INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  SEPSI - OLIMPIJA LJUBLJANA 3-1

Sepsi Sf. Gheorghe - Olimpija Ljubljana 3-1, în turul 2 al Conference League » Gazdele revin și câștigă, după un final de senzație!

Sepsi - Olimpija Ljubljana +35   FOTO
Sepsi - Olimpija Ljubljana

Articol de , - Publicat joi, 21 iulie 2022 22:53 / Actualizat joi, 21 iulie 2022 23:18

Sepsi Sf. Gheorghe a câștigat cu Olimpija Ljubljana (Slovenia, locul 3 sezonul trecut), scor 3-1, în turul 2 preliminar al Conference League. Covăsnenii au fost conduși, au jucat cu un om în plus din minutul 67, după eliminarea lui Seslar, și au ratat de două ori de la punctul cu var. 

  • Returul de la Ljubljana este programat joi, 28 iulie, de la ora 20:00
  • Dacă trece de Olimpija Ljubljana, Sepsi va evolua cu câștigătoarea duelului Rijeka (Croația) - Djurgardens (Suedia). Covăsnenii ar găzdui primul meci
  • CFR Cluj - Inter Club d'Escaldes, Saburtalo - FCSB și Vllaznia - Universitatea Craiova sunt celelalte meciuri de azi ale românilor, în turul 2 preliminar Conference League, toate live pe GSP.ro
  • Toate rezultatele zilei din Conference League - AICI

Sepsi copy-paste. Cronică de Vlad Nedelea

Covăsnenii au început din nou cu gol primit repede, la fel ca în Supercupă și Liga 1, dar au obținut primul succes din istoria clubului în cupele europene, 3-1 cu Olimpija Ljubljana. Scorul putea fi mai mare, însă tânărul Vidovsek, din poarta oaspeților, s-a făcut remarcat

Urmăriți de eliminarea CFR-ului cu Piunik, de rușinea trăită de FCSB în Georgia, speranțele microbiștilor se îndreptau spre cei mai mici dintre granzii României. Numai că Sepsi și-a făcut un obicei să înceapă meciurile de la 0-1. S-a întâmplat în Supercupă, a trăit-o și la Craiova, s-a repetat și cu Olimpija Ljubljana. Ezitare în defensivă după doar 4 minute, Svit Seslar, numai 20 de ani, sare mai sus decât Bălașa, Niczuly respinge, dar în poartă. 

Au urmat minute de raiduri pentru români, când pe dreapta, pe la Ștefănescu, când pe stânga, la Golofca. Viteză bună pentru ai noștri, nu și eficiență. Ocazia mare a venit abia în minutul 18. Dintr-o fază fixă. Cap Bălașa din 6 metri, puțin peste. Servantul de la mingea lui Bălașa, Ion Gheorghe, a trecut la finalizare două minute mai târziu. Șut pe jos de la 20 de metri, reține Vidovsek. Semne bune.

Viktor Orban, premierul Ungariei, a apărut cu fularul lui Sepsi la gât și a fost aplaudat de întreg stadionul » SPP-ul i-a controlat până și pe jurnaliști!
SEPSI - OLIMPIA LJUBLJANA
Viktor Orban, premierul Ungariei, a apărut cu fularul lui Sepsi la gât și a fost aplaudat de întreg stadionul » SPP-ul i-a controlat până și pe jurnaliști!

Bălașa e peste tot

Lipsită de anvergura unui club cu ștate vechi în cupele europene, parcă ușor fricoasă, în ciuda experienței din primul „11", Sepsi și-a căutat loc prin defensiva aglomerată. A pasat între linii, i-a dat de muncă lui Rondon, însă fără reușite. Tot dintr-un moment static a venit și cea mai mare ocazie. Tot cu Bălașa la finalizare. Pe post de gafeur, dar și de om de atac aseară. Cap din 6 metri, Vidovsek era bătut. Paznic la prima bară, Lesickas a respins de pe linia porții.

Iar gol înaintea pauzei, forcing și după

Presiunea a crescut până în finalul reprizei, Rondon a nimerit bara, apoi Bălașa și-a reparat greșeala de la gol, obținând un penalty. Execuția lui Ștefănescu a fost parată de Vidovsek, care n-a primit sprijin pe respingere. Internaționalul lui Sepsi a punctat fix înaintea pauzei. Exact ca în Supercupă. Scenariul curge în direcția deja cunoscută, „placa ascultată" de Bergodi. 

