INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  ASTANA - CORVINUL

Astana - Corvinul 6-1 » Aventura europeană a hunedorenilor se încheie usturător. Năuciți în Kazahstan: gafă după gafă

Astana - Corvinul Hunedoara 6-1
Astana - Corvinul Hunedoara 6-1

Articol de - Publicat miercuri, 14 august 2024 18:49 / Actualizat miercuri, 14 august 2024 19:03

Aventura europeană a celor de la Corvinul Hunedoara s-a încheiat în turul 3 preliminar al Conference League cu o înfrângere usturătoare, 1-6 cu Astana, 2-8 la general. Practic, fiecare șut pe poartă al gazdelor l-a bătut pe Lefter.

Calificată în preliminariile Europa League grație triumfului istoric din Cupa României, Corvinul a disputat 3 tururi preliminare. A eliminat-o pe Paksi, a cedat apoi cu Rijeka și a coborât în Conference League, unde i-a ieșit în cale Astana, locul 9 în campionatul curent din Kazahstan, vicecampioană sezonul trecut.

Corvinul s-a deplasat la Almaty conștientă că era nevoită să întoarcă handicapul de un gol din tur, 1-2, dar s-a văzut depășită din start. Charles Geoffrey Chinedu a deschis scorul în minutul 13 după ce a profitat de neglijența lui Manolache, interceptându-i acestuia o pasă încercată în preajma propriului careu.

De altfel, întregul meci și chiar „dubla” cu Astana a fost marcată de mari erori individuale. Hunedorenii s-au ținut bine până la pauză, chiar au avut o ocazie în prelungirile primei părți prin Neacșa, apoi s-au prăbușit în repriza secundă. Introducerea lui Pop în locul lui Manolache a contribuit serios la năruirea oricărui vis de play-off.

Astana - Corvinul 6-1 » Hunedorenii au părăsit cupele europene după un eșec usturător

În partea secundă, gazdele au punctat de 5 ori, toate reușitele venind pe fondul unor mari erori în defensiva Corvinului. A fost atât de rău încât Pop, cel introdus pe teren la pauză, a fost schimbat în minutul 77!

Corvinul a punctat prin Velisar, autorul unui supergol în minutul 78, dar a fost numai o reușită de consolare. Astanov a închis tabela la 6-1 ('84), după un alt carusel de gafe în defensiva alb-albastră, iar aventura Corvinului în cupele europene se încheie trist.

