REPORTAJ EXCLUSIV DIN UCRAINA Lvov: între bad english şi promisiuni pe ritm de jazz

A început numărătoarea inversă pînă la startul Euro 2012. "One year to go", proiectul de promovare a competiţiei, a fost lansat în Lvov, oraşul fost polonez, actual ucrainean. Acum 116 ani, aici s-a jucat primul meci de fotbal polono-ucrainean.

La turneul final de anul viitor, Lvovul va asigura, alături de Doneţk, Harkov şi Kiev, oficiile de gazdă din partea Ucrainei. Îşi propune să convingă, astfel, că e în stare să organizeze mari competiţii. Deşi încă n-a terminat stadionul şi a amînat construirea unui metrou, din cauza lipsei de fonduri, intenţionează să candideze pentru găzduirea JO din 2022.

"Naţionaliştii" de la căminul cultural
În faţa unui buchet de trandafiri verzui, cu steguleţe şi ecran pentru proiecţie, primarul Andrei Sadovîi şi-a cerut scuze în faţa jurnaliştilor din toată Europa pentru "bad english". A vorbit în ucraineană, spre enervarea ruşilor din sală. "Nişte naţionalişti, ăştia din Lvov! În toată ţara se vorbeşte ruseşte, la Doneţk, la Kiev, numai aici vorbesc ucraineană!", şuşoteşte o reporteriţă de la RIA Novosti.

Euro de sute de milioane
După Sadovîi, a vorbit şeful de comunicare, responsabil cu proiectul Euro 2012. La fel ca şi primarul, purta cămaşă cu mînecă scurtă, genul de croială şi imprimeuri bine vîndute în Obor. Omul arăta mai degrabă a responsabil cu recolta la hectar. Vorbea totuşi în engleză, dar înroşindu-se şi împiedicîndu-se în vorbe de parcă ar fi fost scos la tablă. Indica din cînd în cînd spre ecranul din spatele lui "90 la sută din patrimoniul UNESCO al Ucrainei se află în Lvov", "iată aeroportul renovat, pentru care s-au cheltuit peste 100 milioane de euro", "iată stadionul". Pe ecran au apărut nişte machete ca scoase din cutie. Preţul arenei de 33.400 de
locuri e un subiect mai spinos decît engleza primarului.

Greu, dar scump!
"One year to go" şi nu e gata încă. La început, în 2008, proiectul i-a fost încredinţat firmei Hochtief Construction, care a făcut şi Dnepr Arena. Preţul iniţial de 60 de milioane de euro trebuie să fie acoperit 25 la sută de primărie, 75 la sută de un investitor privat, care urma să-şi recupereze banii din dezvoltarea complexului comercial şi de agrement dezvoltat în jurul stadionului.

La scurt timp, Hochtief a cerut mai mult, 85 de milioane de euro, contractul a fost suspendat, iar lucrările au fost preluate de Austrian Alpine. Arhitectul Albert Wimmer a crescut şi el pretenţiile, pînă la 100 de milioane de euro. Lucrările au stagnat pînă a intervenit o corporaţie din bazinul Doneţk, ISD, cu un transport urgent de utilaje şi muncitori.

"Puteţi fotografia ce vreţi la Euro!"
"Am întîrziat, dar vom fi gata la timp. Noi ne ştim deadline-urile, le respectăm. Dacă aţi vedea şi voi deadline-urile, nu v-aţi mai face griji!". Primarul Sadovîi se simte încolţit. Transpiră ca şi subalternul său, congestionaţi ca nişte paznici de muzeu. Dacă dai la o parte blocurile comuniste din Lvov, zăreşti palate baroce.

Lvov chiar arată ca un muzeu (inclusiv autobuzele!), luat în custodie de sovietici, după Al Doilea Război Mondial. Jurnaliştii ruşi i-au luat la ţintă pe Sadovîi şi pe responsabilul cu întrebările. "Voi, presa, căutaţi numai scandal!", ar spune dacă ar lucra în fotbalul românesc.
Le-ar spune-o şi jurnaliştilor locali, care nu se lasă intimidaţi de festivităţi şi steguleţe. Le-ar răspunde, dar mai sînt de faţă şi oficiali UEFA. Aşa că iese porumbelul: "Nu e adevărat că au fost bruscaţi jurnalişti care făceau poze la stadionul în construcţie. Puteţi face ce poze vreţi, puteţi filma ce vreţi în timpul Euro 2012. Pînă atunci, vă punem la dispoziţie toate informaţiile de care aveţi nevoie".

Biletul universal
"Facem faţă provocărilor legate de securitate. Tocmai am avut un festival de jazz, cu peste o sută de vedete mondiale, şi n-au fost incidente!", argumentează primarul din spatele trandafirilor. Un bilet la meciurile din grupe pe care le găzduieşte Lvov va avea inclus în preţ şi transportul în comun. "Aşadar, cumpăraţi bilete!", îndeamnă Sadovîi. În pliantele de prezentare, şi-a pus o fotografie din tinereţe. Acum, după tirul presei de la Moscova şi de acasă, seamănă leit cu Rutger Hauer în mizerie. Să treacă şi anul ăsta!

