Articol de Theodor Jumătate - Publicat marti, 07 iunie 2016 00:00
Patrice Evra, 35 de ani, veteranul de la Juventus, le-a dezvăluit francezilor ce se poate întâmpla "dacă nu vom trage toți împreună pentru tricoul albastru".
Pe 12 iulie 1998, în noaptea în care les Bleus cucereau titlul mondial, după 3-0 în fața Braziliei, un adolescent sărbătorea pe Champs Elysees. Era Patrice Evra.
"Aveam 17 ani, mă pregăteam să plec în Sicilia, la primul meu club, Marsala. A rămas de atunci o fotografie cu mine agitând un steag și râzând cu gura până la urechi. Aș vrea să retrăiesc acea fericire. Și nu-mi pot încheia cariera fără să câștig un trofeu cu Franța", a mărturisit fundașul stânga în vârstă de 35 de ani într-un interviu din Le Journal du Dimanche.
"M-au ghilotinat, m-au crucificat"
Evra a trăit însă printre "cocoși" durerea, tristețea, tot așteptând bucuria maximă. La Mondialul din 2010, el era căpitanul în clipa când întreg lotul a intrat în grevă împotriva selecționerului Domenech, refuzând să mai coboare din autocar pentru antrenament în cantonamentul din Africa de Sud.
Atunci, a fost suspendat 5 meciuri de la "națională". "Am revenit mai puternic. S-a scris că am fost resuscitat, dar nu sunt de acord, pentru că asta ar fi însemnat că am murit. Oricum, pe Evra l-au îngropat, l-au dezgropat, l-au ghilotinat, l-au crucificat...".
"Nu vreau să vând vise"
Acum, la Clairefontaine, înaintea debutului de la Euro cu "tricolorii", apărătorul afirmă: "Nu vreau să vând vise, declarând că vom câștiga turneul final. Însă jucăm cu acest țel. Și am încredere. Când tragem toți împreună pentru tricoul albastru, suntem greu de învins". În același timp, Evra avertizează: "Dacă unul singur dintre noi va face pe starul, vom intra direct în zid".
"La atentate, aveam impresia că sunt într-un film"
Anul trecut, pe 13 noiembrie, Patrice Evra era pe teren (Franța - Germania 2-0) când au explodat primele două bombe lângă Stade de France, în seara atentatelor care au făcut 130 de victime. "La fiecare deflagrație, eu eram la minge. Mai întâi, am crezut că e vorba de o petardă. Apoi, am simțit un ușor suflu. La sfârșit, ni s-a vorbit de asaltul terorist. Aveam impresia că sunt într-un film", a declarat Evra. "Acum nu mi-e frică, însă va fi un turneu apăsător".
"Aș fi suportat presiunea mediatică pentru Benzema"
Evra suferă că Benzema nu e în lotul pentru Euro. "Dacă ar fi fost convocat Karim, aș fi suportat presiunea mediatică pentru el", a afirmat fundașul stânga, explicând cum acționează selecționerul: "Când ceva riscă să afecteze grupul său, fie și cu unu la sută, Deschamps taie în carne vie. Benzema a plătit, a fost sancționat".
"Există o amenințare teroristă clară"
Duminică seară, Francois Hollande i-a vizitat pe jucători la cantonamentul de la Clairefontaine, cinând și discutând cu ei câteva ore. "Oricare ar fi originile voastre, aspirațiile personale, voi sunteți Franța. Voi reprezentați Franța, iar Franța e în spatele vostru", le-a spus președintele, ca răspuns la acuzațiile de rasism ce au planat asupra "naționalei".
Tot duminică, Hollande, care a primit tricoul albastru cu numărul 24, a declarat la France Inter: "Există o amenințare teroristă clară. Dar avem toate mijloacele pentru a o combate". Potrivit Le Parisien, un Euro cu probleme ar fi catastrofal pentru Hollande înaintea alegerilor din 2017.
Lizarazu votează pentru Payet
Dacă Deschamps mai are doar un singur semn de întrebare, cine va fi aripă stângă (Payet sau Martial), Bixente Lizarazu încearcă să-l ajute pe selecționer în articolul său din L'Equipe: "Eu votez pentru Payet. Dacă meciul de vineri va fi închis, se poate întâmpla, având în față apărarea cea mai bună din preliminarii, controlarea perfectă a loviturilor libere, pe lângă tot ceea ce știe Payet să facă în joc, poate fi extrem de prețioasă".
"Putem incomoda Franța"
Într-un interviu din L'Equipe, Viorel Moldovan a observat: "Franța pleacă în atac, iar jucătorii, inclusiv fundașii laterali, își părăsesc pozițiile, lăsând spații în apărare. Acolo trebuie profitat".
Secundul lui Iordănescu a mai spus: "Cheia va fi la mijloc. Dacă vom câștiga duelurile, dacă vom fi agresivi, vom expune mai puțin apărarea. Încercăm să ne regăsim rigoarea în organizarea defensivă". Concluzia? "Putem incomoda Franța. Avem viteză în față".
"Prietenii îmi spun că am devenit un robot. Cu cât câștig mai multe trofee, cu atât le sărbătoresc mai puțin. Sunt doar o mașină de ridicat cupe"
Patrice Evra"Mă voi opri doar în clipa în care țara mea îmi va spune: «Ajunge, bătrâne! Odihnește-te! Nu mai avem nevoie de tine!»"
Patrice Evra"Refuz să continui doar pentru a bate recorduri. Vreau să rămân performant, ca Giggs, Zanetti sau Maldini"
Patrice Evra
5 turneefinale de CE și CM are Patrice Evra, 73 de selecții pentru "naționala" Franței
21 de trofeeare Evra în 18 ani de carieră, la AS Monaco, Man. United și Juventus