Articol de GSP - Publicat duminica, 15 iunie 2008 00:00
Ibericii au acontat primul loc şi sînt posibilii noştri adversari în “sferturi” dacă “tricolorii” termină pe 2.
Aparent mulţumite şi cu un egal după victoriile din debut, Suedia şi Spania au trebuit să-şi reconsidere poziţiile pentru meciul direct de ieri. Miza a crescut brusc după ce Olanda a cîştigat deja grupa C, cu care se împerechează D-ul. Ca să evite tăvălugul batav, ambele s-au fixat pe locul 1, ce le-ar aduce în cale România, dacă “tricolorii”, adversar socotit mai accesibil, vor încheia pe 2.
Posesie zdrobitoare
Învingătoare cu 2-1, Spania a devenit potenţialul nostru rival din “sferturi”. A fost un triumf obţinut dificil. Ibericii au arestat din prima mingea. Au construit însă cu mult calm în timp ce suedezii s-au mulţumit să stea la cutie. Importanţa jocului părea să-i apese pe toţi. Într-un asemenea scenariu, a apărut surprinzător golul semnat de Fernando Torres. În acel moment, trupa lui Aragones avea o posesie de 72 la sută!
Răniţi, scandinavii au reacţionat. Ocaziile irosite de Elmander au fost răzbunate de Ibrahimovici (34). Interistul şi-a probat iar iscusinţa şi valoarea, ştiind să profite de o pasă lungă şi de un Sergio Ramos moale, depăşit uşor.
Villa neiertător
Ieşirea lui Zlatan, din cauza genunchiului stîng fragil, a slăbit automat ofensiva scandinavă, constrînsă mai mult la contre. Mai mobili după dubla intrare Cesc-Cazorla, spaniolii au accelerat. Au creat repede o fază incendiară, dar toate cele 3 şuturi la rînd pe poartă au fost blocate! Şi au presat. Constant, tot mai tare.
Cu Hansson excelent, suedezii au rezistat uneori brav, dar s-au înecat exact la mal. Erou cu Rusia (“triplă”), Villa a dat lovitura de graţie în minutul 2 de prelungiri şi pare să fi lămurit problema. Spania e ca şi calificată în “sferturi” şi aşteaptă România.
Ibericii se şi gîndesc la noi
Spaniolii iau tot mai serios în calcul o confruntare cu “tricolorii”. Aceasta ar urma să aibă loc pe 22 iunie, pe “Ernst Happel” din Viena (21:45). “Trebuie să fim foarte atenţi la români”, a zis selecţionerul Luis Aragones. Jucătorii gîndesc la fel. În timpul conferinţei de presă la care participau Cesc, Marchena şi Senna, desfăşurată cînd se juca Italia - România, s-au auzit strigăte de bucurie la penaltyul lui Mutu dinspre ceilalţi iberici, aflaţi în afara sălii. Nu se ştie precis dacă se celebra decizia arbitrului ori parada lui Buffon.
Penalty nedat
Era minutul de prelungiri al părţii întîi. În timp ce se pregătea să lovească mingea centrată din dreapta, David Silva a fost doborît la pămînt din spate de Elmander, care nu avea nici o intenţie să respingă balonul. Penalty evident, dar “centralul” olandez Pieter Vink nu a arătat punctul cu var.