INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  FCSB

FOTO FCSB ar juca play-off-ul din Conference League în paradis! Roș-albaștrii ar putea ajunge într-una dintre cele mai faimoase atracții turistice din Europa

Traseul până la Preikestolen durează aproximativ două ore / foto: Imago Images +7   FOTO
Traseul până la Preikestolen durează aproximativ două ore / foto: Imago Images

Articol de , - Publicat miercuri, 03 august 2022 07:09 / Actualizat miercuri, 03 august 2022 07:29

Dacă va trece de Dunajska Streda, cel mai probabil, FCSB o va întâlni pe Viking, o echipă dintr-un oraș norvegian de o frumusețe rară, Stavanger, în care, printre altele, se află Preikstolen, cea mai faimoasă atracție din Norvegia, o stâncă de 600 de metri care oferă o priveliște fabuloasă deasupra fiordului Lysefjord.

FCSB a avut noroc imens la tragerea la sorți pentru stabilirea meciurilor din play-off-ul Conference League. Deși era în urna capilor de serie, vicecampioana României avea un singur adversar la îndemână și 3 incomozi, iar dintre aceștia din urmă, unul era chiar de top, francezii de la Nice. 

I-a evitat pe toți cei grei și a dat peste echipa pe care Mihai Stoica anunțase că și-o dorește: Viking, din Norvegia. Aceasta va ajunge în baraj dacă va trece de Sligo Rovers (Irlanda), cu care joacă în turul 3.

Gigi Becali poate da o nouă lovitură! Ofertă din Franța pentru un titular
FCSB
Gigi Becali poate da o nouă lovitură! Ofertă din Franța pentru un titular

FCSB ar juca play-off-ul în paradis

Dacă FCSB va ajunge să dispute accesul în grupe împotriva lui Viking, atunci va juca meciul decisiv, returul, în deplasare, în orașul Stavanger, pe 25 august. Localitatea e una dintre cele mai frumoase destinații turistice din Europa

E al 4-lea cel mai mare oraș din Norvegia și, conform „Stavanger travel guide”, centrul orașului, cu clădiri din lemn pictate în alb datând din secolul al XVIII-lea, este unul dintre cele mai bine conservate din Europa. 

Tot conform aceluiași site, sunt câteva motive pentru care Stavanger trebuie vizitat:

  1. La 40 de kilometri se află cel mai frumos loc din Norvegia și unul dintre cele mai frumoase din lume, denumit Preikstolen. E vorba despre o imensă stâncă, înaltă de 600 de metri, cât 20 de blocuri de 10 etaje, pe care turiștii pot merge și se pot bucura de o priveliște uimitoare, chiar deasupra fiordului Lysefjord.
  2.  Fiordul Lysefjord, unde se mai află cel puţin 3 atracţii turistice de top: Lysevegen, un drum şerpuitor cu 27 de serpentine, Kjeragbolten, o bilă de piatră aflată între două stânci la 1.110 metri, şi cascada Kjeragfossen, care are 715 metri. 
  3. Mâncarea. Stavanger este un paradis pentru gurmanzi. Are câteva restaurante cu stele Michelin, iar peștele și fructele de mare sunt de bază în meniurile restaurantelor. 
  4. Gamle Stavanger. Centrul orașului, cu străzile sale întortocheate și casele din lemn alb bine întreținute, dar și cu terasele cafenelelor, pline cu flori multicolore.
  5. Viața de noapte. Există o mulțime de baruri și cluburi de noapte. Zona golfului (Vagen) e renumită pentru petrecerile nocturne.
  6. Plaja Solastranden. E la aproape 15 kilometri de Stavanger și e o atracție, mai ales pe perioada verii.
Privelişte senzaţională cu Lysevegen / foto: Imago Images
Traseul până la Preikestolen durează aproximativ două ore / foto: Imago Images
Distanţa de la parcare până la Kjeragbolten este de 12 km/ foto: Imago Images
Primăria din Stavanger a primit mai multe premii pentru felul în care a conservat centrul oraşului  / foto: Imago Images
Traseul până la Preikestolen durează aproximativ două ore / foto: Guliver/Getty Images
+2 FOTO

20 de gradee temperatura medie în luna august în Stavanger, cea mai călduroasă lună din an