S-a „cântat" pe ritmul italiano-covăsnean și după pauză. În 5 minute Sepsi a avut mai multe ocazii decât în toată prima repriză. Golofca l-a întins, apoi i-a dat mâinile peste cap lui Vidovsek, tânărul portar, școlit la Atalanta, a ieșit „curat".

L-au avut pe „Duckadam” în poartă :)

Un ritm care i-a sufocat pe sloveni. Care s-au mulțumit cu mingea lungă, să alerge după energicii jucători ai lui Sepsi. O triplă schimbare, cu Damașcan, Dumitrescu și Tudorie, se putea transforma în dublu jackpot pentru Sepsi. La prima atingere, Tudorie a fost faultat de Seslar în careu. Scoțianul Robertson a fluierat din nou penalty. Primul jackpot, marcatorul golului a fost eliminat. 

Al doilea n-a mai venit. Neîncălzit, fostul atacant de la FCSB și Oțelul s-a grăbit să ia mingea și să apere, numai că Vidovsek a fost în rol de "Duckadam" azi. I-a ghicit ideea, n-a mai fost cu noroc pentru români nici respingerea. Și nici insistența lui Damașcan, dublă ocazie câteva minute mai târziu. Însă azi puștiul din poarta slovenilor nu se lasă învins ușor.

Sepsi la indigo

N-a mai putut face nimic în minutul 84, nici în prelungiri, când l-au învins ai lui. Primul din nou dintr-o fază fixă, „visul urât" al slovenilor în această seară. Matei centrează din corner, Tudorie deviază, Păun se aruncă kamikaze și înscrie cu capul, dintr-un metru. Apoi Matei a aruncat mingea în careu, Nukici l-a testat pe Vidovsek și l-a și învins. Un ultim efort pentru o seară dulce la Sfântu Gheorghe și un retur cu speranțe mari de calificare. 

Mai ales la cum au arătat slovenii și la ce poate Sepsi. Din nou a fost nevoie de gol primit devreme, din nou Sepsi a întors scorul. Copy-paste după Supercupă

Final » Sepsi Sf. Gheorghe - Olimpija Ljubljana 3-1

  • Click AICI pentru statistici!
  • Au marcat: Ștefănescu 45+3, N. Păun '84, Karamatic (autogol) 90+3 / Seslar '4
  • Au ratat de la punctul cu VAR: Ștefănescu 45+3, Tudorie 67
  • Eliminat: Seslar 66
     

Transmisiunea video a meciului, mai jos:

min 90+3: Sepsi trece în avantaj, după autogolgul lui lui Karamtic

min 84. Nicolae Păun marcheză cu capul, în urma unui corner

min. 81: Centrare periculoasă în careul lui Sepsi, dar Bălașa respinge în corner cu capul. Fundașul a rămas întins pe gazon și a avut nevoie de îngrijiri medicale

min. 77: Damascan ajunge bine la o centrare din drepta, dar trimite peste poartă

min 67:  Tudorie ratează lovitura de la 11 metri, după o execuție modestă, la firul ierbii

min. 66:  Un nou penalty pentru Sepsi. Seslar, marcatorul golului slovenilor, a faultat din postura de ultim apărător și a luat cartonaș roșu

min. 60: Ștefănescu trimite o centrare periculoasă, dar Păun nu reușește să ajungă la minge

min. 46: Ocazie mare pentru Sepsi. Golofca trimite o minge lobată cu stângul, dar portarul advers scoate de sub bară

A început repriza a doua

Pauză la Sf. Gheorghe

min 45+3: Ștefănescu ratează lovitura de pedeapsă. Portarul advers apără, dar mingea rămâne în careul mic, iar mijlocașul lui o împinge în poartă

min 45+1: Penalty pentru Sepsi, la un fault clar în careu

min. 44: Sepsi e aproape de egalare, dar Rondon trimite mingea în bară, cu capul

min. 34: Bălașa are din nou o mare ocazie, dar lovitura sa de cap este respinsă din fața porții adverse

min. 30: Meciul este echilibrat, cu Spesi alergând după egalare

min. 21: Ion Gheorghe șutează din marginea careului, dar mingea e prinsă de portarul oaspeților

min. 17:  Bălașa e aproape de egalare, dar lovitura sa de cap trece puțin peste poartă

min. 4: Seslar deschide scorul cu o lovitură de cap din 6 metri

min. 1:  A început meciul

7500 de spectatorisunt prezenți pe stadion

FOTO: Raed Krishan (GSP)
+30 FOTO

UPDATE ora 20:00 » Hadnagy: „Nu suntem respectați”

