INTERNATIONAL  »  CM 2018  »  PORTUGALIA - SPANIA 3-3

VIDEO+FOTO » Viva Ronaldo! Meci fantastic între Portugalia și Spania, 3-3 » Hat-trick SENZAȚIONAL al căpitanului lusitanilor

Foto: Reuters +50   FOTO
Foto: Reuters

Articol de - Publicat vineri, 15 iunie 2018 23:05

Portugalia, campioana en titre a Europei, și Spania, campioana Mondială din 2010, au oferit o partidă încântătoare în grupele de la Campionatul Mondial din Rusia. Cele două au remizat, scor 3-3, într-o partidă în care Cristiano Ronaldo a strălucit!

Cristiano a reușit o triplă de vis contra Spaniei, după ce nu reușise până acum să dea gol contra La Roja.

Lui Cristiano i-au trebuit 240 de secunde ca să rupă pasa neagă contra spaniolilor. Ronaldo a marcat primul său gol contra Spaniei! Golul cu numărul 82 la selecția 150. Dar de-abia primul în poarta acestui adversar. Nu s-a putut nici la Euro 2004, nici la Mondialul din 2010, nici într-un amical, nici la Euro 2012. La al 5-lea meci, starul lui Real Madrid a punctat de la punctul cu var, cu calm, fără nicio șansă pentru De Gea.

Tot el obținuse penalty-ul, amețindu-l pe Nacho în colț. Iar golul lui Cristiano Ronaldo este istoric: portughezul tocmai a devenit al patrulea fotbalist ce-a marcat în patru turnee finale ale Mondialului. Un grup exclusivist alături de Pele, Seeler și Klose.

Dacă e bal, bal să fie!

Cu un minut înainte de pauză, căpitanul Portugaliei a mai dat o lovitură. Șut de la marginea careului, nici prea prea, nici foarte foarte, iar De Gea l-a copiat pe Karius din finala Champions League. A scăpat mingea buclucașă, nu la fel de penibil, dar ... totuși... 2-1 la pauză pentru campioana europeană, aceasta fiindcă și Diego Costa (24) a punctat.

Atacantul ibericilor a marcat la primul său șut pe poartă la un Mondial! Mai jucase două meciuri în Brazilia 2014. Și la fel ca Ronaldo, și "Bestia" a onorat evenimentul. A reușit dubla după o fază de manual a spaniolilor, cu mingea trecută pe la Iniesta și Busquets.

Bară, bară, golazo!

Cine se grăbea să-l hulească pe președintele federației de la Madrid, Rubiales, pentru mazilirea invincibilului Lopetegui, și-a înghițit limba. Cu un voleu superb, bară, bară, gol, Nacho (58) l-a adus la disperare pe Ronaldo, care a făcut crize de nervi pe gazon. Cât să mai ducă și superstarul de 33 de ani? Uluitor: după o lovitură liberă obținută tot de el, Cristiano (88) a închis tabela cu o execuție magnifică, fără ca Busquets sau De Gea să mai poată altceva decât să admire reușita. Un 3-3 de aplauze, de Mondiale! 

8 turnee finale consecutive are în CV Ronaldo cu goluri: patru Europene (2004, 2008, 2012, 2016) și patru Mondiale (2006, 2010, 2014 și 2018). Este unic în istorie cu acest palmares

150 de minute i-au trebuit lui Diego Costa la turneele finale de CM pentru a sparge gheața, la al treilea meci din carieră la acest nivel

17 selecții a strâns Nacho la națională, iar aseară a dat primul gol

  • Cristiano Ronaldo a devenit primul portughez care bifează patru turnee finale de Campionat Mondial.
  • Sergio Ramos (152 de meciuri în formația La Roja) s-a apropiat la o singură selecție de podiumul spaniolilor cu cele mai multe meciuri la Mondial. Căpitanul a bifat a 14-a prezență, topul e condus de Casillas (17), Zubizarreta (16) și Xavi (15). Are șansa de a deveni numărul 1 în acest top.
  • Hierro este al 4-lea spaniol care-și reprezintă țara ca fotbalist și ca antrenor, după Santamaria, Suarez și Camacho.
  • Faultul lui Nacho a provocat al treilea cel mai rapid penalty din istoria Cupei Mondiale: 1974 - Duel Hoeness / Cruyff secunda 55, 2014 - Thiago Silva / Robben secunda 85, 2018 - Nacho / Ronaldo secunda 134

