Articol de Aurelian Botezatu - Publicat marti, 18 iunie 2024 09:16 / Actualizat marti, 18 iunie 2024 10:36
Jucătorii și selecționerul Gareth Southgate vor împărți o primă totală de 16 milioane de euro în cazul în care vor deveni campionii Europei.
Anglia a plecat cu dreptul la Euro 2024, 1-0 cu Serbia și se pregătește pentru al doilea meci din grupă, cel cu Danemarca, din 20 iunie. Ținta jucătorilor lui Gareth Southgate este însă titlul, pe care acum trei ani, în finala disputată pe Wembley, l-au ratat la penalty-uri, în fața Italiei.
Jucătorii vor împărți o primă totală de 11,3 milioane de euro
Dacă și-l vor adjudeca în Germania, Federația de la Londra este gata să-i răsplătească generos. Astfel, Harry Kane, Jude Bellingham & Co vor primi în jur de 11,3 milioane de euro din cele 28 de milioane de euro pe care le-ar primi Asociația Engleză de Fotbal (FA).
Asta înseamnă că fiecare dintre cei 26 de jucători din lot ar urma să încaseze aproximativ 436.000 de euro. Ca o comparație, liderii primelor la Euro 2024 sunt francezii, cu 470.000 de euro de căciulă în cazul unui triumf. Iar pe locul trei vin nemții, cu câte 400.000 de euro.
Gareth Southgate va câștiga cel mai mult în cazul unui triumf la Euro 2024: 4,7 milioane de euro
Dar cel mai mult ar încasa selecționerul Gareth Southgate - dezvăluie tabloidul The Sun. El ar urma să încaseze nu mai puțin de 4,7 milioane de euro dacă reprezentativa Albionului scrie istorie la turneul final din Germania.
Per total, ar fi vorba de 16 milioane pentru jucători și antrenori. Ceea ce ar însemna pentru englezi un nou record! Înainte de Cupa Mondială din 2022, acestora li s-au promis 15,3 milioane de euro.
Jucătorii și antrenorii și-ar putea dona bonusurile de la Euro 2024
The Sun mai scrie că este posibil ca niciun ban să n-ajungă în conturile jucătorilor. În 2021, vicecampionii europeni și-au donat întregul bonus autorității sanitare NHS!
După meciul cu Danemarca, programat pe 20 iunie, la Frankfurt, englezii vor încheia grupa la Koln, pe 25 iunie, împotriva Sloveniei.