INTERNATIONAL  »  EURO 2024  »  BULGARIA

Dezastrul Bulgaria: fără Euro de 19 ani și Mondial de 25! Selecționerului Krstajic i s-a cerut demisia, căpitanul Despodov tună: „A fost rușine!”

Kiril Despodov
Kiril Despodov

Articol de - Publicat duminica, 15 octombrie 2023 14:16 / Actualizat duminica, 15 octombrie 2023 15:41

Încă o înfrângere, a patra suferită de Bulgaria în aceste preliminarii. După 0-2 cu Lituania acasă, selecționerul Mladen Krstajic, 49 de ani, numit în iulie 2022, e cu spatele la zid. Refuză să plece, dar poate fi dat afară în orice moment. Căpitanul Kiril Despodov, foarte critic: „Toți suntem vinovați!”.

Dacă naționala noastră nu joacă bine, dar e neînvinsă, în cursă spre Euro 2024, în schimb, echipa Bulgariei e un dezastru. Nu s-a mai calificat la Mondial de un sfert de secol, la Euro de 19 ani și e ultima în grupa G în actuala campanie din preliminarii!

Peluza maghiară, scenografie controversată cu Serbia » Ultrașii au afișat portretul tâlharului care a speriat Clujul și care a murit la Gherla
UNGARIA
Peluza maghiară, scenografie controversată cu Serbia » Ultrașii au afișat portretul tâlharului care a speriat Clujul și care a murit la Gherla

Kiril Despodov, căpitanul Bulgariei: „Nu putem vorbi de soartă și de ghinion"

După al 4-lea eșec, fără victorie în șase etape, cu două egaluri și un golaveraj înfiorător, 3-10, vecinii cad în prăpastie. Căpitanul lor, Kiril Despodov, 26 de ani, jucătorul lui Răzvan Lucescu la PAOK, nu se teme să spună cuvinte dure.

„Lucrurile merg rău din cauza noastră, a greșelilor noastre. Nu putem vorbi de soartă și de ghinion, doar despre erorile noastre. Am irosit două-trei ocazii, nu am înscris, am primit cartonaș roșu și meciul s-a terminat", a declarat mijlocașul, potrivit Sportal.bg.

Despodov a adăugat: „Și antrenorii, și noi suntem vinovați. Toți! Jucătorii trebuie să-și asume responsabilitatea. Să fim realiști, să fim sinceri. Comportamentul pe teren a fost o rușine! Nici dacă le-aș cere scuze fanilor n-ar valora nimic. Aceasta e realitatea și nu știu dacă ne vom reface mintal pentru următoarea partidă".

A încheiat pesimist: „Nu pot răspunde cum ieșim la suprafață. Nu vreau să folosesc clișee. Nu știu, sunt foarte afectat și nu vreau să zic vreo prostie".

Mladen Krstajic, selecționerul Bulgariei: „Totul în afara rezultatelor merge bine"

Fanii bulgari i-au cerut demisia selecționerului Mladen Krstajic. Sârbul, 49 de ani, e din 21 iulie 2022 pe banca naționalei și nu pare să găsească o soluție.

Întrebat despre posibilitatea ca antrenorul să fie concediat, vicepreședintele federației, Mihail Kasabov, a răspuns: „Mi-e rușine, ce să vă mai spun? Nu dau afară pe nimeni, demisia e o decizie personală. Întrebați-l pe selecțoner!".

8partide la rând are Bulgaria fără victorie (5 înfrângeri, 3 egaluri). Nu a mai învins de la amicalul cu Cipru, 2-0 pe 16 noiembrie 2022

Krstajic nu se gândește să plece. „Sigur, toți sunt triști când nu câștigi. Și eu. Poate că voi aveați alte așteptări pentru această echipă tânără care se construiește de un an. Poate că tinerii nu rezistă presiunii. Dar credeți-mă! Totul în afara rezultatelor merge bine. Știu însă și că rezultatele sunt cele mai importante. Și, dacă rezultatele lipsesc, e întotdeauna vina antrenorului. În Balcani, numai rezultatele contează", a declarat tehnicianul la conferință.

Cine l-ar putea înlocui pe Mladen Krstajic la naționala Bulgariei

Presa sofiotă anunță concedierea iminentă a lui Krstajic. Maci Telegraf susține că are și numele viitorului selecționer. Ar fi Aleksandar Dimitrov, 47 de ani, actualul antrenor al naționalei U21 a Bulgariei. Cel care i-a criticat deseori pe tehnicienii de la prima reprezentativă. 

Citește și: 

Un nou incident în Franța, la mai puțin de o săptămână după ce un meci din Ligue 1 fusese întrerupt » Trei minori au dat cu artificii și petarde la partida lui PSG

Șocant! Nicolo Zaniolo e suspectat că a organizat și răspândit o rețea de pariuri ilegale! + Și Leonardo Bonucci era implicat?!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Oferta care l-a scos din sărite pe Gigi Becali: „Niciodată acolo!”
Superliga
Oferta care l-a scos din sărite pe Gigi Becali: „Niciodată acolo!”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Superliga
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării
Superliga
Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (5)
JanosHorvath07
JanosHorvath07  •  15 Octombrie 2023, 16:56

Nu e nici Romania departe de cand a intrat clanul Becali in fotbal. Fara Mondial de 25 si doar doua europene in 20 de ani. Poate pana la urma vom invata sa nu mai convocam fc fcsb-isti si fosti fc fcsb-isti si ne vom redresa, dar greu de crezut.

nicolaeigrecu
nicolaeigrecu  •  15 Octombrie 2023, 16:41

Uitați-vă la rezultatele din ultimele campanii ale bulgarilor și după aia comparați

achenbachfrederikk
achenbachfrederikk  •  15 Octombrie 2023, 15:55

De parca noi am fi intr-o situatie mai buna decat bulgarii, rade ciob de oala sparta. Decat sa ne calificam precum in 2016 ca mai apoi sa fim ultimii in grupa si umiliti de alde Sadiku et Comp mai bine ca bulgarii sa stam acasa.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează