INTERNATIONAL  »  CM 2018  »  ANGLIA - BELGIA 0-1

Corespondență din Rusia // Belgia învinge Anglia, 1-0, și ambele se califică în "optimi" » Traseu infernal pentru belgieni

Foto: Reuters +15   FOTO
Foto: Reuters

Articol de - Publicat joi, 28 iunie 2018 18:11

Belgia a câștigat duelul cu Anglia din ultima etapă a grupelor Campionatului Mondial din Rusia, scor 1-0, și a terminat pe primul loc în grupă. Ambele formații s-au calificat în "optimi".

  •  Theodor Jumătate, jurnalist cu 23 de ani de experiență în presa de sport și șef al departamentului Fotbal Internațional la Gazeta Sporturilor, transmite zilnic pentru cititorii GSP corespondențe din Rusia pe durata Campionatului Mondial.

Belgienii au câștigat și meciul, și grupa, chiar dacă intră în zona mai dificilă a traseului: cu Brazilia și Franța posibile rivale în sferturi și semifinale

E ultimul meu meci aici, la Mondialul Rusiei, e și ultima partidă care se joacă la Kaliningrad, și sper ca totul să fie bine. Dar uite că nu e așa. Când te aștepți mai puțin, apare o problemă. Am urcat în tribună, pregătit să-mi dau jos rucsacul din spate, să-mi scot laptopul și să mă apuc de scris.

Numai că, surpriză! La masa presei nu mai e loc pentru mine. FIFA mi-a găsit un scaun de fan, fără pupitru, fără monitor, fără priză, fără nimic. "Cred că glumiți!", i-am spus fetei care dirija jurnaliștii. "Nu, probabil că așa ați cerut", îmi răspunde.
Încep să râd: "Nu sunt suporter, sunt ziarist. Să vină cineva să-mi explice". Într-un minut, vine un oficial. Același răspuns. Peste 5 minute, alt oficial. La fel. Nu mă las. O rusoaică mă ajută. Uluitor, era un loc liber. Dacă n-aș fi insistat, aș fi avut doar un scaun gol de la FIFA.

"Nu e o prioritate să câștigăm"

E ora 20:00 în fosta capitală a Prusiei Orientale, la fel ca în vestul Europei. E încă soare, lumină, nici nu se aprinde nocturna. Echipele sunt pe gazon, iar englezii cântă din tot sufletul God Save the Queen. Belgienii, exuberanți în afara arenei, par să-și fi epuizat energia.

Arbitrul Skomina fluieră. Pornim. Însă cine e pe teren? Aproape numai rezerve și într-o parte, și în cealaltă. "Nu e o prioritate să câștigăm", anunțase Martinez, selecționerul "dracilor roșii", la conferință. Corect.

Ambele sunt calificate. Cine termină primul în grupă are traseul mai dificil: Japonia, în "optimi". După care, Brazilia în "sferturi" și, posibil, Franța în semifinale. Sau Argentina, dacă se trezesc albicelestii. Teribil. În asemenea condiții, de ce-ar vrea să învingă? Locul 2 are un traseu mai ușor.

Vrea cineva trei puncte?

Problema e că nimeni nu pare că ar vrea trei puncte. Și întâlnirea e una de sărbătoare. Exagerând, un amical. Nimeni nu forțează, nimeni nu riscă.
Totuși, belgienii, chiar dacă pasează mai mult, fiind fluierați de susținătorii rivali, mai și accelerează și, uneori, finalizează. Șut puternic, sub bară, de-abia scos de Pickford. "Cine a tras?", mă întreabă Matt Futterman, corespondentul New York Times. "Tielemans". Apoi, la bâlbâiala aceluiași Pickford, Batshuayi e gată să deschidă scorul. Britanicii scapă. Iar jocul se echilibrează.

Nu mai ies la lumină decât fanii. Fanii britanici. Bat din tobe și scandează: "England, England, England". Și, din nou, nemuritorul God Save the Queen.
La 0-0, e egalitate perfectă la puncte și golaveraj. Nu și la cartonașe. Insularii au unul în minus, deci avantaj la criteriul fair-play. Și diferența crește, odată cu "galbenele" lui Tielemans și Dendoncker. 2-5.

Splendid, Januzaj!

