Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 09 iunie 2021 11:17 / Actualizat miercuri, 09 iunie 2021 11:56
ALARMĂ în lotul Spaniei pentru EURO 2020. Diego Llorente s-a infectat și el cu COVID-19, după primul caz al lui Sergio Busquets. Selecționerul mai are timp doar până sâmbătă seară să-i schimbe.
Și Spania a făcut scor la Leganés cu un sparring partner modest (4-0 contra Lituaniei), încheind preparativele pentru Euro 2020.
Însă știrea care a ridicat gradul de alertă în tabăra fostei duble campioane europene este că virusul a mai atins un jucător! Deși la testele făcute luni, toată lumea ieșise negativ.
După Sergio Busquets, izolat deja de restul lotului, s-a infectat și Diego Llorente, iar Luis Enrique se teme ca în zilele următoarele focarul să nu se extindă.
Selecționerul nu mai are decât până sâmbătă la ora 22:00 ocazia să-i schimbe.
Încă un caz pozitiv pentru Spania și e focar!
Fanii îi cer lui Luis Enrique, în sondajul publicat de Marca, în proporție de două treimi, să renunțe la cei doi bolnavi.
Dacă până marți impresia era că se va aștepta în privința căpitanului, în cazul celălalt, nefiind vorba despre un fotbalist esențial, este probabil să se decidă excluderea din lot și înlocuirea cu Raúl Albiol, chemat de urgență în cantonament.
Pentru Busi, soluțiile ar fi Zubimendi, Carlos Soler, Fornals, Brais Mendez. Dacă mai apare un pozitiv, potrivit protocolului spaniol, ar fi în pericol deplasarea la Sevilla pentru debutul cu Suedia!
Și Svanberg, infectat
UEFA aplică și la acest turneu regula din toate competițiile pe care le organizează, cu 13 jucători apți pentru a putea disputa meciul. Oricum, nici adversarii de luni pe La Cartuja nu stau mai grozav.
E egalitate înaintea startului. Deocamdată. Pentru că și scandinavii au mai anunțat marți un pozitiv. Lui Dejan Kulusevski i s-a alăturat pe listă și Mattias Svanberg, mijlocașul Bolognei.
„Dejan s-a plâns de unele simptome de răceală și am avut surpriza să aflăm că are coronavirus", a explicat medicul naționalei, Anders Valentin.
Extrema lui Juventus a mers deja în carantină și nu va fi substituit, în timp ce echipa s-a mutat la Goteborg. Acolo, s-a făcut o nouă serie de teste și a „picat" și Svanberg!
Timp de șapte zile, selecționata lui Andersson nu trebuie să ia contact cu nimeni dinafară și a adoptat restricții severe la deplasare și în pregătire! Kulusevski ar putea reintra în cărți, totuși, pentru cea de-a doua partidă a grupei.
Alte știri despre EURO 2020:
Macedonia de Nord s-a antrenat pe stadionul din Ghencea » Cum s-a prezentat gazonul
Delegația Ucrainei a ajuns la București! Imagini cu naționala lui Shevchenko
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”