FINAL » Astana - Corvinul Hunedoara 6-1

  • Au marcat: Charles '13, '68; Tomasov '57, '75; Gripshi '73; Astanov '84 / Velisar '78
  • AICI, statistici
  • Final de meci, 6-1, după un singur minut de prelungire.
  • min. 84: GOL ASTANA. Astanov adâncește groapa Corvinului, după o nouă serie de gafe în apărarea hunedorenilor.
  • min. 78: GOOOL CORVINUL! Hunedorenii modifică tabela pentru prima dată, grație unei execuții superbe a lui Velisar, asemănătoare celei a lui Gică Hagi cu Columbia!
  • min. 75: GOL ASTANA. Dezastru absolut pentru hunedoreni, care sunt năuciți. Căpitanul-decar al gazdelor, Tomasov, singur-singurel în careul advers, șutează din prima pentru 5-0. Faza a plecat de la o greșeală a lui Pop, care nu a putut prelua o pasă simplă, apoi s-a prăbușit pe gazon.
  • min. 73: GOL ASTANA, 4-0 pentru gazde, 6-1 la general. Înscrie și Gripshi, la care Lică as trâns târziu. A fost un gol frumos, șut direct în vinclu.
  • min. 70: transmisiune reluată.
  • min. 68: transmisiunea este întreruptă. „Ne confruntăm cu unele dificultăți tehnice”, se arată pe DigiSport.
  • min. 68: GOL ASTANA! Gazdele sunt pe val și fac 3-0 la capătul unei faze construite exemplar. Camara a centrat în fața porții, de unde Charles, care s-a debarasat de adversarul direct, a introdus mingea în poartă.
  • min. 57: GOL ASTANA! Vine și golul 2 al gazdelor, după o pasă în adâncime pentru Tomasov. Pop, intrat la pauză, își vede adversarul, dar se lasă depășit inexplicabil, iar adversarul punctează pentru 2-0.
  • min. 46: schimbare la pauză în echipa Corvinului. Dorin Ioan Pop i-a luat locul lui Antonio Manolache.
  • Ora 18:03 - Start în repriza secundă. Corvinul trebuie să recupereze două goluri pentru a trimite partida în prelungiri.
  • min. 45+1: cea mai mare ocazie a Corvinului. Neașca se apropie de careul advers și șutează în forță, dar portarul gazdelor, Condric, respinge peste poartă.
  • min. 42: Lupu încearcă poarta de la mare distanță, dar Condric intervine salvator.
  • min. 40: primul cartonaș galben al meciului este primit de Antonio Bradu, care îl blochează prin fault pe Amanovic.
  • min. 39: Corvinul are o posesie superioară a balonului până în acest moment, de 57%.
  • min. 38: Roger încearcă un șut-centrare, mingea trece pe lângă poartă.
  • min. 37: fază delicată, dar Corvinul scapă după o intervenție în ultimul moment.
  • min. 28: gazdele își arată colții cu câteva incursiuni periculoase.
  • min. 27: ocazie pentru gazde, Gripshi șutează peste poartă.
  • min. 25: hunedorenii ies la joc, presați de handicapul de două goluri, dar ocaziile mari întârzie să apară.
  • min. 13: GOL ASTANA! Geoffrey Charles interceptează o pasă trimisă anapoda de Manolache și îl „execută” pe Lefter.
Astana - Corvinul 6-1 » Aventura europeană a hunedorenilor se încheie usturător. Năuciți în Kazahstan: gafă după gafă
Manolache (încercuit) pasează fără să se asigure, Charles interceptează și finalizează cu sânge rece
  • min. 6: corner pentru Corvinul. Defensiva gazdelor respinge, iar Astana pleacă pe contraatac. Căpitanul Tomasov scapă singur cu Condric, dar este blocat în ultimul moment de Roger.
  • min. 5: Corvinul are inițiativa în primele minute. Jucătorii divizionarei secunde caută drumul către poarta adversă.
  • Ora 17:00 - Start de meci la Almaty.

Astana - Corvinul, echipele de start:

Astana (3-4-3): Condric - Kazukolovas, Marochkin, Amanovic - Bartolec, Ebong, Gripshi, Vorogovskiy - Tomasov, Geoffrey, Camara
Rezerve: Zarutskiy, Ahanonu, Astanov, Basmanov, Beysebekov, Bystrov, Dosmagambetov, Kalaica, Karimov, Kuat, Osei, Seisen
Antrenor: Grigoriy Babayan

Corvinul (4-3-3): Lefter - Bradu, Lică, Manolache, Roger - Hrezdac, Neacșa, Ubbink - Lupu, Buș, Pîrvulescu
Rezerve: Blaga, Câmpan, Cărăruș, Chukwu, Gîrbiță, D. Grigore, A. Hergheligiu, T. Mitran, I. Pop, Predica, Velisar
Antrenor: Florin Maxim

Florin Maxim, frustrat după eșecul din tur: „Am fost incapabili să reacționăm”

„Efectiv n-am explicație. Nu-mi găsesc cuvintele, trebuie să ajung în vestiar să le cer o părere băieților. Am pierdut foarte ușor mingea. Astana e o echipă matură. Parcă am fost incapabili să reacționăm.

A doua repriză n-am arătat bine deloc. Ei n-au arătat bine în prima, e o dublă, mergem în retur să câștigăm și să ne calificăm, chiar cred în acest lucru. Am primit două goluri foarte ușoare, e meteahna noastră și e frustrant.