Oraşul de la frontiera cu trecutul
Marele motiv de îngrijorare al ucrainenilor: stadionul din Lvov se află încă în stare de şantier

Macaralele nu se mişcă, dar pe şantierul Lvov Arena se munceşte. Supravegheaţi de paznici în uniforme de camuflaj, înarmaţi cu walkie-talkie, muncitorii bat cuie, sudează, tencuiesc. "Am avut şi muncitori germani!", se laudă şeful de şantier. Acum, pentru a termina arena care a înghiţit aproape o sută de milioane de euro, se bazează pe mîna de lucru locală.

Panicaţi de presă
Greu de imaginat că acest schelet de metal şi ciment se va umple cu mii de fani şi cu fotbal. Acolo unde ar trebui să fie iarbă, buldozerele nivelează pămîntul adus de basculante. Un grup de jurnalişti era exact ce le lipsea şefilor de lucrări. Se precipită cînd văd un reporter ieşit din rînd şi aproape îi mînă spre ieşire pe reprezentanţii mass-media. "Haideţi, n-avem prea mult timp!", spune inginerul. Oftează. Trebuie să le arate tot. Toate cele două niveluri. Oficialii de la UEFA pozează şi ei, discret, dar ferm. Documentează progresul construcţiei.

Aeroportul "zburător"
Acolo unde urmează să fie loje VIP se întind nişte cabluri, ca plantele carnivore. "Little time, little time!", ne zoreşte directorul. În noiembrie, ar trebui să fie inaugurat. Cinci luni pînă la "big time".

Primăria din Lvov şi partenerii strategici au investit peste 100 de milioane de euro şi în construirea unui aeroport nou, modern, de unde se efectuează zboruri transatlantice. Pînă acum, vechiul aeroport, o clădire cochetă, în galben de Schonbrun, culoarea Habsburgilor, era mai mult decît suficient. La fel ca stadionul, şi noul aeroport se află în stadiul de schelă, ciment şi macarale. Din
fericire, americanii nu vin la Euro.

Oraşul de la frontiera cu trecutul
Lvov trăieşte din amintiri la propriu. De dragul Euro 2012, simulează progresul

Cetate de graniţă, Lvov reprezintă o lume amestecată. Atît de amestecată încît, din poloneză, idiş, ucraineană şi ceva germană, a creat, în timp, propria lui limbă, "Gvara", un fel de esperanto vorbit şi înţeles numai şi numai aici. "Gvara" a ieşit treptat din circulaţie, după 1900, dar locuitorii din Lvov au rămas la fel de vorbăreţi. Poate şi din cauza cafelei pe care o consumă cu sfinţenie.

Dărîmat, ocupat, însîngerat
Ceea ce s-a construit în şapte sute de ani de prosperitate şi cultură s-a spulberat în mai puţin de zece ani, înainte şi după Al Doilea Război Mondial. Invazia nazistă i-a exterminat pe evreii şi "bolşevicii" din oraş. Apoi anexarea la URSS i-a scos din Lvov pe polonezi, obligaţi să emigreze. Ucrainenii s-au opus din răsputeri rusificării, de aceea are Lvovul eticheta de bastion naţionalist.

Dacă există vreun loc care trăieşte din amintiri, atunci ăsta e! Doar că sînt amintiri străvechi, de pe la 1250. Polonezi, evrei, ruteni, armeni, ucraineni au trăit aici, sub ocupaţie germană, austriacă, rusă. Aici s-a născut şi a creat Stanislaw Lem, un scriitor de SF, cel care-şi imagina, în "Solaris", o lume în care singura realitate e memoria.

Pădurea din mijlocul oraşului
Sovieticii au luat oraşul şi l-au gestionat ca pe un muzeu. Ca pe o sumă de clădiri, din care a fost evacuat sufletul. Există blocuri comuniste, fireşte, dar şi clădiri baroce, rococo, bazilici, sinagogi, castele şi, printre ele, parcuri cu arbori uriaşi. Lvovul pare un oraş în care pădurea cîştigă teren. Pentru a acoperi rănile trecutului sau urîţenia inscripţiilor moştenite de la URSS.

Poliţiştii, după facultăţi
Oraş de 300.000 de locuitori, cu tot cu zecile de mii de studenţi care-l populează semestrial, Lvov trăieşte din turism şi din bănci. Pentru Euro, fără să mai socotim construirea unui stadion nou-nouţ, a cheltuit peste 100 de milioane de euro ca să repare drumurile, cam tot atîta pentru aeroportul modernizat. S-au dat bani şi pentru 92 de autobuze şi 60 de troleibuze noi, pentru dublarea în caractere latine a inscripţiilor stradale, majoritatea cu litere slavone. Poliţiştii fac cursuri intensive de limbi străine, la fel chelnerii (care primesc cu 20 la sută în plus la salariu, spor de poliglot) şi şoferii de taxi. Îi instruiesc studenţii de la facultăţile de profil.

Tricolori, beţi cafea?
În cazul în care tricolorii se califică la Euro şi ar juca la Lvov, e posibil ca oraşul să nu fie exact pe gustul lor. Deoarece are un adevărat cult al cafelei, sînt cafenele la fiecare colţ de stradă şi un festival al cafelei în fiecare vară. Se spune că fiecare lvovian bea cel puţin o ceaşcă de cafea pe zi. Asta nu înseamnă că nu bea şi altceva, însă cafeaua reprezintă tradiţia comună a celor cinci etnii din oraş. Cafeaua şi "chokoliada".

50 de festivaluri au loc anual în Lvov
89% dintre locuitorii din Lvov sînt ucraineni