Articol de GSP - Publicat miercuri, 16 iunie 2021 08:39 / Actualizat miercuri, 16 iunie 2021 11:24
Basarab Panduru a comentat scandalul de la meciul de la EURO 2020 organizat la București, dintre Austria și Macedonia de Nord.
- CONTEXT: GSP a dezvăluit luni că foștii mari internaționali ai României au primit bilete din partea Federației la tribuna a II-a, la meciul Austria - Macedonia de Nord 3-1, în vreme ce angajați ai FRF, în frunte cu Mihai Stoichiță, Bodescu și Radu Vișan, au văzut confruntarea din zona VIP a Arenei Naționale.
- Acolo a luat loc aproape toată crema politică de azi: Orban, Barna, Bode, Aurescu, Dâncu, lângă care a stat și procurorul-șef al DNA.
Fostul internațional este de părere că Federația Română de Fotbal a planificat totul, dar spune că dacă s-ar fi dus la meci, nu s-ar mai fi revoltat din cauza zonei din stadion în care a primit bilet.
„Dacă mă duceam, mai comentam? Iau biletul, văd unde îl primesc şi mă duc acolo. După mai comentez sau nu? Văd meciul şi după spun «Vai, unde m-ai trimis?»”, a spus Panduru la TV Telekom Sport.
Ulterior, fostul jucător i s-a adresa lui Dan Udrea, moderatorul emisiunii de la Telekom Sport și jurnalistul care a semnat în Gazeta Sporturilor articolul cu dezvăluirile despre scandalul biletelor. Panduru e convins că nu s-ar fi schimbat nimic pentru următorul meci dacă GSP.ro nu ar fi dezvăluit totul.
„Eu cred că ei au fost trimişi acolo cu intenţie! Asta era gândită de la început. Acum, aud că la următorul meci îi trimit la tribuna I. FRF a ştiut ce face! Dacă voi tăceați, nu se schimba nimic”, a adăugat Panduru.
Mai mare umilință a românilor nu cred că există în țara asta. Să îi pui tu pe Hagi și Popescu, care au jucat la Real și Barcelona, pe Dorinel, care a bătut recordurile de meciuri la echipa naționala, să îi pui tu la inelul 3. Domne, nu știu cine s-a ocupat de asta, dar o umilință mai mare nu am trăit la nivelul fotbalului. Daca eu eram în stadion, luam niște haine și le dadeam foc acolo. Invitarea acestor personalități politice nu e greșită, ai nevoie de ei, dar lângă ei e obligatoriu să stea valorile fotbalistice
- Dumitru Dragomir, fost președinte LPF, la Pro X
Era normal ca șefii de guverne sau unii oficiali din administrație să stea alături de reprezentații UEFA. Am stat și eu acolo, dar undeva mai în dreapta, nu în centru. Acum nu mai există diferențe între Tribuna 1 și Tribuna 2, sunt aceleași facilități. Unde au luat loc Hagi, Gică Popescu și ceilalți a stat și Țiți Dumitriu și Vlad Munteanu, Țiți Dumitriu sau alți angajați ai Federației
- Mihai Stoichiță, director tehnic FRF
VIDEO Cosmin Contra, declarații după ce a fost prezent la antrenamentul Ucrainei
Citește și:
EXCLUSIV Mircea Sandu: „Dacă Hagi ar fi stat la VIP, pe Burleanu cine îl mai băga în seamă?”