Viking nu e grozavă, a pierdut cei mai buni doi jucători

În privința posibilei adversare a FCSB-ului, Viking nu spune mare lucru în fotbalul European, nici măcar în cel norvegian:

  • E un club foarte vechi, care a luat ființă în urmă cu mai bine de 120 de ani, mai precis în 1899 - A câștigat de 8 ori campionatul, însă ultima dată în urmă cu mai bine de 30 de ani, în 1991
  • În urmă cu aproape 20 de ani, Viking l-a avut pe bancă pe englezul Roy Hodgson
  • În prezent, echipa e pregătită de un cuplu de antrenori principali: Bjarte Lunde Aarsheim și Morten Jensen
  • În acest sezon, e pe locul 5 în campionat, la 11 puncte în spatele liderului Molde - A pierdut cei mai importanți doi jucători: golgheterul Veton Berisha, care marcase 22 de goluri în sezonul trecut și 8 goluri în cel în curs, a fost vândut în Suedia, la Hammarby, pentru 2 milioane de euro, iar fundașul dreapta Sebulonsen a plecat la Brondby, în schimbul a 1,2 milioane de euro
  • Nu există nici măcar un fotbalist în lotul actual care să fie evaluat la cel puțin 1 milion de euro, cei mai valoroși sunt atacanții Tripic și Tangen, câte 800.000 fiecare
  • Valoarea întregului lot e de numai 9 milioane de euro, de aproape 4 ori mai puțin decât FCSB și chiar și sub Dunajska Streda (11,7 milioane)
  • În turul 2 din Conference, Viking a reușit o mare surpriză, a eliminat-o pe Sparta Praga: 0-0 în Cehia și 2-1 în Norvegia, cu golul victoriei înscris în minutul 90+2 
  • În ultimele 9 etape de campionat are o linie de clasament dezastruoasă: 4 eșecuri, 3 remize și doar două victorii
  • În fața lui Sligo Rovers, în turul 3, Viking are o cotă de 1,36 pentru a se califica, mai puțin favorită decât e FCSB împotriva lui Dunajska Streda, cotă 1,32

VIDEO Pavol Farkas, fost fundaș la Vaslui, interviu înainte de Dunajska Streda - FCSB

Citește și alte știri de actualitate:

EXCLUSIV Gigi Becali poate da o nouă lovitură! Ofertă din Franța pentru un titular

VIDEO Fostul fundaș al Vasluiului lucrează la Dunajska Streda: „Îmi amintesc cu drag! Am mai citit de domnul Porumboiu. Sânmărtean e cel mai bun alături de care am jucat”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Lovitură în mercato! Dorit de Dinamo, U Cluj și Sepsi, fotbalistul și-a ales noua echipă
Superliga
Lovitură în mercato! Dorit de Dinamo, U Cluj și Sepsi, fotbalistul și-a ales noua echipă
Imagini tari cu Dawa în vacanță » Incredibil unde a ales să se relaxeze! Gestul cu care i-a surprins pe locuitori
Superliga
Imagini tari cu Dawa în vacanță » Incredibil unde a ales să se relaxeze! Gestul cu care i-a surprins pe locuitori
Răsturnare de situație! Transferul #1 al Rapidului este în aer » Ce s-a întâmplat la negocieri: „Putem lua jumătate de milion de euro”
Superliga
Răsturnare de situație! Transferul #1 al Rapidului este în aer » Ce s-a întâmplat la negocieri: „Putem lua jumătate de milion de euro”

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (3)
steaua.libera
steaua.libera  •  03 August 2022, 12:35

Interesant articol si locuri, cred ca o sa dau o sansa si Norvegiei, natura la ea acasa. Pacat ca totul e fffff scump la ei, tocmai s-a intors un prieten si cica berea ieftina la Lidl e 3euro

vasileroaita
vasileroaita  •  03 August 2022, 10:27

Doamne, ajută-L pe becali să ajungă, după aceast meci, unde dorește el din suflet: la mănăstire!!!

RegeleMihail
RegeleMihail  •  03 August 2022, 09:24

pentru stelisti paradisul sunt manele, seminte si tigari. -valabil pentru toti "fotbalistii" romani.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează