Articol de Alexandru Barbu - Publicat vineri, 04 august 2023 11:00 / Actualizat vineri, 04 august 2023 15:46
FCSB a trecut cu emoții de CSKA 1948 Sofia, 4-2 la general, și urmează să o întâlnească pe Nordsjaelland în turul III preliminar din Conference League ♦ Gazeta a urmărit-o pe vicecampioana Danemarcei în cele două meciuri de campionat pe care le-a disputat până acum, iar un lucru e cert: FCSB n-are nicio șansă să se califice în play-off dacă nu-și va crește semnificativ nivelul față de „dubla” cu bulgarii!
- Turul dintre FCSB și Nordsjaelland are loc pe 10 august, la București. Returul va fi pe 16 august, în orașul Farum
În primele două etape din campionatul Danemarcei, Nordsjaelland a obținut maximum de puncte, 6, după două meciuri tari, cu echipe care au participat în play-off sezonul trecut.
Trupa antrenată de Johannes Thorup a învins-o pe teren propriu pe Viborg, 4-1, după ce fusese condusă încă din minutul 10 de ocupanta poziției a 4-a din ediția precedentă, și s-a impus în deplasare la Aarhus (locul 3 anul trecut), scor 3-1.
10 impresii despre Nordsjaelland, următoarea adversară pentru FCSB din turul III preliminar Conference League
1. Mare atenție la Osman, 18 ani, și mai ales la Nuamah, 19 ani, letali 1 la 1! Extremele lui Nordsjaelland sunt impresionante, au o viteză extraordinară, din acest motiv fotbaliștii FCSB vor fi obligați să apeleze mereu la dublaj în cazul lor. Nuamah a reușit un hattrick cu Viborg, chiar e un fotbalist excepțional măcar pentru acest nivel din Conference League!, în timp ce Osman a marcat cu Aarhus și a oferit un assist în prima rundă.
2. „Decarul” Mohamed Diomande e și el un alt fotbalist cu mare calitate de la Nordsjaelland. E, practic, omul-cheie de la mijloc. Rapid, tehnic, curajos, mai toate acțiunile trec prin piciorul lui. El e „creierul” echipei, cel care decide de regulă dacă atacul trebuie lansat sau temporizat. Are execuție, assist.
3. Chiricheș, Dawa & Co. vor avea de tras și cu Marcus Ingvartsen, un atacant central în vârstă de 27 de ani transferat în această vară de la Mainz cu 3 milioane de euro. E un „vârf” complet, care știe mult fotbal, și care doar din poziționare poate fi decisiv. A oferit un assist cu Viborg și a înscris contra celor de la Aarhus.
4. Nordsjaelland poartă acțiuni aproape numai în viteză, fotbaliștii dau drumul imediat la minge, vor să facă puține atingeri și să evite o posesie sterilă. Imediat cum balonul e la ei, danezii iuțesc acțiunea și vor să ajungă în câteva secunde în ultima treime.
5. Are o tranziție negativă foarte bună. După ce pierde mingea, Nordsjaelland se repliază rapid și reușește să aducă mulți fotbaliști în spatele balonului. Mai jos, un exemplu în care viitoarea adversară a FCSB-ului se apără cu toți jucătorii în 20-25 de metri, deși Viborg conducea pe tabelă la acel moment:
6. Nordsjaelland e compactă și în atac. Genul de formație pentru care sintagma „ne apărăm toți, atacăm toți” nu e doar un clișeu. În ofensivă, încearcă să aducă tot timpul 5-6 fotbaliști în „16”-le advers, cei 3 mijlocași ajung des în poziții avansate. O acțiune în care Nordsjaelland are nu mai puțin de 6 fotbaliști în careul adversarului:
7. Danezii fac un presing agresiv și așa recuperează destul de multe baloane sus, în jumătatea adversă. Sunt extrem de periculoși în astfel de momente.
8. Așezată în 4-3-3, gruparea lui Thorup are un mod inedit de a se poziționa când adversarul inițiază atacul. Cei 3 atacanți se apropie unul de celălalt, strâng și formează o linie compactă, în timp ce linia de la mijloc se întinde pe aproape toată suprafața terenului, în lățime.
9. Dacă ceva o face pe Nordsjaelland vulnerabilă, acel ceva e modul în care vicecampioana din Danemarca se apără. Din fericire pentru FCSB, danezii au destule carențe în defensivă. Fundașii centrali nu excelează la marcaj și poziționare și permit atacanților să se demarce și să ajungă în situații periculoase. Apar spații și în flancuri, pentru că fundașii laterali nu dau siguranță echipei. Și Viborg, și Aarhus și-au creat numeroase ocazii contra lui Nordsjaelland, dar au suferit la finalizare și au avut și ghinion.
10. Nordsjaelland nu impresionează la fazele fixe, atipic pentru nordici. Dintre cele 7 goluri marcate în Superliga daneză, doar unul a venit ca urmare a unui moment static, și acela fiind un penalty. În schimb, au primit gol după un corner, de la Aarhus. De altfel, stoperii titulari nu au o talie uluitoare, Jensen-Abbew - 1,87m, Kian Hansen - 1,84m.
32,3 milioane de euroe cota de piață a celor de la FC Nordsjaelland, conform portalului de speciliatate Transfermarkt, cu 350.000 € sub cea a FCSB-ului
Cum ar putea arăta „11”-le lui Nordsjaelland cu FCSB: A. Hansen - Villadsen, K. Hansen, Jensen-Abbew, Frese - Svensson, Tverskov, Diomande - Nuamah, Ingvartsen, Osman