Articol de GSP - Publicat miercuri, 27 iunie 2018 13:24
Senegal și Columbia se vor duela joi, de la ora 17:00, în ultima partidă din grupa H. Meciul va fi în direct pe TVR 1 și liveTEXT pe GSP.RO. Forțele de securitate vor fi în stradă peste tot în țară, după ce sărbătoarea victoriei cu Polonia a făcut 8 morți, 73 de răniți și au fost arestate 776 de persoane.
În marile orașe ale Columbiei, suporterii se pregătesc pentru o nouă fiesta. Nici nu concep ca naționala să rateze victoria și calificarea în "optimi" cu Senegalul, după ce-a umilit Polonia (3-0). În același timp însă, forțele de ordine se așteaptă la ce e mai rău și în țară s-a sunat mobilizarea generală.
Poliția, unitățile speciale și chiar armata vor fi mâine în stradă, pentru a evita tragediile pe care le-a provocat sărbătoarea de duminică.
Potrivit unui raport publicat de autorități, în timpul meciului cu leșii, la Cartagena, Bogota și Cali, dar și în districtele Guajira și Cundinamarca, s-au înregistrat 8 morți și 73 de răniți, prin împușare cu arme de foc și înjunghiere. Iar printre victime se află inclusiv polițiști. În total, la nivelul întregii țări, au fost raportate 3.800 de incidente și s-au operat nu mai puțin de 776 de arestări.
10 e numărul golurilor Columbiei din ultimele 7 meciuri la CM (2014, 2018) la marcarea cărora James Rodriguez a fost implicat. Cu Polonia a reușit două assisturi
"Pentru noi, meciul cu Senegalul e o primă finală. Sperăm să mai urmeze și altele. Mizez totul pe unitatea grupului, care ne-a adus și victoria cu Polonia" Jose Pekerman, selecționer Columbia
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”