INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  TRICOLORI.RO

Sandu: "Dacă Piţurcă renunţă în 2010, vom aduce un antrenor străin"

Articol de GSP - Publicat luni, 23 iunie 2008 00:00

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat că dacă selecţionerul Victor Piţurcă nu îşi va dori să continue la cârma "naţionalei" şi după 2010, când îi va expira contractul, se gândeşte la aducerea unui antrenor străin după modelul Rusiei şi Greciei

"Eu nu cred că s-a gândit să renunţe şi bine face. Dacă în 2010 renunţă, atunci poate ne gândim şi la un antrenor străin. Până atunci, cred că Victor Piţurcă e un antrenor de echipa naţională foarte bun. Faptul că în primele două meciuri ne-am comportat bine şi foarte bine, e un semn bun. Piţurcă rămâne până în 2010. Hiddink e un antrenor mare, care a făcut performanţe, un antrenor scump, dar deocamdată federaţia nu îşi permite acest lucru", a spus Sandu.
Acesta a mai declarat că Victor Piţurcă a fost mâhnit după eliminarea de la Euro, dar era totuşi mulţumit că nu a pierdut primele două meciuri: "Piţurcă era supărat. Era mulţumit că a avut două puncte cu campioana mondială şi vicecampioana mondială, dar era supărat că nu a mers mai departe. A trecut pe lângă o mare performanţă".

Citește și:
„Doi sunt deja rezolvați. Mai aduc 3!” » Gigi Becali a stabilit transferurile, după 2-1 cu Rapid: „O să se înmoaie agentul lui”
Superliga

„Vreau să mă operez” » Florin Tănase le-a comunicat deja decizia celor de la FCSB. Cât va lipsi

Ce nu i-a spus nimeni lui Gâlcă
Opinii
Ce nu i-a spus nimeni lui Gâlcă
„Băi Bîrligea!” » Gigi Becali i-a răspuns prompt golgheterului, după protestul din FCSB - Rapid: „Ce nu știe el...”

EXIT din România - Unul dintre cele mai mari branduri premium elvețiene a închis firma locală
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”

Comentarii (13)
 •  23 Iunie 2008, 23:26

pai da!un antrenor strain e cam scump!!!!!!!cum ati putea voi altfel sa aveti salariile alea astronomice?de ce sa va scadeti voi veniturile?

 •  23 Iunie 2008, 22:34

da nu!!! ca sa ai pe cine sa mai dai vina!!! si lo mai lalai vreo cativa ani la federatie

 •  23 Iunie 2008, 22:01

Cred ca tactic romania a fost asezata in teren perfect, nu avem forta ofensiva, doar cu Mutu ce sa faci? oricum nu e vina lui pitzi si nici a jucatorilor, nu au valoare de mai mult, iar altii mai buni nu avem. Bravo pentru felul in care ati luptat!!!

Vezi toate comentariile (13)
Comentează