Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat vineri, 26 august 2022 16:33 / Actualizat vineri, 26 august 2022 17:56
FCSB și-a aflat astăzi adversarele din grupa de Conference League. Tragerea la sorți nu a fost cu noroc pentru roș-albaștri, repartizați în Grupa B.
„Tocmai am văzut tragerea și e bine! Aștept cu nerăbdare meciurile. Sunt câteva echipe bune în grupă. Am avut o tragere destul de dificilă, dar aşteptăm cu nerăbdare partidele.
Am stat la Silkeborg miercuri seara (n.r. - West Ham i-a întâlnit joi pe danezii de la Viborg în Conference, 3-0, 6-1 la general), nici la București nu este niciodată un joc ușor. Nu va fi ușor, dar abia aștept partidele.
Sunt foarte bine. Mă plâng un pic de acest program, meciuri joi-duminică, dar în general sunt încântat că ne-am întors în Europa. Suporterii au șansa de a ajunge în străinătate și de a ne privi live partidele”, a declarat Moyes, fost antrenor la Everton sau Manchester United.
- David Moyes a fost pe banca lui Everton în Cupa UEFA 2005/2006 și a jucat la București cu Dinamo
- Tur: Dinamo - Everton 5-1 (Niculescu 27, Zicu 51, Petre 74, Bratu 76, 90+2)
- Retur: Everton - Dinamo 1-0 (Cahill 28)
FCSB a fost repartizată în Grupa B, din care mai fac parte West Ham, Anderlecht și Silkeborg IF. Trupa lui Dică are parte de două dueluri de gală, contra „ciocănarilor” de la West Ham și contra belgienilor de la Anderlecht. Roș-albaștrii revin și în zona scandinavă pentru duelul cu danezii de la Silkeborg IF.
Va fi o mare provocare. Bineînțeles că vom fi outsideri în toate meciurile, dar acum să vedem dacă nu le putem crea probleme și lor cu felul nostru de a juca. Vom da totul pentru a aduna cât mai multe puncte și așteptăm cu nerăbdare să jucăm împotriva acestor cluburi.
Întâlnim o echipă din Premier League, cea mai mare echipă din România și cea mai mare echipă din Belgia
Kent Nielsen, antrenor Silkeborg IF
Cine este WEST HAM, adversara lui FCSB
- West Ham este una dintre echipele de tradiție din Anglia. Fondată în 1895, are 3 Cupe ale Angliei în palmares
- Joacă pe London Stadium, fostul Olimpic, 62.500 locuri
- E cunoscută pentru că a dat vedetele Cupei Mondiale la titlul luat de Anglia în 1966, căpitanul Bobby Moore și atacantul Geoff Hurst, omul care a adus trofeul cu un hat-trick în finală
- Are experiențe nefericite cu echipele din România: ultimele trei „duble” au fost pierdute contra Astrei Giurgiu (2016-17, Europa League, 1-2 general și 2015-16, Europa League, 3-4 general) și Stelei (1999-00, UEFA, 0-2 general)
- Ultima victorie e contra Politehnicii Timișoara în 1980-1981 (4-0, 0-1 retur, calificare)
- Antrenată de David Moyes, are în lot un campion european (Emerson), doi vicecampioni europeni (Rice, Ogbonna) și tocmai a spart pușculița pe transferul italianului Scamacca (Sassuolo, 30,5 milioane lire)
În Conference League, prima clasată se califică direct în optimi, unde va juca returul acasă, în timp ce locul doi merge în „șaisprezecimi”, unde înfruntă echipele venite de pe locul 3 din Europa League.
Când se joacă grupele Conference League:
- Etapa 1: 8 septembrie
- Etapa 2: 15 septembrie
- Etapa 3: 6 octombrie
- Etapa 4: 13 octombrie
- Etapa 5: 27 octombrie
- Etapa 6: 3 noiembrie