Articol de GSP - Publicat vineri, 30 mai 2008 00:00
Fundaşul Dorin Goian a suferit o accidentare la tendon, vineri, la antrenamentul echipei naţionale a României, el părăsind terenul înainte de finalul şedinţei de pregătire, a anunţat selecţionerul Victor Piţurcă, într-o conferinţă de presă.
După antrenament, jucătorii din lotul primei reprezentative au disputat un joc şcoală, iar într-una din cele două echipe, în locul lui Goian, Piţurcă l-a folosit pe portarul Eduard Stăncioiu pe post de fundaş central.
Conform afirmaţiilor lui Victor Piţurcă, Dorin Goian a părăsit cantonamentul de la Mogoşoaia împreună cu doctorul echipei naţionale, Pompiliu Popescu. Fundaşul va fi supus unor investigaţii amănunţite, iar peste aproximativ o oră se va afla cât de gravă este accidentarea acestuia.
De la anunţarea lotului de jucători pentru Campionatul European din Austria şi Elveţia, Victor Piţurcă a fost nevoit să renunţe la doi jucători din cauza accidentărilor. Mijlocaşul Ovidiu Petre s-a accidentat la menisc în cadrul vacanţei organizate de FRF în Antalya, iar portarul Dănuţ Coman a suferit o fractură a degetului mare de la mâna stângă.
sursa Mediafax

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat