Articol de GSP - Publicat vineri, 19 august 2022 00:49 / Actualizat vineri, 19 august 2022 00:49
Viking - FCSB, Hapoel Beer-Sheva - Universitatea Craiova și CFR Cluj - Maribor, meciurile retur din play-off-ul Conference League, se joacă joia viitoare, TOATE de la ora 20:00.
Cele 3 echipe românești își joacă viitorul în Conference League săptămâna viitoare, joi, 25 august, de la ora 20:00.
Viking - FCSB, Hapoel Beer-Sheva - Universitatea Craiova și CFR Cluj - Maribor se joacă joi, de la ora 20:00
Universitatea Craiova a remizat cu Hapoel Beer-Sheva, scor 1-1, în turul play-off-ului Conference League. Ambele echipe au încheiat meciul cu 10 jucători pe teren, de la gazde Paul Papp fiind eliminat între reprize, în drumul spre vestiare!
Remiză albă în meciul tur dintre Maribor și CFR Cluj, 0-0, din play-off-ul Conference League. Campioana României a fost ținută în șah de formația care ocupă în prezent ultimul loc al campionatului din Slovenia.
FCSB a dominat, dar a terminat învinsă pe Arena Națională cu Viking, 1-2. Nordicii au profitat de eternele greșeli din defensiva roș-albaștrilor, iar echipa lui Nicolae Dică s-a chinuit serios, fără un om de gol în echipă.
Jucătorii lui Viking se îmbogățesc dacă o elimină pe FCSB!
Conducerea norvegienilor a pus la bătaie o primă de un milion de euro pentru o eventuală calificare în grupele Conference League. Informația a fost făcută publică de un jurnalsit norvegian prezent la București, notează Eurosport.
Viking n-a mai ajuns în grupele unei competiții europene din sezonul 2005-2006, când formația scandinavă prindea grupele Cupei UEFA. Meciul decisiv va avea loc săptămâna viitoare, în deplasare, în orașul Stavanger, pe 25 august. Localitatea e una dintre cele mai frumoase destinații turistice din Europa.