„Nu prea vin televiziunile la noi. E o zi specială, a doua oară în Europa, primul pe acest stadion frumos și nou. Oamenii care sunt lângă noi merită un asemenea meci. Sunt foarte dezamăgit, nu știu de ce nu suntem băgați în seamă, după ce am câștigat Cupa și Supercupa. 

Nu mai suntem o echipă mică. Trebuie să dăm noi pe Youtube, că nu suntem interesanți în România. Sperăm că de acum încolo o să fim respectați”, a transims Atilla Hadnagy, directorul general de la Sepsi.

Sepsi Sf. Gheorghe - Olimpija Ljubljana, echipele de start

Sepsi: 33. Niczuly - 88. Dimitrov, 44. Bălașa, 3. B. Mitrea, 27. R. Ispas - 77. Aganovic, 6. N. Păun 11. M. Ștefănescu - 90. Golofca, 99. Rondon, 8. I. Gheorghe
Rezerve: 12. Began, 98. Gedo, 5. J. Rodriguez, 7. G. Dragomir, 9. Tudorie, 13. Matei, 21. Bărbuț, 29. Damașcan, 45. D. Ciobotariu, 82. Ninaj, 30. A. Nistor
Absenți: Achahbar, Așkovski, Francisco (accidentați)
Antrenor: Cristiano Bergodi

Olimpija Ljubljana: 69. Vidovsek - 8. Lasickas, 2. Estrada, 6. Karamatic, 3. Sualeha - 19. Seslar, 30. Pilj, 10 Elanik - 18. Kvesic, 47. Prtajin, 11. Pedro
Rezerve: 22. Pintol - 9. Nukic,14. Ratnik 15. Crnomarkovic, 20. Lagundzic, 77. Ziljkic 34. Doffo, 97. Aldair, 
Antrenor: Albert Riera

Stadion: Sepsi Arena (Sf. Gheorghe)
Arbitru: Donald Robertson (Scoția)

Sepsi - Olimpija Ljubljana va fi live pe YouTube

Pentru că nicio televiziune nu a achiziționat drepturile, Sepsi a găsit soluția pentru ca fanii echipei lui Cristiano Bergodi să poată urmări prestația favoriților.

Astfel, clubul a anunțat că meciul cu Olimpija Ljubljana poate fi urmărit live pe contul de YouTube al clubului din Sf. Gheorghe.

Având în vedere faptul că, până în prezent, niciun post TV din România nu și-a exprimat interesul de a transmite în direct jocul, meciul Sepsi OSK-Olimpija Ljubljana va putea fi urmărit live pe canalul de Youtube Sepsi OSK. Întotdeauna pentru o echipă! 
- comunicat Sepsi

Conference League / Match Preview Sepsi OSK - Olimpija Ljubljana

Ce a declarat Cristiano Bergodi înainte de meci:

Citește și: 

Dezvăluiri din interiorul Rapidului: „Mutu e disperat. Nu a mai întâlnit așa ceva”

FCSB vrea să scape rapid de Florin Tănase » Negocierile sunt aproape finalizate + Fotbalistul a început procedurile pentru a lua viza

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (69)
mihaly37
mihaly37  •  22 Iulie 2022, 18:50

Trecind peste toate politicile astea etnice si ieftine din comentarii , caci de si romanii nostrii si inca prea multi se plimba fara rost prin toata europa ,ba mai si fac tara de rusine , nu vad de ce alt european orisicine ar fi el nu ar putea sa asiste la un meci in romania , acest om din ce am inteles a venit la meci ca un fan al lui sepsi . In toata situatia aceasta cel mai important e ca nici o televiziune din romania nu a transmis cel mai frumos meci al echipelor romanesti , desi in aceasta echipa nouazeci la suta joaca jucatori romani de ai nostrii , deci e posibil ca aceasta echipa are si destui fani romani care ar fi preferat sa vada acest meci si nu cele in care jucatorii de la fcsb si craiova , dormeau pe teren. Rusine.

