INTERNATIONAL  »  CM 2018  »  CUPA MONDIALĂ 1970

VIDEO Sunt fix 47 de ani de la MECIUL SECOLULUI! Povestea incredibilă a unui Italia-Germania 1970 uluitor, cu Beckenbauer jucând cu brațul bandajat

Articol de GSP - Publicat sambata, 17 iunie 2017 13:20

Povestea este INCREDIBILĂ. Italia şi Germania s-au confruntat într-o partidă devenită clasică şi de un dramatism ieşit din comun.

Chiar şi acum, la fix 47 de ani de la acel moment, meciul respectiv continuă să fie considerat cel mai frumos din istoria Cupelor Mondiale. Iar jurnaliştii şi chiar fanii nu se sfiesc să-l numească "Meciul secolului".

1-1, egalare în minutul 92

Într-o atmosferă care-i era în mod evident ostilă, din cauza faptului că eliminase Mexicul în sferturi, Italia a marcat prima, prin Boninsegna, 1-0. Apoi, extrem de calculat, "squadra azzurra" şi-a ţinut adversarul departe de propria poartă, însă şi-a văzut munca stricată chiar de propriul antrenor, care l-a pauză l-a înlocuit pe Mazzola, cel mai bun om al său, cu Rivera, Balonul de Aur din 1969.

Dar din acel moment, nemţii au început să preseze tot mai puternic. Eforturile le-au fost răsplătite abia în minutul 92, Schnellinger reuşind să egaleze când toată lumea se pregătea să anunţe victoria italienilor, 1-1. Meciul intra în prelungiri, însă nimeni nu-şi imagina ce nebunia avea să urmeze.

Prelungiri cu 5 goluri, sacrificiul lui Beckenbauer

Gerd Muller i-a adus pe germani în avantaj, 2-1, însă Italia a întors rezultatul prin golurile lui Burgnich şi Riva, 3-2. Acelaşi Muller şi-a păstrat echipa în meci, 3-3, însă după numai un minut, Rivera a marcat golul care trimitea trupa lui Velccareggi în finală, 4-3.

"Mai sunt zece minute de joc, dar de data asta, Destinul sau, cum îi spun mexicanii, la suerte e şi el obosit. Pe gazon aleargă 20 de umbre. Beckenbauer, care şi-a bandajat între timp braţul, pentru a evita şocurile - are umărul luxat - încearcă zadarnic să întoarcă soarta meciului. Ultimele secunde mi se par simbolice pentru forţa extraordinară a echipei vest-germane.

Beckenbauer, cu braţul lipit de piept, sprintează, trece de doi adversari, dar eşuează în careu, dezechilibrându-se. Estadio Azteca îl aplaudă îndelung... Tribunele au o respiraţie grea. Consumul nervos e imens. Un ziarist mexican îmi spune că niciodată nu i-a fost oferit Mexicului un asemenea spectacol".

Astfel a caracterizat Ioan Chirilă ultimele minute ale unui duel care a intrat pentru totdeauna în istoria fotbalului. În amintirea acestui joc, la stadionul Azteca există o placă ce aminteşte tuturor că acolo s-a disputat "Meciul secolului".

Peste numai trei zile, Germania de Vest învingea Uruguayul în finala mică, scor 1-0, iar Gerd Muller, deşi nu a marcat în acest meci, obţinea titlul de golgeter al turneului, cu 10 reuşite.

După argintul din Anglia, germanii prindeau un nou podium la un campionat mondial, dar, mai mult decât atât, construiau o echipă care va obţine titlul suprem pe teren propriu, la ediţia următoare.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (3)
balauru48
balauru48  •  17 Iunie 2017, 15:22

Goluri ca in curtea scolii. Meciurile de pe vremea aia seamana cu meciurile de amatori de acum.

cneius
cneius  •  17 Iunie 2017, 15:07

Echipele europene s-au "obosit" una pe cealalta iar Brazilia a cistigat cupa !

baruch
baruch  •  17 Iunie 2017, 13:55

ce echipe, ce jucatori...formidabila clasa a jucatorilor italieni: sa ai de ales intre mazzola si rivera!! sau mai incoace, intre del piero, totti si roby baggio!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează