Articol de Florin Dincă - Publicat vineri, 12 august 2022 10:01 / Actualizat vineri, 12 august 2022 12:24
FCSB - Dunajska Streda 1-0, privit din tribune de 40.457 de oameni, a intrat pe podiumul meciurilor cu cea mai mare asistență în preliminariile europene din acest an!
Puțin peste 40.000 de persoane au asistat pe stadion la victoria celor de la FCSB cu Dunajska Streda, 1-0, prin care roș-albaștrii și-au asigurat prezența în play-off-ul Conference League din acest an.
Deși FCSB nu a avut un adversar renumit, iar competiția în care s-a jucat meciul, Conference League, este abia a treia europeană ca nivel valoric, suporterii au venit în număr mare alături de echipa antrenată de Nicolae Dică.
FCSB - Dunajska Streda, al treilea meci din preliminariile europene ca număr de spectatori!
Asistența de 40.457 spectatori a propulsat meciul FCSB-ului pe locul 3 în topul partidelor din preliminariile europene ale acestui sezon cu cel mai mare număr de fani în tribune.
Locul 1 este deținut de partida dintre Benfica și Midtjylland din turul 3 preliminar al Champions League, la care au asistat 53.346 spectatori. A doua treaptă a podiumului revine partidei Rangers - Union St. Gilloise din aceeași competiție și același tur (48.454 spectatori), iar pe 3 a intrat FCSB - Dunajska Streda.
Estadio da Luz are o capacitate superioară Arenei Naționale, 65.647 de locuri față de 55.634, iar stadionul lui Rangers, Ibrox, trece cu puțin de 50.000 de locuri. Trebuie menționat și că Arena Națională a avut peluza sud închisă la meciul cu Dunajska Streda, din cauza comportamentului fanilor de la meciul cu Saburtalo, când au existat scandări rasiste și xenofobe.
TOP 10 asistențe în preliminariile europene din acest sezon
- Benfica - FC Midtjylland 4-1: Estadio da Luz, Lisabona - 53.346 (UCL turul 3)
- Rangers - Union St. Gilloise 3-0: Ibrox, Glasgow - 48.454 (UCL turul 3)
- FCSB - Dunajska Streda 1-0: Arena Națională, București - 40.457 (ECL turul 3)
- Steaua Roșie Belgrad - Pyunik Erevan 5-0: Red Star Stadium, Belgrad - 40.456 (UCL turul 3)
- Fenerbahce - Dinamo Kiev 1-2 d. prel.: Șukru Saracoglu, Istanbul: 40.000 (UCL turul 2)
- Fenerbahce - Slovacko 3-0: Șukru Saracoglu, Istanbul - 35.536 (EL turul 3)
- PSV Eindhoven - AS Monaco 3-2 d. prel.: Philips Stadion, Eindhoven - 35.000 (UCL turul 3)
- Hajduk Split - Guimaraes 3-1: Stadion Poljud, Split - 32.000 (ECL turul 3)
- Qarabag - Ferencvaros 1-1: Tofiq Bahramov Republican Stadium, Baku - 31.200 (UCL turul 3)
- Qarabag - FC Zurich 3-2: Tofiq Bahramov Republican Stadium, Baku - 30.782 (UCL turul 2)
Mai multe știri despre FCSB - Dunajska Streda:
FCSB anunță încă două transferuri după calificarea în play-off-ul ECL: „El vine din afara țării”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”