Articol de Raed Krishan (foto), Alexandru Barbu - Publicat joi, 16 februarie 2023 23:50 / Actualizat vineri, 17 februarie 2023 02:56
CFR Cluj a evoluat mai bine de 75 de minute în superioritate numerică în fața lui Lazio, dar a plecat învinsă de pe Olimpico, după o prestație modestă a elevilor lui Dan Petrescu (0-1). Italienii au înscris cu om în minus, s-au apărat ireproșabil apoi și sunt favoriți la calificarea în optimile Conference League. Returul e joia viitoare, la Cluj.
- Alex Barbu, reporter GSP, și Raed Krishan, fotoreporter al Gazetei, au fost prezenți pe Stadio Olimpico și au transmis toate informațiile care au contat de la Lazio - CFR Cluj.
- Returul e programat joia viitoare, de la 19:45, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Pro Arena
Lazio - CFR Cluj 1-0 | Cronica de pe Olimpico semnată de Alex Barbu: Immobilizați la Roma
Campioana României, repetentă pe "Olimpico"! În superioritate numerică din minutul 15, CFR n-a cadrat decât un singur șut pe spațiul porții.
Roma te copleșește cu fiecare peisaj, fiecare colț de stradă spune de mii de ani poveștile lumii. Dacă aproape orice monument din oraș necesită o carte, tactica lui Dan Petrescu abia dacă îți ajunge de-o broșură.
Eficient pentru a-l zdrobi pe allenatore Gigi în ultimii 5 ani, stilul minimalist al "Bursucului" reiese încă din formula de start. În pumni după eșecurile fără gol marcat cu FCSB (0-1) și Universitatea Craiova (0-2), Petrescu trimite în teren numai 4 jucători cu sarcini ofensive, extremele Deac, Krasniqi, plus atacanții Bârligea și Yeboah.
Lazio - CFR Cluj 1-0 | Teribilul Krasniqi
CFR caută restartul pe un "Olimpico" 3 sferturi gol. Fanii capitolinilor nu se înghesuie la un meci european din timpul săptămânii când grijile mari și le fac oricum pentru Serie A. E răcoare și afară, dar mai ales în tribune, unde s-au strâns puțin peste 10.000 de fani.
Lazio o ia tare pe CFR și vine prima ocazie. Savici preia pe piept balonul care-l sare pe Muhar și finalizează în picioarele lui Scuffet (8). Campioana rezistă la combinațiile capitolinilor și are șansa să schimbe definitiv soarta partidei. Krasniqi, ce achiziție inspirată!, distruge apărarea lui Sarri, înșiră 4 driblinguri și scapă spre poarta lui Maximiano. La marginea careului, Patric se sacrifică, fault clar și cartonaș roșu (15).
VAR nu schimbă decizia lui Pawson. Era prea frumos să fie și "roșu", și 1-0, kosovarul trimite "peste" din lovitura liberă rezultată.
Ce decepție!
Urmează un joc încâlcit, cu de toate și nimic. În superioritate numerică, CFR nu doar că nu preia inițiativa, dar e înghesuită de Lazio, net superioară la statistici în prima parte: 3-0 în raportul șuturilor pe poartă, 64% posesie.
Iar când nu joci nimic și te rogi la Vatican să-ți iasă o fază fixă lucrată în dimineața meciului, fotbalul te pedepsește. Lazio avea să dea lovitura, culmea!, dintr-o "fixă"! Lovitură liberă de la 20 de metri, minge săltată de Felipe Anderson peste apărarea noastră, execuție de golgeter marca Immobile (45+4).
CFR Cluj = neputință
Petrescu mută la pauză, ies Deac și Boateng, intră Petrila și Cvek. Se schimbă ceva în jocul ardelenilor? Nu, rămâne la fel de anost, lipsit de idei, amorțit. SuperDan mai bagă o fisă cu încă o dublă schimbare, Hoban și Malele pentru Muhar și Bârligea. A dat junghiul pe tuse.
Singura șansă notabilă a reprizei secunde a irosit-o tot Lazio: "cap" Vecino salvat de pe linia porții de căpitanul Camora (65).
Până la final, CFR a jucat penibil. Dacă se va prezenta la fel și la returul de peste o săptămână, campioanei îi va fi greu să marcheze și dacă va întâlni a 3-a echipă a italienilor.
FINAL » Lazio - CFR Cluj 1-0
- A marcat: Ciro Immobile '45+4
- Click AICI pentru live + statistici
Toate informațiile oferite de Alexandru Barbu, reporterul GSP prezent la Roma:
- Patric, fundașul spaniol din apărarea lui Lazio, a văzut „roșu” direct în minutul 15, după un fault comis asupra lui Ermal Krasniqi în preajma careului de „16”.
- După eliminare, sistemul lui Lazio s-a transformat într-un ultradefensiv 4-4-1. Dincolo, „Bursucul” Petrescu nu s-a abătut de la strategia inițială și a mizat în continuare pe 4-4-2
- Uluitor! În inferioritate numerică din minutul 15, Lazio conduce la pauză, are posesia (64%-36%) și domină categoric raportul șuturilor pe poartă, 3-0.
- 11.690 de fani au asistat la confruntarea de pe „Olimpico”, conform reporterului GSP Alexandru Barbu, aflat în „Cetatea Eternă” pentru duelul CFR-ului cu Lazio.
- Vezi AICI o galerie FOTO cu cele mai tari imagini ale disputei Lazio - CFR Cluj + numele grele de pe scena politică prezente alături de Nelu Varga la meci.
- Aproximativ 1.000 de suporteri români au fost prezenți pe „Olimpico”. Informații AICI despre atmosfera de la meci, relatate de trimișii Gazetei în Italia.
- Căpitanul CFR-ului, Mario Camora, a bifat joi seară meciul cu numărul 73 în cupele europene pentru gruparea clujeană şi devine fotbalistul cu cele mai multe meciuri disputate pentru o singură echipă românească în competiţiile internaţionale, depăşindu-l pe Marius Lăcătuş, cel care a bifat 72 de prezenţe în tricoul roş-albaştrilor bucureşteni.
FOTO / Lazio Roma - CFR Cluj, prin vizorul fotoreporterului GSP Raed Krishan
Lazio - CFR Cluj, echipe de start
Lazio: Maximiano - Lazzari, Casale, Patric, Hysaj - Milinkovic-Savic, Marcos Antonio, Vecino - Felipe Anderson, Immobile, Zaccagni
Rezerve: Magro, Provedel - Pellegrini, Pedro Rodriguez, Luis Alberto, Cancellieri, Cataldi, GIla, Bertini, Marusic, Basic
Antrenor: Maurizio Sarri
CFR Cluj: Scuffet - Manea, Yuri, Burcă, Camora - C. Deac, Boateng, Muhar, Krasniqi - Yeboah, Bîrligea
Rezerve: Bălgrădean - Billong, Malele, Petrila, Țîru, Hoban, Janga, Kolinger, Bordeianu, Cvek, Braun, Fica
Antrenor: Dan Petrescu
Arbitru: Craig Pawson (Anglia)
Stadion: Olimpico (Roma)
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”