Articol de GSP - Publicat joi, 29 iulie 2021 19:15 / Actualizat joi, 29 iulie 2021 22:00
FCSB a fost eliminată de Șahtior Karagandy din Conference League, 1-0 în tur, 1-2 în manșa secundă (3-5 la lovituri de departajare).
- Karagandy e pe locul 11 în campionatul intern, după 19 etape, cu 19 puncte. Șahtior e cotată de site-ul Transfermarkt la 6,85 milioane de euro. În comparație, FCSB valorează 32,8 milioane de euro, de 5 ori mai mult decât adversara din Kazahstan.
Gigi Becali, patronul FCSB, i-a pus la zid la final pe Andrei Vlad și Stipe Vucur, cei care au greșit la golurile kazahilor. De asemenea, finanțatorul vicecampioanei a declarat că Vucur și Ondrasek nu vor mai continua la roș-albaștri.
Gigi Becali, patron FCSB: „Îi lăsăm liberi pe Vucur și Ondrasek”
„E cea mai rușinoasă înfrângere din fotbalul românesc! Nici CFR cu Dudelange nu e peste asta! Mai rușinoasă ca asta nu a existat. Era o echipă care nu avea cum să-ți dea gol. De fapt, nici nu au dat gol. Unul l-a dat Vlad, unul l-a dat Vucur.
Uite ce fundaș central (n.r. - Vucur) am luat! Așa ceva n-am văzut în viața mea! N-avem bărbăție. Avem nevoie de 2-3 jucători. Cum să iei golul ăsta, Vlad?!
Vucur trebuia să dea cu capul în minge la ultima fază. Atât avea de făcut. Nu înțeleg cum a trimis la adversar, mai bine o lăsa. Parcă e vreo vrăjitorie, o magie. I-am zis lui MM că-i lăsăm liberi pe Ondrasek și Vucur. I-am luat pentru Europa și nu mai are rost”, a declarat Becali la ProX.
Mă descurajează pentru că am pierdut coeficientul. nu mai suntem capi de serie la anul. Eu mizam pe faptul că facem coeficient anul ăsta, luăm campionatul și avem coeficient la anul. Oricum, ce să faci cu ăștia?! Ce să faci cu ei?! Nici Tavi Popescu nu prea a mișcat, deși aveam bază în el
Gigi Becali, patron FCSB
FCSB, eliminată din Conference League! Rușine istorică
Nicio echipă din Liga 1 nu a fost eliminată până acum de o formație kazahă. Întâlnirile, toate în preliminariile cupelor europene, au fost tranșate de formațiile noastre:
- 2014/16, UCL: Aktobe - FCSB 2-2, 1-2
- 2019/20, UCL: Astana - CFR 1-0, 1-3
- 2020/21, UEL: Ordabasay - FC Botoșani 1-2
- 2021/22, Conference: FCSB - Șahtior Karagandy 1-0, 1-2 (3-5 la lovituri de departajare)
În plus, din 2003, de când Gigi Becali este patron la FCSB, aceștia nu mai fuseseră niciodată eliminați după primul tur preliminar în care au evoluat într-o ediție a cupelor europene.
Din cauza acestei eliminări cu Karagandy, roș-albaștrii mai bifează un record negativ. Aceștia au ajuns la 4 sezoane de când nu s-au mai calificat în grupele unei competiții europene.
Ce anunță Becali despre Dinu Todoran, antrenorul de la FCSB
„Cum să fie afectată poziția lui Todoran? Trebuie să iau niște măsuri, o să văd, nu știu ce să zic, pentru că nici eu nu știu exact ce voi face. Voi da afară 2-3 jucători. Să mai aduc alții?! Doamne, ferește! Nu mai aduc nimic. Mă gândesc să dau afară doar. Ce să mai aduc, ce să fac cu ei?! Campionatul nu are legătură cu această eliminare, dar da, nu mai sunt așa încrezător”, a explicat Becali pentru sursa citată.
Citește mai multe știri despre FCSB:
Gigi Becali anunță o nouă plecare de la FCSB » „Cred că reziliem”
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!