Articol de Daniel Scorpie - Publicat sambata, 07 iulie 2018 23:58
Croația s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial din Rusia după ce a învins chiar țara gazdă în urma loviturilor de departajare, scor 2-2 (3-4 la penalty-uri).
- Semifinalele Mondialului: Franța - Belgia (marți, ora 21:00), Croația - Anglia (miercuri, ora 21:00)
Trupa lui Dalici a intrat eroic, dar meritat, în careul mondial de ași, după încă un meci cu peripeții, pe care l-a dominat. După prelungiri de chin și ruleta rusească, așteaptă Anglia.
Ultimul "sfert" și al patrulea nume din careul de ași al Mondialului se decide la Soci. Continuă gazdele parcursul formidabil sau generația lui Modrici și Rakitici repetă performanța din 1998? Rușii încep cu elan și entuziasm, semn clar că au ieșit din tranșeele în care s-au apărat contra Spaniei.
Atacă și riscă, iar croații par puțin surprinși de schimbarea strategiei. Depășesc fără emoții momentul de forcing și răspund periculos. Cu centrarea lui Rebici, respinsă de Akinfeev, și "capul" lui Lovren peste bară. Rebici, foarte activ, scoate o "directă", dar Rakitici nu e în șut.
Golazo Cerîșev!
Uuuuuuh, se aude tot mai sacadat și frecvent din tribună strigătul de luptă preluat de ruși de la fanii islandezi. Tac brusc la devierea din plonjon a lui Perišici, puțin alături de țintă. Și sar în aer la combinația Dziuba-Cerîșev, ultimul executându-l fantastic pe Subašici de la 22 de metri, 1-0!
Spectacol tot în 2
Se și văd în semifinală cu Anglia.. mult prea devreme. Croații strâng "galbene", par nervoși. Nu renunță, nici nu intră în dezavantaj la odihnă, pentru că defensiva lui Cercesov își devoalează limitele. Tot în doi, Mandžukici și Kramarici, se naște punctul egalizator, cu centrare din stânga și reluare letală din 8 metri. "Vulturul" Akinfeev n-are replică, echilibru logic pe tabelă la pauză.
Perišici, ce ghinion!
Băieții lui Dalici au învățat ceva din primul act. Preiau controlul de la cabine. Kramarici vrea să fie eroul serii, numai că "foarfeca" lui nu-l păcălește pe Akinfeev. Rușii sunt împinși în spate de calitatea tehnică și posesia adversarilor, revin la tactica pe contraatac. Au și norocul de partea lor.
Perišici nimerește stâlpul porții, iar mingea refuză să intre în plasă (60), trecând paralel cu linia, spre disperarea lui Dalici! Gazdele nu prea mai ies din terenul propriu și meciul începe să semene cu asediul spaniol. Doar că tiki-taka nu e în registrul croat. "Capul" lui Erohin "peste" e un intermezzo în monologul "negrilor". Rușii răsuflă greu și visează să ajungă iar în prelungiri.
Croații cad pe capete
Bombardamentul continuă. Modrici și Vrsaljko sunt blocați în ultima clipă. Cât mai rezistă oare gazdele? Modrici dirijează, driblează, centrează. Degeaba. Dincolo, Subašici crește tensiunea: acuză o contractură după ce Dalici face a 3-a schimbare! Rezistă și el. 1-1 după 90 de minute.
Prelungirile sunt o tortură pentru croați. Vrsaljko nu mai poate și iese accidentat, Mandžukici se plimbă pe teren, epuizat. Salvarea vine din corner. Assist Modrici și Vida plasează mingea cu capul incredibil, printr-un culoar strâmt din mijlocul careului superaglomerat, lângă bară: 1-2.
Fernandes, tot cu capul
Livin' La Vida Loca e refrenul fanilor croați fericiți. Nu s-a terminat thrillerul. La aceeași poartă, în ultima repriză de chinuri, Subašici blochează șutul lui Kuziaev. Dar se predă la "capul" lui Fernandes, tot din fază fixă.
Fanii mobilizați de Cercesov au înviat, Rusia continuă războiul. E aproape să-l câștige, dar Subašici se întinde și reține mingea lui Zobnin. Decide loteria de la 11 pași, la care Rusia a sucombat. Croația supraviețuiește iar penalty-urilor și așteaptă Anglia.
4 goluri a înscris Cerîșev la acest turneu, la fel ca Ivanov în 1962. Doar Salenko (1994) a reușit mai multe (6) la un CM pentru URSS/Rusia
38 de ani și 358 de zile avea azi Akinfeev, al patrulea cel mai vârstnic jucător la Mondiale din "sferturi" încolo, după Shilton (40-292), Zoff (40-133) și Matthews (39-145)
3 goluri a marcat Croația cu capul din cele 31 realizate la Mondiale. Primul l-a dat Mandžukici în 2014, cu Camerun, celelalte Kramarici și Vida azi
liveTEXT » Rusia - Croația 2-2 (3-4 la pen.)
Au marcat: Cheryshev '32, Fernandes 115/ Kramaric '39, Vida '101
Lovituri de departajare: Rusia - Croația 3-4
Au marcat: Brozovic (Croația), Dzagoev (Rusia), Modric (Croația), Ignashevich (Rusia), Vida (Croația), Kuziaev (Rusia), Rakitic (Croația)
Au ratat: Smolov (Rusia), Kovacic (Croația), Fernandes (Rusia)
- Click AICI pentru liveTEXT
- Click AICI pentru liveVIDEO
- Vezi AICI FOTO de la meci
- Vezi VIDEO cu fazele importante
Cele două formații s-au întâlnit ultima dată la sfârșitul anului 2015 într-o partidă amicală câștigată de Croația, scor 3-1. Câștigătoarea meciului de azi va juca în semifinale cu învingătoarea partidei Suedia - Anglia.
Echipele de start:
Rusia: Akinfeev - Fernandes, Kutepov, Ignashevich, Kudriashov - Zobnin, Kuziaev - Samedov, Golovin, Cheryshev - Dzuba
Rezerve: Lunev, Gabulov, Erokhin, Smolnikov, Zhirkov, An. Miranchuk, Al. Miranchuk, Granat, Lunev, Smolov, Dzagoev, Gazinskii, Semenov
Croația: Subasic - Vrsaljko, Lovren, Vida, Strinic - Rakitic, Modric - Rebic, Kramaric, Perisic - Mandzukic
Rezerve: Livakovic, Kalinic, Pivaric, Pjaca, Badelj, N. Kalinic, Caleta-Car, Bradaric, Jedvaj, Brozovic, Kovacic, Corluka
Arbitru: Sandro Ricci (Brazilia)
Stadion: Sochi
Spectatori: 44.287
- Intră pe Mondial2018.GSP.ro - meciuri LIVE, program complet, infografii și statistici real-time - totul AICI!
SFERTURI DE FINALĂ CM 2018
Vineri
Uruguay - Franța 0-2 Detalii AICI
Brazilia - Belgia 1-2 Detalii AICI
Sâmbătă
17:00 Suedia - Anglia Detalii AICI
21:00 Rusia - Croația