Articol de Aurelian Botezatu - Publicat joi, 15 septembrie 2022 21:41 / Actualizat joi, 15 septembrie 2022 22:45
CFR Cluj a pierdut acasă în etapa #2 din Conference League împotriva lui Sivasspor, scor 0-1.
Dan Petrescu a ridicat-o în slăvi pe Sivasspor, cum face cu orice adversar care-i iese în cale CFR-ului. Dar turcii n-au fost altceva decât ceea ce-i „recomandau” cele 5 remize și 5 eșecuri suferite în acest sezon: o echipă în criză. Ținută însă pe linia de plutire de evoluția modestă a clujenilor și de arbitrul Allard Lindhout.
„Centralul” olandez le-a refuzat alor noștri un prim penalty în debut (6), la un henț comis de Ciftci în cădere, apoi un altul, în minutul 26. Yeboah a trimis în bară, cu capul, de acolo balonul a sărit la Muhar, care l-a expediat spre poartă. „Gol!” - au exclamat mulți, numai că un adversar a respins mingea cu mâna, cel mai probabil din spatele liniei porții.
Lindhout și asistentul de pe acea parte n-au văzut însă nici gol, nici lovitură de la 11 metri. Și cum VAR nu există în Conference League, a rămas ca ei. Dacă hențurile le-a interpretat greșit, la lovituri cu piciorul, în genul aceleia aplicate de Deac în propriul careu, lui Angielski, olandezul n-a mai greșit.
CFR Cluj, învinsă acasă de Sivasspor
Penalty pentru Sivasspor, Gradel, 0-1. Scor cu care s-a intrat și în pauză, pentru că CFR n-a fost în stare să producă nimic care să-i destabilizeze pe turci. Petrila, marfa „de export” a ardelenilor, și Muhar au șocat de-a dreptul prin câteva rezolvări grotești ale unor situații de atac.
Și cum Deac, neașteptat de șters, și Petrila n-au reușit să-și pună ordine în joc nici după reluare, ba Siva a trecut pe lângă 0-2 (Angielski), Dan Petrescu i-a retras pe amândoi. Soluțiile Adi Păun și Bordeianu au schimbat în bună măsură fața campioanei.
Bordeianu a și fost la un pas să profite de-o ieșire anapoda a portarului Vural, Păun i-a centrat lui Janga pentru o a doua ocazie mai acătări a Clujului. Presiunea la poarta lui Sivasspor a crescut, problema a rămas. Ardelenii n-au fost capabili să-și creeze ocazii adevărate, deși defensiva turcilor n-a excelat.
Preocupați să străpungă cumva zidul din fața lui Vural, amfitrionii au lăsat spații în defensivă, de care Angielski n-a profitat. Finalul? CFR s-a instalat în jumătatea adversă, dar fără folos. Mai mult de-o ocazie, irosită de Păun, nu i-a ieșit. Și rămâne doar cu acel punct scos în debut, cu Balkani (1-1).
Clasamentul Grupei G, după CFR - Sivasspor 0-1
Echipă | Victorii | Egaluri | Înfrângeri | Golaveraj | Puncte |
1. Slavia Praga | 1 | 1 | 0 | 4-3 | 4 |
2. Sivasspor | 1 | 1 | 0 | 2-1 | 4 |
3. CFR | 0 | 1 | 1 | 1-2 | 1 |
4. Ballkani | 0 | 1 | 1 | 3-4 | 1 |
CFR Cluj - Sivasspor 0-1
- A marcat: Gradel 28
- Click AICI pentru Live + statistici
- min 88: Încă o ocazie mare ratată de CFR. Malele îi pasează lui Păun, al cărui șut puternic e respins de Vural în corner
- min 81: Ocazie uriașă pentru turci: Angielski a scăpat singur cu Scuffet, dar atacantul a trimis puțin pe lângă poartă
- min 79: Malele pivotează bine în careu, dar trage din cădere la poartă și șutul său trece pe lângă stâlpul porții lui Vural
- min 74: Ocazie Sivasspor: Charisis îl driblează lejeg pe Manea, dar șutul său a prins fără emoții de Scuffet.
- min 68: Schimbare la CFR: A ieșit Janga și a intrat Malele
- min: 62: Ocazie mare pentru CFR: Manea șutează de la distanță, dar portarul Vural respinge în corner
- min 56: Dublă schimbare la CFR: Ies Deac și Petrila, intră Păun și Bordeianu
- min 51: Ocazie mare pentru Sivasspor: Angielski reia din apropiere o centrare, dar mingea e deviată de Yuri în corner
- min 41: Muhar își încearcă norocul de la marginea careului, dar șutul este lamentabil și se duce departe de poartă
- min 28: Gol Sivasspor! Gradel marchează fără emoții de la 11 metri
- min 27: Penalty pentru Sivasspor. Deac îi dă peste picior în careu unui adversar și turcii primesc lovitură de la 11 metri.
- min 25: Ocazii imesne ratate de CFR. Deac centrează din corner, iar Yeboah reia în bară cu capul. Mingea sare la Muhar care trimite cu capul spre poartă, dar mingea a fost respinsă de pe linia porții. Ardelenii au considerat că mingea a trecut linia și au cerut ca golul să fie validat.
- min 15: Yeboah își ridiculizează un adversar în banda dreaptă, centrează perfect pentru Janga, dar reluarea atacantului e deviată în corner
- min 8: Petrila îi pasează în centru lui Muhar, dar șutul mijlocașului cu latul de la marginea careului trece departe de poartă
- min 5: Yeboah cere penalty la intervenția cu mâna a lui Ciftci, dar arbitrul Lindhout lasă jocul să continue
A început partida
CFR Cluj - Sivasspor, echipe de start:
CFR CLUJ: Scuffet - Cr. Manea, Yuri, Burcă, Camora - Deac, Boateng, Muhar - Yeboah, Janga, Petrila
REZERVE: Bălgrădean, Brucic, Billong, Păun, Roger, Malele, Mistrati, Kolinger, Bordeianu, Cvek, Braun, Buș
ABSENT: Debeljuh (accidentat)
ANTRENOR: Dan Petrescu
SIVASSPOR: Vural - Paluli, Goutas, Appindangoye, Ciftci - Ulvestad, Charisis - Musa, Sabia, Gradel - Angielski
REZERVE: Yildirim, Kuckar, Nije, Osmanpașa, Albayrak
ABSENT: Keita (suspendat)
ANTRENOR: Rıza Çalımbay
Citește și alte știri despre CFR Cluj:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”