PORTUGALIA - SPANIA 3-3
Au marcat: Ronaldo 4 pen., 44, 88 / Diego Costa 24, 55, Nacho 58

PORTUGALIA: Rui Patricio - Cédric, Pepe, Fonte, Guerreiro - W. Carvalho, Moutinho - Bernardo Silva (69 Quaresma), Guedes (80 Andre Silva), B. Fernandes (68 Joao Mario) - C. Ronaldo.
Rezerve: Lopes, Beto - Bruno Alves, Dias, Ricardo, Mario Rui, M. Fernandes, Adrien Silva, Martins
Antrenor: Fernando Santos

SPANIA: De Gea - Nacho, Piqué, Ramos, Alba - Busquets, Koke - David Silva (86 Lucas Vazquez), Isco, Iniesta (70 Thiago) - D. Costa (77 Aspas).
Rezerve: Arrizabalaga, Reina - Carvajal, Odriozola, Azpilicueta, Nacho Monreal, Saul, Asensio, Rodrigo
Antrenor: Fernando Hierro
Stadion Fișt (Soci).
Spectatori: 43.866
A arbitrat:
Gianluca Rocchi (Italia)

CLASAMENT GRUPA B
1. Iran 3p
2. Portugalia 1p
3. Spania 1p
4. Maroc 0p
 
 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Stranieri
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (200)
mandpv964
mandpv964  •  16 Iunie 2018, 12:15
Postat de rocky2 pe 16 Iunie 2018, 11:12

Era ungur ala care a inventat tancul! La inceputul secolului trecut, de fapt pana la Marea Unire de la 1dec. 1918, Brasovul(Kronstadt) era in Imperiul Austro-Ungar!

Va dati in barci amandoi, contributia romaneasca la aparitia tancului ca masina de lupta a avut - o un mecanic bucurestean, pe nume Jean Calcianu, care a adaptat un motor Renault sa poarta suporta senilata dotata cu tun si mitraliera. Asa ca domnu Brancoveanu, va rog, numele brasoveanului care a inventat tancul!

rocky2
rocky2  •  16 Iunie 2018, 11:12
Postat de Cornel Brincoveanu pe 16 Iunie 2018, 05:50

Nu le mai multumi rusilor, ca nu stii carte ! Tancul a fost inventat de un inginer roman din Brasov care a vandut inventia englezilor la inceputul sec. al - xx- lea ! Si uite asa, mai invata si postacii putina istorie militara !

Era ungur ala care a inventat tancul! La inceputul secolului trecut, de fapt pana la Marea Unire de la 1dec. 1918, Brasovul(Kronstadt) era in Imperiul Austro-Ungar!

ionut.07
ionut.07  •  16 Iunie 2018, 10:52
Postat de dinamo100 pe 16 Iunie 2018, 07:55

Egalul obtinut de Portugalia e mai degraba norocos, Spania a fost echipa superioara. Portugalia a beneficiat de un 11 m dat destul de usor, de o gafa a lui De Gea si de un sut superb din lovitura libera (de remarcat si aici proasta pozitionare a zidului de catre De Gea). Spania a aratat mai mult fotbal dar a avut ghinion.

Spania a avut momente in care a jucat mai slab decat Portugalia. Insa, da, ca impresie generala, Spania a jucat mai bine, ptr ca echipa mai experimentata, dar Portugalia a beneficiat de un Ronaldo de zile mari. Un Ronaldo care nu e cel mai bun din ultimii 15-20 de ani, dar e mai bun decat cel cu care e tot comparat. Ca ambii beneficiaza de o mediatizare excesiva, e ceva fotbal? Fotbalul, la capitolul asta, a evoluat destul de mult. Si Ronaldo, Figo sau Zidane sau fost mediatizati. Sa nu mai vorbim de Beckham. Si Portugalia a dat gol dintr-un fault in atac. In loc sa fie sanctionat cu galben Diego Costa, a primit o validare a golului. Si dintr-o greseala in aparare (golul 2). Asta e fotbalul! Sa speram ca vom avea parte de asemenea meciuri si in vitor.

Vezi toate comentariile (200)
Comentează