INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  ITALIA - CROAŢIA 1-1

VIDEO X factor » Squadra azzurra nu scapă de 1-1, cel mai frecvent scor la Euro

Mandzukici înscrie la prima mare ocazie a croaților, care evită primul eșec în ultimii 70 de ani contra Italiei // Foto: Reuters +2   FOTO
Mandzukici înscrie la prima mare ocazie a croaților, care evită primul eșec în ultimii 70 de ani contra Italiei // Foto: Reuters

Articol de - Publicat vineri, 15 iunie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 15 iunie 2012 00:31

Ca şi în derbyul cu Spania, Italia lui Prandelli a jucat ofensiv, a deschis scorul, însă nu a reuşit să ucidă meciul în prima repriză. S-a retras după pauză şi croaţii n-au iertat!

Italiei nu i-a fost de ajuns o repriză bună ca să supună ieri Croaţia. S-a mulţumit cu avantajul efemer de la pauză şi a plătit la Poznan suficienţa şi unica eroare defensivă cu a doua remiză în grupă (1-1).

VIDEO: Vezi aici golurile!

Nici o surpriză tactică la Poznan. Prandelli n-a cedat tentaţiei de a-l schimba pe Balotelli cu Di Natale, avînd nevoie de un vîrf robust să spargă defensiva croată, iar Bilici a mizat pe formula cu Irlanda. Şi Mario a intrat mult mai concentrat în meci. S-a înşurubat bine în careu (3), însă a tras la o palmă de bară sau Pletikosa i-a boxat şutul central cu şpiţul (16).

Italia arestează mingea. Nu e mai precis nici Marchisio în a nimeri vinclul de la distanţă. Croaţii insistă pe flancul lui Giaccherini. Srna şi Rakitici îi produc emoţii lui Buffon cu centrări periculoase, dar "turnurile" Mandzukici şi Jelavici sînt bine păzite.

Execuţie pirlotehnică
Azzurrii iau tot oxigenul. Cassano nu prinde diagonala fericită din unghi închis, apoi Pletikosa are un reflex de portar de handbal la ocazia lui Marchisio! Se predă imediat la superexecuţia lui Pirlo la colţul scurt (primul gol din lovitură liberă la Euro!), traiectoria fiind desenată cu rigla şi compasul. 1-0, logic, într-o repriză în sens unic, reflectată şi de cifre. 56% posesie, 11-3 la şuturi la poartă, 4-1 la cornere.

Înscrie Mario, croatul!
Croaţii lasă prudenţa la vestiare şi Modrici, şut "peste", dă semnalul revenirii. Italienii oferă destul de uşor cornere şi se retrag discret, respingînd baloanele plouate în careul lui Buffon. Acceptă forcingul advers şi aşteaptă contraatacul prielnic. Păguboasă alegere.

Viteza scade şi, la prima greşeală a lui Chiellini, care-l ţine în joc şi-l scapă din marcaj pe Mandzukici!, alb-roşiii egalează. Mario, nu Balotelli! (abia ieşise), loveşte a treia oară la Euro, cu ajutorul barei: 1-1. Italia trebuie s-o ia de la capăt, dar e în criză de timp şi idei, deşi intrase Di Natale.

Toto n-a avut nici o ocazie, iar "furnica" Giovinco era prea fragil pentru războiul greilor. Croaţilor le convenea remiza şi nimic nu s-a mai schimbat. Italia e condamnată să sufere pînă la capăt pentru calificare. Trebuie să bată Irlanda, sperînd în ajutorul spaniol.

Bilici acuză arbitrajul
Bilici s-a plîns de prestaţia englezului Webb. "Poate că nu sînt obiectiv, dar la o intervenţie la Jelavici a fost penalty clar, la fel cum nu trebuia dată lovitură liberă la golul lui Pirlo. Arbitrul a ajutat Italia. Este greu să joci contra lor, dar în a doua repriză am jucat extraordinar. Nu-s aici însă să creez polemici", a spus selecţionerul croat. N-a pomenit nimic de faza în care Di Natale e oprit eronat la centru pentru ofsaid!

494466-caseta-italia-croatia-1-1.jpg

ALTE ŞTIRI DESPRE MECI:

Preşedintele a dat 2-0
Şeful statului croat era foarte optimist înaintea partidei, pronosticînd a doua victorie a trupei lui Bilici. "Batem cu 2-0. Sper să fiu mai precis acum, pentru că ultima dată cînd am indicat un scor, la meciul cu Irlanda, am mers pe 3-0 şi am greşit puţin", le-a declarat jurnaliştilor preşedintele Ivo Josipovici.

L-a mîngîiat pe Balotelli!
Cassano continuă să facă atmosferă în lotul azzurrilor. Atacantul italian l-a enervat pe Balotelli, căruia i-a pus mîna pe fund, în timp ce urcau scările spre avion (foto 2), sub privirile uimite ale unui operator de trafic. Mario s-a uitat urît în spate, apoi ambii au început să rîdă în hohote. Cassano a provocat un scandal în ţară după ce a declarat că "sper să nu fie homosexuali în echipă, dar e problema lor".

Furie de Zagreb la Euro
Partida a fost întreruptă de două ori din cauza petardelor pornite din galeria croată şi aterizate în jumătatea italienilor. Prima oară, în minutul 55, cînd " squadra azzura" conduce dar jocul elevilor lui Bilic începuse să împingă Italia în defensivă. Deşi crainicul arenei a avertizat în croată suporterii, la golul egalizator al lui Mandzukic fanii croaţi au recidivat: fumul a învăluit gazonul iar petardele au apărut din nou! Galeria Hrvatska a fost cea care a dominat atît numeric, cît şi sonor, stadionul.

AICI GĂSEŞTI tot ce trebuie să ştii despre Euro 2012, într-un spectaculos modul oferit de gsp.ro în parteneriat cu AFP. Program, loturi, CV-urile tuturor jucătorilor, statistici complete, totul într-o prezentare de excepţie, în exclusivitate pentru cititorii gsp.ro!

Acesta e locul cel mai potrivit pentru a face bani din pariuri. Cele mai importante informaţii, cele mai interesante pariuri, cele mai tari cote! Citeşti, pariezi şi cîştigi cu ponturile noastre!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (8)
cetateanu
cetateanu  •  15 Iunie 2012, 12:32

Italia a jucat cel mai frumos fotbal de la Euro pana acum. A deschis scorul si cu Spania si cu Croatia. Dar pana nu revine Barzagli in centrul apararii o sa fie dificil cu De Rossi acolo. Plus ca nici Balotelli nu reuseste sa inscrie. Poate ca era mai potrivit Quagliarella sau Matri. Oricum, echipa joaca.

unmaker
unmaker  •  15 Iunie 2012, 09:21
Postat de lucianfocus pe 15 Iunie 2012, 05:28

italia o sa faca egal si cu irlanda..cel mult :)) deci se duce acasa ..slaba echipa..

adevarat...nu mai este echipa de acum cativa ani...dar e totusi peste irlanda si nu cred ca o sa fie o problema pt ei...ramane de vazut

unmaker
unmaker  •  15 Iunie 2012, 09:19
Postat de marius0208 pe 15 Iunie 2012, 07:10

Eu zic ca mai degraba Italia e avantajata de egal. Croatia joaca cu Spania si e greu de crezut ca vor face mai mult de 4 puncte. Italia joaca cu Irlanda si, cel mai probabil, vor face 5 puncte.

asa zic si eu

Vezi toate comentariile (8)
Comentează