INTERNATIONAL  »  CM 2018  »  FRANȚA - CROAȚIA 4-2

GALERIE FOTO În tribune s-a terminat egal » Macron și președinta Croației au făcut SPECTACOl în lojă, chiar sub privirile lui Putin

FOTO: Guliver/ Getty Images +8   FOTO
FOTO: Guliver/ Getty Images

Articol de GSP - Publicat duminica, 15 iulie 2018 20:17

Campionatul Mondial din Rusia s-a terminat oficial. Franța a învins-o pe Croația, 4-2, iar Les Bleus câștigă cel de-al doilea Mondial din istorie. 

Deși spiritele s-au încins deseori în teren pe parcursul celor 90 de minute, armonia a domnit într-una dintre lojele VIP ale stadionului din Moscova. Emmanuel Macron, președintele Franței, Kolina Grabar-Kitarovici, președinta Croației, Vladimir Putin, președintele Rusiei, și Gianni Infantino, președintele FIFA, au urmărit meciul împreună. 

Macron și Kolinda Grabar-Kitarovici, oficialii celor două țări care s-au luptat pentru trofeu, s-au tachinat amical pe toată durat meciului, iar la finalul partidei s-au pupat și îmbrățișat amical. 

Macron, care a adoptat o ținută office, s-a comportat ca un adevărat ultras pe durata meciului, pe care l-a trăit la maximum, chiar sub privirile lui Vladimir Putin. 

În schimb, omoloaga de la Zagreb a renunțat la ținuta tipică unui conducător de stat în detrimentul tricoului naționalei Croației, cu care s-a afișat la toate meciurile naționalei de la Mondial. 

Cei doi s-au reîntâlnit la festivitatea de premiere, când s-au ținut prietenește de mână și s-au îmbrățișat cu jucătorii ambelor echipe

Vezi aici cronica partidei Franța - Croația 4-2

Vezi și: VIDEO+FOTO Mai mulți tineri în uniforme au intrat pe teren la finala CM! Cine erau și pentru ce protestau

 

Franța - Croația 4-2
Au marcat: Mandzukic '18 ag., Griezmann '38, Pogba '59, Mbappe '65 / Perisic '28, Mandzukic '69

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (8)
1581870215401957
Andronic Popovici  •  16 Iulie 2018, 09:36

PS .desteapta fata , a trecut de la Tramp la Macron via Putin

1581870215401957
Andronic Popovici  •  16 Iulie 2018, 09:35

Mi-a placut Kolinda si ca presedinta si ca femeie cu toate ca am criticat-o in meciul cu Rusia ,ca la facut pe Medvev sa se simta ploho ,acum nu a facut inmormantare din esec ,din contra la luat pe Macron de mana si la condus la decernarea medaliilor ,sarutand pe toti jucatorii ,cu exceptia lui Kante ,probabil ca fiind asa mic ,ar fi picat de pa piedestal

lionforever
lionforever  •  15 Iulie 2018, 23:24
Postat de samertx pe 15 Iulie 2018, 22:02

Tipei ăleia, cea aflată în spatele lui Putin, îi iese tocul de la Stecikin de sub sacou. :))

Stechkin sau poate are makarov.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează