INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  CLUB BRUGGE - FIORENTINA 1-1

Fiorentina, trei bare și un gol, din penalty, pentru a doua finală consecutivă de Conference

Club Brugge - Fiorentina / Foto: Imago
Club Brugge - Fiorentina / Foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 08 mai 2024 21:55 / Actualizat miercuri, 08 mai 2024 21:57

Fiorentina a smuls o remiză în returul semifinalei cu Club Brugge, 1-1, și grație victoriei din prima manșă, 3-2, se califică pentru a doua oară consecutiv în finala Conference League. Anul trecut a pierdut în fața lui West Ham (1-2).

Aston Villa - Olympiakos, cealaltă semifinală, are loc mâine de la ora 22:00. În tur, grecii i-au învins pe englezi cu 4-2.

Mihai Stoica se teme: „Ar fi o lovitură colosală pentru fotbalul românesc!” » Mutarea care îl pune pe gânduri
FCSB
Mihai Stoica se teme: „Ar fi o lovitură colosală pentru fotbalul românesc!” » Mutarea care îl pune pe gânduri

Fiorentina, triumfătoare în semifinala din Conference League

Returul de la Bruges n-a debutat spectaculos, ca prima manșă. Cele două combatante s-au studiat multă vreme și a fost nevoie de-un gol pentru ca partida să ia „foc”.

Reușita a purtat semnătura lui De Cuyper (20), care a deviat balonul în plasă la centrarea lui Vanaken: 1-0. Și avantajul florentinilor, din tur (3-2), era deja anulat!

Numai că Club Brugge n-a profitat ca să-și mărească avantajul, pentru că oaspeții, treziți din letargia de până atunci, s-au năpustit efectiv asupra porții lui Mignolet.

Fiorentina, ratări XXL

La trei minute de la golul încasat, Fiorentina a avut o dublă oportunitate de a egala. Lansat de Beltran, Gonzalez a expediat balonul exact pe direcția goalkeeperului belgian. Acesta a respins la Beltran, însă finalizarea lui a lăsat de dorit.

Și a fost doar începutul. Kouame a preluat ștafeta de la coechipierii săi, iar în minutele 25 și 35 a bifat și el două ratări imense. Mai întâi a trimis „peste”, cu capul, apoi trimis balonul în „transversală”.

Între momentele lui Kouame, și o oportunitate a belgienilor, cu Skoras deposedat în ultima clipă de Dodo, la pasa lui Thiago.

1-0 pe tabelă, 0-3 la bare!

Partea secundă a debutat cu un fum alb care a învăluit gazonul, iar „centralul” Halil Umut Meler a trebuit să oprească partida preț de mai bine de-un minut, până ce „ceața” s-a ridicat.

Fotbal? Mai vie, mai prezentă, mai periculoasă tot Fiorentina a fost. Însă prima ocazie mai serioasă s-a lăsat așteptată până-n minutul 57. Atunci când șutul lui Kouame a fost deviat de Sabbe. Putea fi 1-1.

Club Brugge? Pasivă, în continuare. Preocupată doar să „rupă” șarjele italienilor, de la un minut la altul mai periculoși. Și-a venit minutul 74. Cu „transversala” lui Biraghi, din lovitură liberă. Și apoi, la câteva zeci de secunde distanță, reluarea lui Kouame, cu capul, în bară!

Beltrand face dreptate

Senzația unui deja vu, după modelul „PSG”, cu 4 bare și ratări peste ratări în returul contra Borussiei Dortmund, era din ce în ce mai prezentă. Până-n minutul 83! Atunci când Mechele l-a faultat pe Nzola în careu, iar Beltrán a transformat penalty-ul acordat fără ezitare de arbitrul Meler: 1-1. Finalul? Incendiar. Cu eliminarea lui Odoi, de pe bancă!, și ocazia lui Vanaken.

Club Brugge s-a trezit însă prea târziu. Iar Fiorentina bifează a doua finală consecutivă de Conference League, după cea pierdută anul trecut, în fața lui West Ham (1-2). Acum, adversara se va decide dintre Aston Villa și Olympiakos. Turul a fost câștigat de greci cu 4-2.

De ce Club Brugge - Fiorentina s-a jucat miercuri

Prima manșă a semifinalei Conference, Fiorentina - Club Brugge, scor 3-2, s-a disputat joia trecută, exact așa cum a fost programată de UEFA. Returul de la Bruges, în schimb, se jucat, surprinzător, miercuri. Motivul?

Forul continental a decis devansarea partidei, la solicitarea amfitrionilor, din cauza unei procesiuni catolice care va străbate străzile orașului belgian în cursul zilei de joi. Este vorba despre „Procesiunea Sfântului Sânge”, ce are loc în fiecare an în ziua Înălțării Domnului. Iar în 2024, aceasta este 9 mai. Procesiunea Sfântului Sânge a fost recunoscută ca patrimoniu cultural imaterial de UNESCO, în 2009.

FINAL » Club Brugge - Fiorentina 1-1

Club Brugge - Fiorentina, echipe de start

Club Brugge: Mignolet - Odoi, Mechele, Ordonez - Sabbe, Vetlesen, Vanaken, De Cuyper - Skoras, Thiago, Jutgla
Antrenor: Nicky Hayen

Fiorentina: Terracciano - Dodo, Milenkovic, Quarta, Biraghi - Beltran, Arthur, Mandragora - Gonzalez, Belotti, Kouame
Antrenor: Vincenzo Italiano

Arbitru: Halil Umut Meler (Turcia)

Club Brugge reușește să aibă până acum un sezon solid atât pe plan european, cât și în Belgia. Brugge este lider în Jupiler Pro League cu 45 de puncte și se luptă pentru titlu cu Anderlecht (43 de puncte) și cu Royale Union SG (42 de puncte).

De asemenea, echipa pregătită de Nicky Hayen a ajuns până în semifinalele Cupei Belgiei, unde a fost eliminată de către Royale Union.

Sezon solid pentru Club Brugge

Belgienii au avut, de asemenea, un parcurs impresionat în Confernce League, ajungând în penultimul act al celei de-a treia competiții europene intercluburi din calificări. În play-off au trecut în dublă manșă de Osasuna (Spania) și au câștigat cu 16 puncte o grupă formată din Bodo/Glimt (Norvegia), Beșiktaș (Turcia) și Lugano (Elveția).

Ulterior, Club Brugge a eliminat echipe precum Molde (Norvegia), PAOK Salonic (Grecia) pregătită de Răzvan Lucescu, iar acum încearcă să treacă de Fiorentina, o echipă care așteaptă salvarea unui sezon ratat din Conference League.

Fiorentina, în afara locurilor de cupe europene din Serie A

Fiorentina ocupă poziția a 9-a în campionatul Italiei, cu doar 50 de puncte, aflându-se în afara pozițiilor ce asigură prezența într-o competiție europeană la finalul sezonului curent. Eliminată de Atalanta în semifinalele Cupei Italiei, Fiorentina speră să își salveze sezonul în Conference League, competiție în care a pierdut finala, 2-1 cu West Ham United, în stagiunea anterioară.

Fiorentina s-a calificat cu emoții în grupele Conference League, după ce a trecut de Rapid Viena cu doar 2-1 la general. În grupe, italienii și-au respectat statutul de favoriți, terminând pe primul loc cu 12 puncte în fața unor echipe precum Ferencvaros (Ungaria, 10 puncte), Genk (Belgia, 9 puncte) și Cukaricki (Serbia, 0 puncte). Ulterior, Fiorentina le-a eliminat pe Maccabi Haifa (Israel) în optimi și pe Plzen (Cehia) în sferturi.

VIDEO Jucătorii Borussiei Dortmund sărbătoresc calificarea în finala Ligii Campionilor pe melodia „Someone like you” a lui Adele

Citește și:

Dacă Dinamo retrogradează, Politic rămâne în Superliga! » Un club cu pretenții i-a făcut contractul + alte 3 transferuri pregătite
MERCATO
Dacă Dinamo retrogradează, Politic rămâne în Superliga! » Un club cu pretenții i-a făcut contractul + alte 3 transferuri pregătite
New-entry pe lista de antrenori a lui Șucu: „Au fost 40 de variante, au rămas 3” » Rapid îl anunță după derby-ul cu FCSB
Rapid
New-entry pe lista de antrenori a lui Șucu: „Au fost 40 de variante, au rămas 3” » Rapid îl anunță după derby-ul cu FCSB
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
fibra
fibra  •  08 Mai 2024, 19:09

Trebuie sa afle si dl.Botezatu ca e Olympiakos-Aston Villa si nu invers cum a scris dumnealui.Grecii au castigat la Birmingham cu 4-2. E drept spre necazul meu ca admirator.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează