Articol de GSP - Publicat marti, 12 iunie 2012 00:00 / Actualizat luni, 11 iunie 2012 23:10
Ovidiu Ioaniţoaia, adică "domnul Ovidiu", e cu piciorul pe acceleraţie şi cu ochii după indicatoarele care-n Ucraina sînt la fel de dese ca şi oraşele. Unul la 100 de kilometri. "Ia vezi, mă Nanule, după Malitopol, care e următorul oraş important?". "Mariupol".
Din boxele Fordului răsună ritmurile formaţiei "Mondial", iar directorul Gazetei fredonează "iubireee, bibelouuu de porţelaaan...". Mai avem 3 ore şi 270 de kilometri pînă la Doneţk, asta înseamnă că am lăsat în urmă vreo 1.200. Plus o grămadă de întîmplări.
"Să trăiască Procesul etapei!"
Una tare de tot: cînd am ieşit din ţară, pe la Giurgiuleşti, imediat după Galaţi, pînă la graniţa cu Ucraina, am cunoscut, preţ de 3 kilometri, Republica Moldova. Un vameş al "fraţilor de peste Prut", cum ne place nouă să zicem, a salutat cu mîna la chipiu: "Să trăiăscă Procesul etapei!".
Omul are acasă posturile româneşti şi un chipiu gros şi înalt de o jumătate de metru. Verde. I-a rămas in minte imaginea omului şi a emisiunii care au revoluţionat prin anii '90 fotbalul la tv.
Piaţa neagră în faliment
La 6 fix, Fordul parchează în faţa hotelului. Ar mai fi o oră pînă la meci. Fugim la centrul de presă. Noroc că la ora asta nu mai e nimeni, iar ecusonul de acreditare se tipăreşte şi se-nţiplează în zece minute. Pe pajiştea de la " Donbass Arena" se cîntă la greu "Come on England". E clar, englezii sînt mai mulţi. Cîţiva ucraineni încearcă să-şi vîndă biletele, dar obţin pe ele cel mult preţul oficial. Sau nici atît.
Pe un tichet de 120 de euro, preţul oficial, un băiat îmbrăcat în maiou şi cu un steag al fostei URSS pe umeri, şi pe care l-aş lua ca bodyguard dacă-ş avea belele sau bani, încasează o mie de grivne. Adică vreo sută de euro. Englezii n-au bătut atîta amar de drum fără bilet, iar localnicii nu se despart de sute de euro nici pentru un Franţa - Anglia.
A meritat!
Intrăm pe "Donbass", arena ridicată de Rinat Ahmetov şi poleită în triumf de Mircea Lucescu. Da, englezii sînt ca acasă. Tribunele stadionului care te lasă mut sînt dominate de drapele albe cu roşu pe care scrie "Dover", " Southampton", "Newcastle". Sînt şi ale echipelor de club, fiindcă multe au denumirile oraşelor. "City Champions 2012" ori "CFC". Echipa campioană a Angliei şi campioana Europei.
Deşi sînt mai puţini, asta e clar, francezii cîntă tulburător "La Marseillaise". Chipul împietrit al lui Gerrard apare pe cele două tabele uriaşe din peluze. E un pic greşit, parcă sîntem pe "Wembley". Din mii de piepturi răsună "God Save the Queen" şi-ţi dai seama cu adevărat că 1.400 de kilometri lăsaţi în urmă pe refrenul lui "Iubire bibelou de porţelan", pe cele ale lui Joe Dasin, Ramazotti şi Gheorghe Dinică, au meritat din plin!
AICI ai cele mai atractive cote la Euro! Pariază pe Campionatul European şi cîştigă!
)
)
)
)
)
)
)