Hcm27
Hcm27  •  22 Iulie 2022, 14:01
Postat de ostile_rumeliei pe 22 Iulie 2022, 13:24

Ce ar spune ungurii daca Iohannis s-ar duce la vreun eveniment sportiv intr-o comunitate romaneasca din HU? Nu stiu, presa ar relata cu obiectivitate despre eveniment, in orice caz fara toata isteria si tendentiozitatea asta pe care o arata toata presa din RO (bine, stiu ca Romania nici nu are presa, dar, ma rog, atata cata este) de fiecare data cand vine vorba de Ungaria. Dar, cel mai probabil, evenimentul ar trece neobservat, ungurii nu au fobii din astea. Ar fi reflectat evenimentul, intr-o lumina pozitiva, bineinteles, doar daca ar exista un interes deosebit din partea guvernului maghiar in acest sens. Deoarece in tara vecina o mare parte a presei este influentata de catre guvernul Viktor Orban. Presa a fost introdusa demult acolo in sfera intereselor de stat. Dar noi facem aici literatura stiintifico-fantastica, un asemenea eveniment nu va avea loc niciodata, nu exista comunitate romaneasca inUngaria in vreo zona de schi, de altfel nici zona de schi nu exista in toata Ungaria.

După numele userului pari a fi otoman(turc)și ăstora oricât de mult le-ai explica pricep greu,foarte greu.De aceea te rog sa ți minte ca maghiarii sint singurii din UE,care sug la doua tite:cea a UE și cea a Moscovei

ostile_rumeliei
ostile_rumeliei  •  22 Iulie 2022, 13:24
Postat de Hcm27 pe 22 Iulie 2022, 11:57

Mai băieți,ca să închei,ca am obosit rasunzind-u-va fiecăruia.Si eu sint roman și apreciez rezultatul obținut de Sepsi.Recunosc,meciul nu l-am văzut ca nu a fost transmis și de aceea trebuie sa acuz posturile TV.Dar voi oare v-ati întrebat care este unul din motivele netransmiterii meciului la TV,poate cel mai important?Vi-l spun eu:prezenta maghiarul nr.1 pe stadion.Acesta se plimba prin Ardealul nostru drag ca Vodă prin loboda(vorba unui conațional de al nostru)fără sa-l întrebe nimeni de sănătate.Ce cauta el acolo și în ce calitate?Dacă v3nea în vizita oficiala,trebuia sa fie prezent la meci și omologul sau roman,Generalul Ciuca.A,uitasem:cred ca l-a trimis ca reprezentant pe Ministrul Novak.Hai sa facem un ex3rcitiu de imaginatie:ce credeți ca ar spune maghiarii dacă Ciuca sau Iohanis ar merge ca spectator intr-o comunitate de romani din Ungaria,la un eveniment sportiv,fie el handbal,fotbal,etc?Voi ce credeți,ce părere aveți?O fi bine sau nu?

Ce ar spune ungurii daca Iohannis s-ar duce la vreun eveniment sportiv intr-o comunitate romaneasca din HU? Nu stiu, presa ar relata cu obiectivitate despre eveniment, in orice caz fara toata isteria si tendentiozitatea asta pe care o arata toata presa din RO (bine, stiu ca Romania nici nu are presa, dar, ma rog, atata cata este) de fiecare data cand vine vorba de Ungaria. Dar, cel mai probabil, evenimentul ar trece neobservat, ungurii nu au fobii din astea. Ar fi reflectat evenimentul, intr-o lumina pozitiva, bineinteles, doar daca ar exista un interes deosebit din partea guvernului maghiar in acest sens. Deoarece in tara vecina o mare parte a presei este influentata de catre guvernul Viktor Orban. Presa a fost introdusa demult acolo in sfera intereselor de stat. Dar noi facem aici literatura stiintifico-fantastica, un asemenea eveniment nu va avea loc niciodata, nu exista comunitate romaneasca inUngaria in vreo zona de schi, de altfel nici zona de schi nu exista in toata Ungaria.

Vezi toate comentariile (69)
Comentează