INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  SPECIAL

Vara celor şapte puşti » Portretul fotbaliştilor U23 pentru care urmează turneul exploziei sau al confirmării

Mario Balotelli ar putea exploda la acest turneu
Mario Balotelli ar putea exploda la acest turneu

Articol de GSP - Publicat marti, 05 iunie 2012 00:00 / Actualizat luni, 04 iunie 2012 20:34

17% din fotbaliştii prezenţi în Polonia şi Ucraina nu depăşesc 23 de ani: 63 de jucători printre care aşteaptă noile stele ale continentului sau valori al căror statut de vedetă poate fi întărit de turneul final.

La Euro 2004, golgeterul competiţiei a fost cehul Baros, la doar 22 de ani. La Euro 2008, cel mai bun marcator al finalistei Germania a ieşit Podolski, care abia împlinise 23 de ani. Pentru titlul de rege-junior în vara lui 2012 se luptă 7 fotbalişti care valorează, împreună, peste 100 de milioane de euro şi pe umerii cărora stau speranţele unor "naţionale" de tradiţie.

MARIO BALOTELLI (Italia)
Testul maturizării pentru "Super Mario"
Cu 17 goluri în 32 de apariţii pentru Manchester City în acest sezon, neastîmpăratul Mario Balotelli vine la Euro într-o postură inedită: Italia trăieşte vremuri tulburi şi aşteaptă de la el o maturizare bruscă. Atacant de careu, la 1,90 m, Balotelli trebuie să dea randament maxim şi să tragă prin aportul său ofensiv o "naţională" în reconstrucţie.

Pînă acum, răsfăţatul cu origini ghaneze a bifat doar 8 meciuri la "naţională", reuşind un singur gol. Ajutat de Cassano în avanposturi şi de pasele lui Pirlo sau Montolivo, Balotelli poate cuceri definitiv în iunie statutul de star.

Vîrstă: 21 ani. Post: atacant. Şanse la titularizare: 85%. Cotă: 30 milioane euro*
potrivit transfermarkt.de

491210-oxalde.jpgAlex Oxlade-Chamberlain /(Anglia)
Revelaţie la 17 ani şi 10 luni
Abia în august îşi va sărbători majoratul Alex Oxlade-Chamberlain, juniorul lui Arsenal care a explodat în acest sezon. Fiul fostului internaţional englez Mark Chamberlain poate aduce sclipirea în jocul Angliei, o "naţională" care găseşte din ce în ce mai greu o formulă reprezentativă în condiţiile numărului mare de străini din Premiership. Deşi are doar 2 selecţii pentru Anglia, mezinul trupei e considerat drept revelaţia anului în fotbalul britanic.

Vîrstă: 18 ani Post: extremă stînga Şanse la titularizare: 70% Cotă: 10 milioane euro

Alan Dzagoev (Rusia)
Steaua din Beslan491207-dzaguev.jpg
Născut în Osetia de Nord, Alan Dzagoev a strîns pînă azi nu mai puţin de 148 de meciuri pentru ŢSKA Moscova, înscriind de 35 de ori! Liderul precoce al ruşilor e un mijlocaş ofensiv cu viteză şi execuţii tehnice remarcabile, versat în Liga Campionilor şi în 20 de partide pentru "naţională". Fotbalist de ambele picioare, Alan e cheia de la centrul terenului pentru echipa lui Advocaat, iar parcursul Rusiei depinde enorm de forma lui la acest turneu.

Vîrstă: 21 ani Post: mijlocaş Şanse la titularizare: 95% Cotă: 16 milioane euro

491208-eriksen.jpg Christian Eriksen (Danemarca)
Urmaşul lui Laudrup
Cel mai tînăr fotbalist prezent la CM 2010, talentul anului în Olanda (2011) şi cel mai bun jucător danez anul trecut: Christian Eriksen e vîrful de lance al generaţiei sale şi exponentul Danemarcei la Euro. Ajax a plătit un milion de euro celor de la Odense cînd Eriksen avea 16 ani şi l-a transformat pe mijlocaş în om de bază la "lăncieri": 44 meciuri în acest sezon pentru cel care la 20 de ani şi 4 luni e deja dublu campion al Olandei!

