INTERNATIONAL  »  CM 2018  »  SPANIA - RUSIA, AZI, 17:00, GSP.RO, TVR 1, TVR HD

Spania tremură! Detaliu îngrijorător înainte de optimea cu Rusia » Care ar putea fi cheia jocului + cifrele la care ibericii le sunt inferiori rușilor

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de - Publicat duminica, 01 iulie 2018 11:25

În istoria Mondialelor, Spania a ratat de fiecare dată în cele trei ocazii când a înfruntat naționala țării organizatoare: Italia (1934), Brazilia (1950) și Coreea de Sud (2002). Ibericii speră să rupă însă azi blestemul la întâlnirea cu Rusia, liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe TVR 1 de la ora 17:00. 

Pentru iberici, confruntarea cu Rusia nu prezintă datele unei partide de serviciu. Ajunși în optimile de finală cu 5 puncte, o singură victorie în grupe și doar un meci fără gol primit, contra Iranului, elevii lui Fernando Hierro vin la întâlnirea cu trupa lui Cercesov cu un handicap istoric important: au capotat în toate cele trei ocazii în care au evoluat contra gazdelor la un Mondial!

Începutul a fost în 1934: 0-1 cu Italia în rejucare, după 1-1 în primul meci. Apoi, a ieșit un 1-6 cu Brazilia în 1950 și, în fine, un 3-5 la penalty-uri cu Coreea de Sud în 2002, când un arbitraj scandalos, cu două goluri refuzate Spaniei, i-a trimis pe asiatici în semifinale.

Rușii au kilometraj superior

Nici cifrele turneului actual nu lasă Furia Roja să respire în liniște înaintea disputei cu gazdele, ajunse în premieră dincolo de grupe de la destrămarea URSS încoace.

Rușii au adunat 331 km parcurși, cu 20 km în plus față de iberici. Iar mijlocașii și atacanții, Zobnin, Gazinsky, Samedov, Golovin, Cerîșev, au strâns măcar câte 12 km/meci, adică developarea unui tonus special și disponibilitatea la o dinamică acidă. Golovin are chiar cele mai bune statistici din întregul Mondial: 25,2 km parcurși în două partide!

În plus, gazdele mizează masiv pe contraatac: 14 acțiuni de acest gen în grupe cu Uruguay și Egipt, 19 contra Arabiei Saudite, cu Zobnin și Gazinsky în postura de campioni ai recuperărilor, iar Golovin șeful pasatorilor din lotul lui Cercesov.

Dzyuba-Ramos, cheia jocului

Spania a răspuns până acum cu o tipică posesie totală, reliefată în numărul paselor: 795/meci, cu 379 mai mult decât rușii. Iar predispoziția e spre flancul stâng, unde Ramos demarează acțiunile, iar Alba, Iniesta și Isco le continuă. Gazdele construiesc, în schimb, mai mult pe aripa dreaptă, unde precizia lui Fernandes (86% reușite) are un rol vital.

Iar pentru Spania un alt pericol vine din spațiul aerian, unde Dzyuba a fost până acum stăpân, ajutat de cei 1,96 metri ai săi. În fața sa va fi Ramos, cu jumătate din dueluri pierdute în grupă, un reper nefiresc pentru stoperul lui Real Madrid.

Va fi, așadar, un galop de sănătate pentru Spania în drumul visat către un nou titlu mondial? Radiografiile celor două formații vin cu răspunsul negativ și cu o speranță în plus pentru Rusia, de la care va lipsi fundașul Smolinkov, suspendat

"Fundașii Spaniei se plasează foarte sus, iar asta conduce la apariția unor spații libere, ce pot fi speculate pe contraatac. E una din slăbiciunile ibericilor, pe care vom încerca s-o amendăm"
Serghei Ignasevici, fundaș Rusia

Plus 869 milioane euro!

Valoarea jucătorilor din cele două loturi, în versiunea transfermarkt.de, e net în favoarea ibericilor. Diferența este colosală: 1,03 miliarde E față de 161 milioane! Plus 869 milioane euro în favoarea spaniolilor!

Din lotul lui Hierro, cel mai bine cotați sunt Busquets (80), Asensio (75) și Isco (75), în timp ce rușii îi au în frunte pe Golovin (18), Smolov (16) și Fernandes (16). La polul opus stau Monreal (13), Iniesta (10) și Reina (1), precum și Jirkov (0,8), Gabulov (0,7) și Ignasevici (0,02).

"Meci pentru titlul mondial la box"

Artem Dzyuba va fi una dintre principalele arme ale Rusiei contra foștilor campioni mondiali. Atacantul lui Zenit, câte un gol în meciurile din grupă cu Egipt și Arabia Saudită, spune că "jocul cu Spania seamănă cu o confruntare pentru titlul suprem la box. Un luptător foarte experimentat va întâlni un altul tânăr și îndrăzneț. Oricine se poate impune dacă prinde o zi fantastică. Pentru mine va fi o provocare specială să-i am în față pe Ramos și pe Pique. Îți dai seama cât de bun ești numai când te bați cu cei mai buni!"

Citește și:  Nu vrea să se mai expună! Decizie de ultim moment a președintelui Vladimir Putin înaintea meciului cu Spania din optimi

Spania - Rusia, a treia optime de la Mondial, se joacă azi, de la ora 17:00. Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TVR 1 și TVR HD. 

PROGRAMUL COMPLET AL OPTIMILOR

  • Franța - Argentina 4-3 Detalii AICI
  • Uruguay - Portugalia 2-1 Detalii AICI
  • Spania - Rusia, 1 iulie, ora 17:00;  Moscova
  • Croația - Danemarca, 1 iulie, ora 21:00; Novgorod
  • Brazilia - Mexic, 2 iulie, ora 17:00; Samara
  • Belgia - Japonia, 2 iulie, ora 21:00, Rostov
  • Suedia - Elveția, 3 iulie, ora 17:00; Sankt Petersburg
  • Columbia - Anglia, 3 iulie, ora 21:00, Moscova

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (3)
1459453214200989
Catalin Ivanciu  •  01 Iulie 2018, 16:16

aici vedeti meciul live https://www.youtube.com/watch?v=crQC_qp3QxY

fibra
fibra  •  01 Iulie 2018, 13:16

Nu bat Rusia decat daca vor sa plece mai devreme in vacanta.

ray51
ray51  •  01 Iulie 2018, 12:58

Daca Ramos nu greseste si joaca cel putin de 8+, Spania castiga la pas. Altfel, se vor trezi in prelungiri si acolo... kalasnikov isi va face treaba.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează