit al doilea său trofeu al anului. După Europa League, câștigată cu 3-0 de Atletico în fața lui Marseille (el a punctat de două ori), Cupa Mondială!
"Visam de mic la acest succes. Când ești puști, nu te gândești la Liga Campionilor sau Balonul de Aur. Doar la Cupa Mondială. Și astăzi visul meu s-a împlinit. Sunt campionul lumii", afirmă Grizou, ce vede și Balonul de Aur apropiindu-se. Într-un moment în care votează iar jurnaliștii France Football pentru Ballon d'Or. Numai ei. Foarte posibil, titlul mondial va fi decisiv. Iar dominația Ronaldo - Messi, începută în 2008 (scorul e egal, 5-5), se va încheia probabil în acest an.
Înfășurat în steagul Uruguayului
La conferința de presă dedicată celui mai bun jucător al finalei, Antoine Griezmann a fost întrebat de un jurnalist uruguayan dacă acceptă să poarte pe umeri steagul Uruguayului, țara pe care o iubește atât de mult, țara prietenilor săi. Grizou a acceptat imediat. S-a înfășurat în steagul cu dungi alb-bleu și a continuat discuția cu ziariștii.
24 de goluri a înscris Antoine Griezmann în 61 de meciuri jucate la albaștri
10 goluri a marcat Griezmann pentru Franța la turneele finale de Euro și Mondial
4 goluri și două pase decisive a reușit Griezmann la competiția din Rusia (7 meciuri)
29 de goluriși 15 assist-uri a adunat Grizou la Atletico sezonul trecut (49 de partide)
Top 5 golgeteri Franța la turneele finale
1. Michel Platini 14
2. Just Fontaine 13
3. Thierry Henry 12
4-5. Antoine Griezmann 10
Zinedine Zidane 10
Candidați pentru Balonul de Aur 2018
ANTOINE GRIEZMANN Franța / Atletico Madrid
Performanțe - titlul mondial, Europa League
KYLIAN MBAPPé Franța / PSG
Performanțe - titlul mondial, campion al Franței, Cupa Ligii și Cupa Franței
LUKA MODRIC Croația / Real Madrid
Performanțe - finalist CM, Balonul de Aur CM, Liga Campionilor
LIONEL MESSI Argentina / Barcelona
Performanțe - campion al Spaniei, Cupa Spaniei
CRISTIANO RONALDO Portugalia / Real Madrid
Performanțe - Liga Campionilor
EDEN HAZARD Belgia / Chelsea
Performanțe - Locul 3 la CM, Cupa Angliei
KEVIN DE BRUYNE Belgia / Manchester City
Performanțe - Locul 3 la CM, campion al Angliei, Cupa Ligii Angliei