Vîrstă: 20 ani Post: mijlocaş Şanse la titularizare: 90% Cotă: 13 milioane euro

Jordi Alba (Spania)
Omul total în flancul stîng491205-alba.jpg
Singurul fotbalist al Valenciei din lotul Spaniei este Jordi Alba, favorit la postul de titular în stînga defensivei iberice. Născut în Catalunia, fotbalistul e o piesă de bază la club, în angrenajul lui Emery, reuşind să rezolve sclipitor fazele de tranziţie în banda stîngă, atît ca mijlocaş, cît şi ca fundaş clasic. Cei mai mulţi îl văd pe Jordi Alba drept noul Capdevila în echipa campioană europeană en titre.

Vîrstă: 23 ani Post: fundaş stînga Şanse la titularizare: 95% Cotă: 10 milioane euro

491204-szczesny.jpg Wojciech Szczesny (Polonia)
Îngerul polonez

Titular în poarta lui Arsenal pe durata acestui sezon, Wojciech Szczesny e cel mai tînăr portar de la Euro sigur de titluarizare. Cu un procentaj de 34% în privinţa meciurilor fără gol primit în Anglia, goalkeeperul Poloniei calcă pe urmele tatălui său, Maciej, gardian al "naţionalei" în anii '90. Este cotat în Top 15 al celor mai scumpi portari din lume şi a fost lăudat de Oliver Kahn după ce în amicalul cu Germania (2-2, septembrie 2011) a reuşit 8 parade incredibile!

Vîrstă: 22 ani Post: portar Şanse la titularizare: 95% Cotă: 12 milioane euro

Thomas Muller (Germania)
Natural born goalscorer491209-mueller.jpg
Văzută drept una din marile favorite ale turneului final, Germania are un lot de 23 de fotbalişti din care 12 sînt sub 23 de ani! Alături de Schurrle, Reus sau Gundogan, cu şanse destul de mici la titularizare, Thomas Muller pare favorit între tineri să prindă cele mai multe minute pe teren. Omul de ofensivă al lui Bayern Munchen are, în ciuda vîrstei fragede, 158 de meciuri şi 50 de goluri la echipa de club, iar pentru "naţională" a reuşit 10 goluri în 27 de apariţii. Golgeter al Mondialului sud-african, Muller aşteaptă să cucerească laurii şi la nivel continental.

Vîrstă: 22 ani Post: mijlocaş Şanse la titularizare: 70% Cotă: 35 milioane euro

Alţi fotbalişti U23 de urmărit la Euro
Ninis: Grecia
K. Papadopoulos: Grecia
Necid: Cehia
L. de Jong: Olanda
Gotze: Germania
Badstuber: Germania
Javi Martinez: Spania
Rakistky: Ucraina
Yarmolenko: Ucraina
Welbeck: Anglia
Walcott: Anglia

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (4)
andreicukapp
andreicukapp  •  05 Iunie 2012, 09:32

Castiga un tricou cu Milan! Intra pe www.forzamilan.ro si voteaza!

alpin
alpin  •  05 Iunie 2012, 08:24

Are balta peste!!! Doar ca balta e prin alte parti...

biancorossi
biancorossi  •  05 Iunie 2012, 06:12
Postat de biancorossi pe 05 Iunie 2012, 06:11

dzagoev, jordi,de jong si gotze sunt preferatii mei. dzagoev a facut show in italia -rossia 0-3.

numai cu astia 4 orice club din Ro este campioana 5 ani. numai ca te-ar costa la vreo suta de bulioane fragede...))))

Vezi toate comentariile (4)
Comentează