INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  GERMANIA - ITALIA, AZI, 21:45, TVR 1, DOLCESPORT 1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Gianni Rivera povesteşte golul care a decis Italia - Germania 4-3, la CM 1970: "Am închis meciul secolului!"

Articol de - Publicat joi, 28 iunie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 27 iunie 2012 22:39

La 68 de ani, Bambino d'Oro al squadrei azzurra spune: "Nu au mai existat niciodată prelungiri mai intense ca la acea partidă! Iar eu l-am îngenuncheat definitiv pe marele Sepp Maier"

Gianni Rivera, doar numele său e suficient pentru ca fanii din lumea întreagă să-şi aducă aminte de el. O statuie la Milan şi la "naţionala" Italiei, campion european, vicecampion mondial, 12 trofee cu squadra rossonera, Balonul de Aur în 1969... Şi un meci colosal împotriva Germaniei la Mondialul din 1970. Cîştigat de peninsulari în semifinale, 4-3 după prelungiri, golul eliberării marcîndu-l chiar el: Gianni Rivera. Cotidianul iberic As n-a ratat ocazia unui interviu cu legendarul Bambino d'Oro.

Mondial la peste 30 de grade
- Există o explicaţie pentru seria invincibilă a squadrei în faţa nemţilor la turneele finale?
- Fotbalul. Iată răspunsul!

- Atît?
- În acest sport, Italia a fost mereu foarte vie, excelentă competitoare, extrem de puternică. Mereu capabilă să se mobilizeze extraordinar în momentele importante. Iar victoriile n-au lipsit.

- Ţi-e teamă că istoria se va schimba şi veţi pierde?
- Într-o zi, se va întîmpla, e inevitabil. Istoria ne ajută să învăţăm şi să fim mai valoroşi. Deocamdată, pe noi ne-a ajutat mai mult decît pe nemţi în meciurile directe.

- Să ne întoarcem în 1970. Eraţi în Mexic...
- ... La acea faimoasă semifinală de Mondial. Ce partidă! Ce nebunie! Peste 100.000 de fani, peste 30 de grade Celsius, la ora patru după-amiază. Vă imaginaţi?

- Şi cu prelungiri.
- Da, da... Trebuia să vedem cine le dă replica brazilienilor în finală. După 1-1 în 90 de minute, au urmat cele mai intense prelungiri. Nu a mai existat niciodată ceva similar. Tensiune, nervi, goluri...

"Beckenbauer ne-a atacat rănit"
- Cinci! Ce le povestiţi nepoţilor?
- Nu am doar goluri de povestit. În primul rînd, eu am fost rezervă, am intrat în minutul 46, o decizie politică ne-a împiedicat, pe mine şi pe Mazzola, să jucăm împreună în acel meci. Apoi, Beckenbauer s-a accidentat la braţul drept, continuînd cu el imobilizat. Şi ne-a atacat rănit. Nemţii nu renunţă niciodată, aşa au fost întotdeauna. De altfel, ei au marcat primii în prelungiri. Gerd Muller. Dar Burgnich a egalat rapid, după centrarea mea.

- 2-2, mai erau încă trei goluri.
- Cînd Riva a făcut 3-2, în minutul 104, am crezut că s-a terminat şi că meciul se va calma. Căldura sufocantă nu putea să nu-i moleşească pe germani! Ce eroare să-mi imaginez asta! Muller, 3-3 în 110.

- Şi Rivera, un minut mai tîrziu...
- Eu, Gianni Rivera, am închis meciul secolului. Bonisegna a sprintat pe stînga, a centrat tare în careu, iar eu l-am păcălit pe Maier. Cu latul l-am trimis în colţul opus. Aşa l-am îngenuncheat definitiv pe marele Maier. Şi am pus capăt nebuniei.


"Italia a fost mereu o ţară foarte vie, excelentă competitoare, extrem de puternică. Mereu capabilă să se mobilizeze extraordinar în momentele importante"
"Istoria ne ajută să învăţăm şi să fim mai valoroşi. Deocamdată, pe noi ne-a ajutat mai mult decît pe nemţi în meciurile directe"


5 meciuri s-au jucat între Italia şi Germania la turneele finale, 3 la CM (toate cîştigate de peninsulari) şi două la CE (ambele remize)

14 goluri a marcat Rivera în 60 de meciuri jucate la "naţionala" Italiei

501 partide a adunat Gianni la AC Milan (1960-1979), pentru care a înscris 122 de goluri

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (6)
kily
kily  •  28 Iunie 2012, 14:45

a mai existat si semifinala germania-franta, la mondialul spania'82 acelasi dramatism, acelasi fotbal spectacol, un ranit grav, batiston, intoarceri de scor, fotbalisti imensi pe gazon... punctul lor comun? germania!

caminero
caminero  •  28 Iunie 2012, 13:08
Postat de biancorossi pe 28 Iunie 2012, 09:46

intr-adevar, italia - germania editia 70 este considerat cel mai spectaculos meci din toate timpurile la o editie de cupa mondiala, la egalitate cu o alta partida celebra, tot in semifinale, germania - franta, editia spania 1982, tot 4-3, dupa prelungiri. un alt meci nebun, de povestit nepotilor, ambele fiind jucate cu germania la pupitru, in semifinalele cupei mondiale si ambele jucate la o tensiune maxima si cu o febrilitate care a uimit microbistii si lumea fotbalului la acele vremuri.

Şi nu era Germania, ci RFG. Aşa era pe atunci. Dacă nu păstrăm aceste acronime, atunci cum o vorbim despre meciul RDG - RFG 1-0 de la Mondialul din 74?!? Germania - Germania 1-0 ?

danmarius
danmarius  •  28 Iunie 2012, 10:32

@biancorossi: esti cam tinerel, frantagermania a fost 3-3

Vezi toate comentariile (6)
Comentează