Ce se întâmplă? După pauză, belgienii par să uite de calcule și de viitorul traseu, mai bun, mai rău, și năvălesc în careul englez. Januzaj înscrie după o dublă execuție de clasă, fentă subtilă - șut cu efect, mingea oprindu-se la colțul lung, sus, în plasa laterală.

E 0-1, Rashord refuză să puncteze chiar și singur cu portarul. Și Belgia încheie grupa G prima, cu 9 puncte.

"Nu e o prioritate să câștigăm", afirma Martinez. Totuși, au învins. Au ales în cele din urmă partea frumoasă a fotbalului. 

În "optimi", Anglia va juca împotriva Columbiei și în sferturi va da peste Suedia sau Elveția. De partea cealaltă, Belgia va întâlni Japonia, iar în sferturi va da peste Brazilia sau Mexic, iar în semifinale ar putea întâlni Franța, Argentina, Portugalia sau Uruguay.

Anglia - Belgia 0-1
A marcat: Januzaj 51

Echipele de start:

Anglia: Pickford - Jones, Stones, Cahill - Arnold, Loftus-Ceek, Dier, Delph, Rose - Rashford, Vardy
Rezerve: Butland, Pope, Dele, Young, Welbeck, Trippier, Sterling, Kane, Henderson, Lingard, Maguire, Walker

Belgia: Courtois - Dendoncker, Boyata, Vermaelen - Chadli, Fellaini, Dembele, T. Hazard - Januzaj, Batshuayi, Tielemans
Rezerve: Casteels, Mignolet, Meunier, Mertens, Carrasco, E. Hazard, Lukaku, De Bruyne, Witsel, Vertonghen, Kompany, Alderweireld

Stadion: Kaliningrad
Arbitru: Skomina Damir (Slovenia)
Spectatori: 33.973

clipboard01

play icon Intră pe Mondial2018.GSP.ro - meciuri LIVE, program complet, infografii și statistici real-time - totul AICI!

Vezi și: Cum arată optimile Campionatului Mondial din Rusia: blockbuster pentru Argentina, derby american pentru Brazilia » Programul și orele la care se dispută meciurile

 
 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nu-și explică decizia lui Mircea Lucescu: „De neînțeles, este jucătorul complet!”
Nationala
Nu-și explică decizia lui Mircea Lucescu: „De neînțeles, este jucătorul complet!”
Marius Șumudică s-a ridicat și a plecat din conferință » Întrebarea care l-a deranjat
Superliga
Marius Șumudică s-a ridicat și a plecat din conferință » Întrebarea care l-a deranjat
Așa arată clasamentul și întreg „țintarul” din play-off-ul Ligii 2: derby încă din prima rundă
Liga 2
Așa arată clasamentul și întreg „țintarul” din play-off-ul Ligii 2: derby încă din prima rundă

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (114)
dinamo_fan
dinamo_fan  •  28 Iunie 2018, 21:36

Suporterii ar trebui sa boicoteze acest meci si sa nu-l urmareasca...doar asa poate fi combatuta bataia asta de joc cu trimisul rezervelor in masa. Sunt oameni care au dat bani grei sa mearga la modial, oameni care au facut sacrificii...ca sa vada prima echipa pe teren, nu rezervele. O rusine de meci.

138759953597464
Jonny Doe  •  29 Iunie 2018, 00:29
Postat de davveroirl pe 29 Iunie 2018, 00:24

***

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

138759953597464
Jonny Doe  •  29 Iunie 2018, 00:14

Eu nu fac bascalie de jucatorii englezii, ce incercam sa spun, si imi cer scuze ca nu am reusit, era ca PL este cel mai tare campionat datorita jucatorilor straini care evolueaza acolo. Daca ne referim la echipele de top din PL, f. putini din jucatorii decisivi sunt englezi. Acestea fiind spuse, daca nationala Angliei va demonstra prin jocul din urmatoarele meciuri ca merita sa castige, voi fi primul care isi va admite greseala. Nu am nimic impotriva Angliei, nu imi doresc sa piarda.... si cam atat ca prea parca imi cer scuze ca am o opinie care nu este a d-voastra! Toate bune (Si la cat de bine ma pricep, eu tineam cu Islanda!) Toate bune!

Vezi toate comentariile (114)
Comentează
Close