INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  DINAMO KIEV - BEȘIKTAȘ 2-3

Mircea Lucescu e pus la zid pentru afirmațiile de la finalul meciului cu Beșiktaș: „Un derapaj enorm!”

Mircea Lucescu +10   FOTO
Mircea Lucescu

Articol de - Publicat vineri, 25 august 2023 15:14 / Actualizat vineri, 25 august 2023 15:33

La conferința de presă, antrenorul lui Dinamo Kiev, Mircea Lucescu, a afirmat că echipa lui a jucat nu a jucat împotriva lui Beșiktaș, „ci împotriva unei selecționate africane”. Ceea ce i-a adus critici în Franța și în Turcia, iar unul dintre jucătorii africani ai lui Beșiktaș, Masuaku, a comentat: „Deci trece și această afirmație, nu este nicio problemă?”.

Frustrat după eșecul lui Dinamo Kiev în fața lui Beșiktaș, 2-3 în Giulești, joi seară, Mircea Lucescu a criticat arbitrajul, dar a făcut și o afirmație care i-a atras numeroase critici.

Mircea Lucescu, iureș la declarații după înfrângerea din Giulești: „N-am jucat împotriva lui Beșiktaș, ci împotriva selecționatei africane!”
DINAMO KIEV - BEȘIKTAȘ 2-3
Mircea Lucescu, iureș la declarații după înfrângerea din Giulești: „N-am jucat împotriva lui Beșiktaș, ci împotriva selecționatei africane!”

Mircea Lucescu: „Am jucat împotriva unei selecționate africane”

„N-am jucat împotriva lui Beșiktaș, ci împotriva unei selecționate africane! Au jucători din Congo, Gambia, Ghana, Angola! E foarte greu când ai 11 jucători crescuți în același club să te pui cu ei. Au multă experiență. Dar în condițiile astea sunt mulțumit de echipă. Au profitat de lipsa de experiență a jucătorilor noștri și au marcat goluri. Sunt o echipă bună. Au făcut transferuri care îi pot ajuta atât în Europa, cât și în campionat”, a comentat antrenorul lui Dinamo la final.

RMC: „Lucescu a făcut remarci controversate”

Declarația sa a fost preluată și-n Franța, iar postul RMC a catalogat-o drept „un derapaj enorm al lui Mircea Lucescu. A făcut remarci controversate, numind-o pe Beşiktaş «o echipă națională a Africii». Printre jucătorii lui Beșiktas vizați de Lucescu se numără cu siguranță Daniel Amartey, Omar Colley, Arthur Masuaku și Jackson Muleka, toți titularizați de antrenorul Senol Gunes”.

Foto: Raed Krishan (GSP)
Foto: Raed Krishan (GSP)
Foto: Raed Krishan (GSP)
Foto: Raed Krishan (GSP)
Foto: Raed Krishan (GSP)
+5 FOTO

Masuaku a reacționat: „Deci trece și această afirmație, nu este nicio problemă?”

Pe „X”, fostul Twitter, Masuaku a și reacționat: „Deci trece și această afirmație, nu este nicio problemă?”. RMC remarcă, totodată, că Lucescu a început cu 11 jucători născuți în Ucraina, dar pe parcurs i-a introdus pe Diallo și pe Benito, primul senegalez, celălalt nigerian.

Și în Turcia, unde le-a antrenat pe Galatasaray (2000 - 2002) și Beșiktaș (2002 - 2004), pentru ca apoi să stea pe banca naționalei Semilunei (2017 - 2019), comentariile lui „Luce” au făcut valuri. Site-ul spor.haber7 le consideră drept „indecente”, CNN Turk, drept „afirmații controversate”.

Mircea Lucescu l-a invitat pe George Copos în Giulești: „Odată și odată tot trebuie să facă pasul ăsta” + Sfat pentru fanii Rapidului: „Să nu facă aceeași greșeală de două ori”
RAPID
Mircea Lucescu l-a invitat pe George Copos în Giulești: „Odată și odată tot trebuie să facă pasul ăsta” + Sfat pentru fanii Rapidului: „Să nu facă aceeași greșeală de două ori”

Cotidianul turc Yenicag: „Lucescu s-a rătăcit. I-a înnebunit pe fanii alb-negrilor”

La rându-i, cotidianul Yenicag a titrat: „Când a pierdut cu Beşiktaş, Lucescu s-a rătăcit. A început să numere toate țările africane cu furie. Experimentatul antrenor al lui Dinamo Kiev a comparat Beşiktaşul cu Naţionala Africii și i-a înnebunit pe fanii alb-negrilor”. 

Citește și alte știri despre stranieri: 

Genoa vrea să scape de George Pușcaș » Atacantul român ar putea fi vândut în Serie B

PAOK câștigă, dar Răzvan Lucescu e îngrijorat și nemulțumit: „Nu am realizat nimic. Avem doar un mic avantaj”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (6)
Fcrgoanta
Fcrgoanta  •  25 August 2023, 23:00

Sensibili "turcii"!!!! Nu mai poti spune realitatea ca-ti sare o parte a planetei in cap

arnautull
arnautull  •  25 August 2023, 16:23
Postat de pixelplus pe 25 August 2023, 16:12

Nu este prima oara cand ML incearca sa puna infrangerea pe seama unor factori externi si nu recunoaste care sunt limitele lui si ale echipei. Ba arbitrii, ba spectatorii sau iarba iar acum aceasta echipa turceasca cu multi jucatori proveniti din Africa. Poate a sosit momentul retragerii. Ce spuneti Dle Lucescu?

Tu chiar ai inteles exact ce vrea sa spuna ML? Faci o demonstratie lcara de functional. Concluiza lui a fost in in situatii normale nu era obligat sa joace numai cu jucatori crescuti in club si avea si DK posibilitatea sa aduca jucatori, chiar peste valoarea africanilor, dar cine e ala *** sa se duca in conditiile date de la Kiew?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

pixelplus
pixelplus  •  25 August 2023, 16:12

Nu este prima oara cand ML incearca sa puna infrangerea pe seama unor factori externi si nu recunoaste care sunt limitele lui si ale echipei. Ba arbitrii, ba spectatorii sau iarba iar acum aceasta echipa turceasca cu multi jucatori proveniti din Africa. Poate a sosit momentul retragerii. Ce spuneti Dle Lucescu?

Vezi toate comentariile (6)
Comentează