Articol de Adrian Duţă - Publicat vineri, 17 februarie 2023 16:49 / Actualizat vineri, 17 februarie 2023 17:06
Ștefan Gadola, unul dintre acționarii de la CFR Cluj, a analizat la GSP Live înfrângerea ardelenilor cu Lazio, scor 0-1, în Conference League.
Gadola a criticat atacanții folosiți de Petrescu și regretă absența lui Gabriel Debeljuh. Cu Lazio, CFR i-a avut în față pe Bîrligea și Yeboah în prima repriză, iar ulterior au intrat Malele și Janga. Debeljuh este momentan accidentat și va pleca gratis în vară, după ce a refuzat prelungirea contractului.
VIDEO. Ștefan Gadola, critici dure la GSP Live: „Nu avem atacanți”
„Trebuie să spun că sunt îngrijorat. E al 4-lea meci în care nu dăm gol. Noi nu avem atacanți. Asta este părerea mea. Degeaba avem atacanți cu numele, dacă nu dăm goluri. Poate încă nu s-au adaptat și nu există o coeziune între ei. Dacă stau să mă gândesc, când era Debeljuh eram mult mai periculoși decât în zilele acestea. În spate erau aceiași jucători.
Dar aveam atacant și eram periculoși. Nu dăm goluri, nu am fost deloc periculoși. Cred că în meciul care vine săptămâna viitoare putem să facem o figură frumoasă. La un singur capilol am fost superiori. Am avut superioritate numerică.
Dacă scoteau portarul, noi tot nu marcam. Nu a avut ce face portarul lor. Dacă erau băieții mai inspirați, dacă erau mai agresivi, era mult mai bine. Nu am reușit să fim mai dinamici, mai agresivi”, a declarat Ștefan Gadola la GSP Live.