Articol de GSP - Publicat vineri, 12 august 2022 19:52 / Actualizat vineri, 12 august 2022 20:49
Ioan Andone (62 de ani), fostul antrenor de la Dinamo și CFR Cluj, a vorbit despre victoria lui FCSB cu Dunajska Streda, scor 1-0, în manșa a doua a turului 3 preliminar din Conference League.
Fostul internațional român l-a lăudat pe Darius Olaru, pe care îl consideră cel mai bun jucător de la FCSB.
Ioan Andone: „Olaru e cel mai bun de la FCSB”
„Steaua putea mai mult, putea să înscrie mai mult. FCSB putea să câștige cu 3-4 la 0. Fundașii centrali sunt puțin cam lenți, dar probabil pentru că sunt și înalți. Oricum, stau mai bine ca în anii trecuți.
Cel mai bun jucător al lor e Olaru, de departe. El poate să coste și 15 milioane de euro. Mi-a plăcut cel mai mult în acest meci”, a declarat Ioan Andone la finalul meciului de pe Arena Națională.
MM Stoica: „Problema lui Olaru e că aleargă prea mult”
MM Stoica, managerul de la FCSB, îl laudă pe Olaru și spune că „aleargă prea mult”.
„Singura problemă pe care o are Olaru este că aleargă prea mult. Este singurul jucător pe care l-am întâlnit în 30 de ani de carieră căruia îmi vine mereu să îi spun să nu mai alerge.
La un moment dat, se irosește. Depune efort în toate zonele terenului, și ofensiv, și defensiv. Poate o să-i vină cu experiența, nu trebuie neapărat să joace pentru el, dar să se conserve puțin, pentru a fi mult mai proaspăt pe faza ofensivă. Aleargă prea mult...”, a afirmat Mihai Stoica la Orange Sport.
Citește și alte știri despre FCSB:
FCSB l-a prezentat pe Vadim Rață! » Gigi Becali: „Va juca duminică”