Articol de Daniel Scorpie - Publicat marti, 16 iulie 2024 18:06 / Actualizat marti, 16 iulie 2024 23:01
Gareth Southgate (53 de ani), care a renunțat după opt ani la postul de selecționer al Angliei, și-ar putea găsi rapid alt contract. Daily Mail dezvăluie că antrenorul ar fi în discuții pentru a lucra ca analist: „ITV caută un expert și cei de acolo sunt mari fani ai lui Southgate”. Gareth își va lua o pauză și ar debuta în septembrie la meciurile cu Irlanda și Finlanda din Nations League.
Gareth Southgate și-ar putea găsi o slujbă mai repede decât vor reuși cei de la federația engleză, pe care i-a refuzat și n-a vrut să-și prelungească până după CM 2026 acordul valabil până la finele acestui an, să-i găsească un înlocuitor.
Antrenorul de 53 de ani, care a plecat, ținându-și practic promisiunea făcut înaintea Euro 2024 („dacă nu iau titlul probabil că nu voi mai continua, este ultima mea șansă"), are deja, la puține ceasuri după mesajul oficial de 331 de cuvinte postat pe Instagram, prima ofertă. Daily Mail a dezvăluit azi de unde vine și de când intră în vigoare!
Southgate ar putea analiza următoarele jocuri ale Angliei!
Nu este vorba despre o echipă de club sau despre o altă reprezentativă, cum ar fi fost de așteptat, având în vedere rezultatele obținute pe banca tehnică a Albionului, ci de o altă perspectivă a fotbalului. Tabloidul britanic scrie că Southgate este curtat de un cunoscut post de televiziune pentru a fi analist.
„ITV caută un expert și cel ce se ocupă de găsirea tehnicianului potrivit este un mare fan al lui Gareth". Acesta nu va intra în pâine însă prea curând, dacă va accepta ideea și dacă îi vor conveni condițiile financiare (la națională primea 5,8 milioane de euro net anual).
Southgate i-a anunțat că are nevoie de vacanță și apoi de o perioadă de pauză, dar este posibil să înceapă din toamnă, chiar cu meciurile din Nations League, cu Irlanda și Finlanda, programate pentru naționala Angliei pe 7 și 10 septembrie.
Am avut privilegiul să conduc un grup de jucători mari în 102 meciuri. Fiecare dintre ei a fost mândru să poarte cei trei lei pe tricou și au fost o mândrie pentru țara lor în multe feluri. Echipa pe care am dus-o în Germania este plină de tinere talente interesante și poate câștiga trofeul la care visăm cu toții
- Gareth Southgate, fost selecționer Anglia
Director executiv FA: „Aportul lui Southgate, de neegalat"
Directorul executiv al FA, Mark Bullingham, regretă despărțirea de Southgate: „Ne uităm înapoi cu mândrie la perioada în care Gareth a fost în funcție. Contribuția la fotbalul englez, inclusiv un rol semnificativ în dezvoltarea jucătorilor și schimbarea culturală, a fost de neegalat.
Am fost atât de aproape să câștigăm Euro 2020 la Londra și să oferim primul trofeu pentru echipa noastră masculină în peste 50 de ani. Și am fost iar atât de aproape duminică, la Berlin". Oficialul federației i-a oferit încă doi ani de contract, însă Gareth a spus pas.
Sunt mândru să fiu englez și a fost onoarea vieții mele să joc pentru Anglia și apoi să conduc Anglia de pe bancă. A însemnat totul pentru mine, am dat totul din mine. Dar este timpul pentru schimbare și pentru un nou capitol. Finala de duminică de la Berlin, contra Spaniei, a fost ultimul meu meci ca manager al Angliei
- Gareth Southgate, fost selecționer Anglia