INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  EURO 2012

Platini anunţă: „Dacă stadioanele nu-s gata, Ucraina şi Polonia nu vor găzdui Euro 2012”

Articol de GSP - Publicat joi, 13 noiembrie 2008 00:00

Preşedintele Federaţiei bulgare de Fotbal, Borislav Mihailov, a anunţat că ţara sa doreşte să organizeze, alături de România, turneul final al Campionatului European din anul 2020, informează AFP.

Mihailov a dezvăluit această intenţie cu ocazia vizitei pe care preşedintele UEFA, Michel Platini, a efectuat-o, miercuri, în Bulgaria. Francezul, care a avut şi o întrevedere cu prim-ministrul acestei ţări, Serghei Stanişev, a fost prezent la Sofia pentru a pune piatra de temelie a unui Centru de formare cu finanţare de la UEFA.

La Sofia, Platini a mai anunţat că Polonia şi Ucraina vor organiza Euro-2012 împreună sau deloc, excluzând o reasociere a Poloniei cu altă ţară, în cazul în care Ucraina nu va fi capabilă de acest lucru.

"Polonia şi Ucraina ştiu foarte bine că una dintre condiţii este ca stadioanele să fie pregătite la timp. Dacă arenele nu vor fi construite în timp util, nici Kievul, nici Varşovia nu vor vedea Euro-2012", a spus Platini.

În ultimele luni au crescut temerile referitoare la capacitatea celor două ţări (primele state fost comuniste care au primit acest drept) de a-şi respecta angajamentele, în special construirea stadioanelor şi renovarea infrastructurii în materie de transport sau hoteluri.

Tot în cadrul vizitei sale la Sofia, Platini a refuzat să comenteze recentele acuzaţii de corupţie, la nivelul arbitrilor din fotbalul polonez: "Nu sunt nici magistrat, nici poliţist, iar problemele domestice trebuie să-şi găsească soluţiile pe plan naţional şi nu la nivelul UEFA", a spus şeful forului fotbalului european.

Sursa: Mediafax

Citește și:
Gigi Becali l-a sunat pe Mircea Lucescu: „Când începuse cu boala. Asta i-am propus”
Nationala
Gigi Becali l-a sunat pe Mircea Lucescu: „Când începuse cu boala. Asta i-am propus”
Scandalizați în direct! » A costat 20 mil. €, bani publici, dar nu mai funcționează: „Merită să ne mai agităm?”
Superliga
Scandalizați în direct! » A costat 20 mil. €, bani publici, dar nu mai funcționează: „Merită să ne mai agităm?”
Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
Baschet
Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
Îi pun contractul pe masă să semneze cu FCSB: „Asta e propunerea noastră”
Superliga
Îi pun contractul pe masă să semneze cu FCSB: „Asta e propunerea noastră”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (2)
 •  13 Noiembrie 2008, 12:26

bai da puneti niste titluri de toata jena....pai e logic ca daca nu sunt gata, stadioanele, nu se joaca pe ele...ca doar nu joaca o miutza la o singura poarta.Sau vine fiecare suporter cu scaunu lui d-acas??

 •  13 Noiembrie 2008, 12:15

si finala se va juca pe podul pe care il vor construi la calafat da' sa-l faca mai lat ca sa nu se certe

Vezi toate comentariile (2)
Comentează