Articol de Cristi Preda (foto), Andrei Petrescu, Cătălin Stroia - Publicat miercuri, 02 august 2023 23:28 / Actualizat joi, 03 august 2023 00:12
FCSB îi va înfrunta pe cei de la CSKA Sofia 1948 mâine de la ora 21:30, după ce în tur s-au impus cu 1-0, grație golului înscris de Florinel Coman.
Atanas Ribarski, antrenorul celor de la CSKA 1948 Sofia, a declarat că este pregătit de orice scenariu cu FCSB și a explicat faptul că îi va acorda o atenție specială lui Florinel Coman.
„O să căutăm să marcăm gol din primul minut și o să facem tot ce putem posibil care rezultatul să fie de partea noastră. Primele 15 minute vor fi decisive pentru cum se va desfășura partida. Încrederea jucătorilor se construiește cu meciuri câștigate și nu cred că nivelul nostru este sub cel al jucătorilor de la FCSB, de aceea trebuie să câștigăm.
VIDEO. Atanas Ribarski: „Cei de la FCSB nu ne vor subestima”
În ultimul meci adversarii noștri au făcut 6 schimbări și de această dată vor veni cu o echipă bună și nu ne vor subestima. Cu siguranță vom lua măsuri speciale pentru Coman, dar vom fi atenți și la ceilalți jucători. De asemenea, ne-am pregătit și de penalty-uri” a spus Atanas Ribarski.
Antrenorul a mai comentat și declarația lui Gigi Becali, în care patronul roș-albaștrilor spunea că se va face oier în cazul în care nu reușește să-i elimine pe cei de la CSKA 1948.
„Am citit declarațiile și nu vreau să le comentez. Nu contează ce se va întâmpla după meci, cert este că îmi tratez tot timpul adversarii cu respect. Ceea ce este cel mai important pentru noi este să fim cât mai mulți jucători atunci când urcăm pe faza atac”, a spus Atanas Ribarski.
N-a fost nicio pregătire specială pentru acest joc. S-a văzut că ne-a lipsit finalizarea în prima partidă, dar vom face tot posibilul să marcăm cu FCSB. Mâine toți jucătorii din linia ofensivă vom fi concentrați doar să înscriem! Ne dorim să ieșim triumfători la finalul confruntării
- Georgi Rusev,, mijlocaș CSKA 1948