Au fost mai pragmatici. N-am cuvinte, dar nu pare imposibil să întoarcem. Nu vreau să par impertinent, dar simt că putem întoarce rezultatul.”, a declarat Florin Maxim, după eșecul din tur.

Astana, remiză albă în Cupa Ligii cu trei zile înaintea returului cu Corvinul

Astana a jucat în urmă cu trei zile în Cupa Ligii Kazakhstanului, contra lui Yelimay Semey, în prima manșă a semifinalelor.

Deși adversarii celor de la Astana au jucat mai mult de 20 de minute în inferioritate numerică, după eliminarea din minutul 70 a lui Yashin, Astana n-a reușit să cadreze niciun șut pe poartă, iar meciul s-a terminat la egalitate, scor 0-0.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Europa League
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Cupa Romaniei
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”
Superliga
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”

Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!

Din cei 5 se alege! Vezi lista scurtă cu nominalizați pentru Fotbalistul, Antrenorul și Sportivul anului 2024, precum și pentru cel mai bun Jucător Străin! Miercuri sunt Superlativele GSP


Comentarii (30)
talpaiadului
talpaiadului  •  15 August 2024, 13:50
Postat de Jeptar pe 15 August 2024, 01:21

Au făcut cinste fotbalului românesc? Se răsucesc Dobrin și Balaci în mormânt. Mai terminați-vă cu blasfemiile!

Echipele lui Balaci si Dobrin nu mai exista in fotbalul romanesc, in prezent existand Craiova lui Rotaru, cea a lui Mititelu si FC Arges din liga a doua si, in comparatie cu oricare dintre aceste trei echipe, Corvinul a facut cinste fotbalului romanesc. Plus ca Balaci si Dobrin nu sunt niste etaloane in ceea ce priveste performanta internationala all time, ci Lacatus referitor la echipele de club si Hagi referitor la echipa nationala.

Jeptar
Jeptar  •  15 August 2024, 01:21
Postat de talpaiadului pe 14 August 2024, 19:01

Desi Corvinul isi incheie aventura europeana cu o infrangere fara drept de apel, ea lasa totusi in urma o amintire frumoasa, a unei echipe care a reusit sa-si depaseasca nivelul macar pe parcusul unei singure partide internationale, cea de debut, de pe terenul lui Paksi. Eu unul ii multumesc Corvinului pentru faptul ca mi-a depasit asteptarile, calificandu-se in turul doi al preliminariilor EL, performanta care a facut cinste fotbalului romanesc, in conditiile in care Corvinul este o echipa care evoluaza in esalonul secund de la noi. Nu am fost de acord si le reprosez conducatorilor celor de la Corvinul aducerea si introducerea pe teren a unor jucatori proveniti de la echipe din prima liga, in special Parvulescu si Bus, care nici nu au adus vreun plus in jocul Corvinului si nici nu au avut vreun merit la castigarea Cupei Romaniei, in urma careia Corvinul a obtinut dreptul de a evolua in preliminariile cupelor europene. Nu a fost nici etic si nici moral ca unii eroi care castigasera Cupa Romaniei sa fie inlocuiti cu niste venetici mediocri, superiori doar pe hartia pe care le era scrisa CV-urile, dar inferiori din punct de vedere al conditiei fizice, determinarii si integrarii in echipa.

Au făcut cinste fotbalului românesc? Se răsucesc Dobrin și Balaci în mormânt. Mai terminați-vă cu blasfemiile!

Jeptar
Jeptar  •  15 August 2024, 01:18
Postat de roadghost pe 14 August 2024, 19:12

Pai na, romanasilor li se urcasera laudele la cap, nu s-au facut de ras pana s-au facut.

„Nu ne-am făcut de râs”, cea mai de *** mentalitate din lume. Suntem mândri că luăm bătaie, dar nu rău. Si mai e promovată și prin școli. Numai ratați poți crește cu ea.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (30)
Comentează