Articol de GSP - Publicat duminica, 17 iunie 2012 00:00 / Actualizat luni, 18 iunie 2012 00:30
Olanda este marea deziluzie de la Euro. Cifrele sînt clare: trei meciuri, toate pierdute, doar două goluri marcate şi 5 primite. Da, pare incredibil, dar batavii se întorc acasă încă după faza grupelor, fără nici un punct şi cu golaveraj negativ!
Situaţia din tabăra lor îi priveşte şi pe ” tricolori”. România se va înfrunta cu Olanda în eliminatoriile CM 2014, iar viitorii noştri adversari vor căuta probabil să se revanşeze repede pentru dezonoarea de la CE. Însă cu ce trupă? Discuţia naşte mai multe întrebări. Iată trei.
1. Va rezista Bert van Marwijk? În funcţie din 2008, tehnicianul de 60 de ani a condus echipa ”orange” în unul dintre cele mai slabe turnee finale din istorie. Ruşinea de la întrecerea găzduită de Polonia şi Ucraina ar putea duce la despărţire, deşi finala CM 2010, pierdută în faţa Spaniei, încă rămîne un atu pentru el.
2. Vor interveni schimbări în lot? După un asemenea eşec, o remaniere a efectivului olandez pare imposibil de evitat. Sînt jucători care nu mai pot din cauza vîrstei, gen Van Bommel, Mathijsen, Kuyt. Alţii şi-au pierdut mult din motivare, iar aici exemplele sînt mult mai sonore: Sneijder, Robben, chiar Van Persie. În plus, Huntelaar e măcinat tare de gîndul că, golgeter în preliminarii, la Euro a ajuns rezervă.
3. Cine vine din urmă? Olandezii au tineri pe care se pot baza la reconstrucţie. Un model, poate cel mai bun, îl reprezintă atacantul Luuk de Jong (Twente), prezent la CE, dar căruia nu i s-a oferit încredere. Alţi puşti capabili să ajute la renaşterea reprezentativei batave sînt fundaşii Willems (PSV), De Vrij (Feyenoord), Viergever (Alkmaar), Bruma (Hamburg), mijlocaşii Anita, S. de Jong (ambii Ajax), Strootman (PSV), Maher (Alkmaar), plus atacanţii Narsingh (Heerenveen), Ola John (Benfica), Wijnaldum (PSV).
Exemple chiar ar mai fi. Cei amintiţi mai sus au nume cu puţină rezonanţă, sau chiar deloc, dar cu care ne-am putea familiariza în viitoarele preliminarii. Deoarece, conform unei expresii de la noi care se potriveşte foarte bine Olandei, ”are balta peşte”.