INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  CFR CLUJ - PAFOS 1-0

„Nu doar cantitate, dar și calitate!” » Dan Petrescu a rămas impresionat de jucătorul de la CFR: „A alergat cel mai mult”

Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj
Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj

Articol de - Publicat vineri, 23 august 2024 07:14 / Actualizat vineri, 23 august 2024 09:44

Dan Petrescu, 56 de ani, l-a lăudat pe Meriton Korenica (27 de ani) după victoria cu Pafos din turul play-off-ului Europa League. Kosovarul a înscris unicul gol al partidei. „Bursucul” rămâne precaut în vederea partidei retur, joia următoare, la Limassol.

CFR Cluj l-a transferat pe Meriton Korenica în luna iulie. Extrema kosovară a ajuns în Gruia după un sezon în care a fost legitimat la formația turcă Manisa FK.

Korenica l-a impresionat pe Dan Petrescu și a devenit piesă de bază în angrenajul vișiniu. Joi seara, a înscris unicul gol în meciul tur cu Pafos, printr-o execuție spectaculoasă.

„Nu doar cantitate, dar și calitate!” » Dan Petrescu și-a scos pălăria la conferința de presă

„Korenica, ca de obicei. În afară că se apără extraordinar și aleargă foarte mult - el aleargă cel mai mult meci de meci -, nu e numai cantitate, dar are și calitate. Când a avut mingea unde trebuie, a dat un gol fantastic.

Meciurile trecute a ratat foarte multe ocazii, dar e meritul lui că le-a avut. Dacă un jucător ratează, la mine nu e problemă. Important e să-și creeze ocazii. A făcut un meci foarte bun în defensivă astăzi”, a afirmat Petrescu.

Antrenorul CFR-ului l-a aplaudat și pe nou-venitul Damjan Djokovic, intrat în ultimele minute de joc: „Mă bucur că a venit și Djokovic, care a intrat destul de bine. S-a văzut că avea chef de fotbal, chef de viață, ne-a dat spirit când a intrat. Acum să-l vedem duminică, sigur va juca”.

Dan Petrescu: „Va fi 50-50 la retur”

Totuși, „Bursucul” rămâne precaut în vederea partidei retur, deși Pafos a câștigat doar două dintre ultimele 7 partide disputate. Dan Petrescu a ținut să evidențieze scorurile înregistrate în acele două victorii.

„Pafos a demonstrat în meciurile anterioare, a câștigat cu 4-0 și cu 3-0. Publicul va pune presiune pe arbitri, pe adversar. Au jucătorii ăștia de calitate din atac și terenul va fi mai bun. Cred că astăzi gazonul n-a fost așa bun pentru ei. Sunt convins că ei sunt convinși că au șanse mari la calificare, dar eu cred că va fi 50-50”, spune antrenorul lui CFR Cluj.

Nu am întrebat, nu am vorbit cu Deac despre cartonașul roșu. Este o legendă a clubului, a făcut atâtea pentru echipă. E normal să mai și greșească. Dar nu am vrut să vorbesc despre asta.

Trebuie să mă concentrez, în două zile avem alt meci. Nu am timp să mă mai gândesc la meciul ăsta. Dacă aș face-o, n-ar fi bine pentru meciul următor. De asta am și rămas pe teren, să fac antrenament cu cei care vor juca duminică.

- Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj

Citește și:
Nu s-a văzut la TV! Ce au făcut Sorana Cîrstea și Emma Răducanu, imediat după finala de la Transylvania Open
Tenis
Nu s-a văzut la TV! Ce au făcut Sorana Cîrstea și Emma Răducanu, imediat după finala de la Transylvania Open
Andrei Nicolescu, anunț-bombă pentru Dinamo: „Am făcut eforturi inimaginabile”
Superliga
Andrei Nicolescu, anunț-bombă pentru Dinamo: „Am făcut eforturi inimaginabile”
Gigi Becali i-a făcut o reverență în direct: „Cel mai inteligent analist! Ești tu, apoi restul!”
Superliga
Gigi Becali i-a făcut o reverență în direct: „Cel mai inteligent analist! Ești tu, apoi restul!”
Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
Baschet
Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (1)
cj666
cj666  •  23 August 2024, 10:33

Mai da 2 goluri si-l vinde Varga

Vezi toate comentariile (1)
Comentează